Arhiepiscopia Iașului, filantropie și grijă pentru sănătate

bda11e60-bbba-4420-8ac5-30703674bbc6

Dimensiune font:

| 10-02-2024 18:17



În plan social-filantropic, Arhiepiscopia Iașilor sprijină persoane și familii afectate de sărăcie și suferință prin activități, proiecte și programe filantropice, de asistență socială și medicală, derulate în acord cu tradiția și învățătura Bisericii.
Misiunea social-filantropică a fost îndeplinită pe trei mari componente, după cum urmează:

1) Activitatea filantropică a parohiilor, mănăstirilor și a preoților misionari din unități bugetare. Acestea au oferit servicii de tip cantină socială, centru de zi, beneficii financiare și materiale și altele pentru persoane și familii defavorizate. Au fost asistați peste 239.000 de beneficiari, utilizându-se un buget de aproximativ 9,5 milioane lei.
Menționăm campaniile de donare de sânge organizate de parohii, la care au participat 139 de donatori, colectându-se peste 70 de litri de sânge. De asemenea, în acest an, de la parohii și mănăstiri, prin Protopopiate, s-a colectat și virat suma de 260.429 lei ca sprijin pentru sinistrații în urma cutremurului din luna februarie din Turcia și Siria.

2) Activitatea unităților social-filantropice, care furnizează 41 de servicii sociale (acreditate sau în curs de acreditare), prin Birouri de asistență socială cu Centre comunitare de suport pentru situații de urgență și criză, cantine sociale, centre rezidențiale și de zi pentru copii, bătrâni și persoane defavorizate etc. Ele funcționează pe lângă Centrul eparhial, protopopiate, parohii sau mănăstiri și ONG-uri bisericești.
Între acestea se evidențiază și anul acesta Fundația „Solidaritate și Speranță” care a gestionat două proiecte europene și nouă centre sociale licențiate, respectiv Asociația „Glasul Vieții” din Iași, coordonată de Pr. Dan Damaschin, care, prin atragere de fonduri din comunitate, sprijină un număr mare de beneficiari defavorizați, având și un proiect de infrastructură medicală, Clinica „Veronica”, în fază avansată de construcție și dotare.
În total, au primit servicii sociale primare și specializate, acreditate, peste 16.200 de beneficiari, utilizându-se un buget de aproximativ 30 milioane lei.

3) Activitatea medicală filantropică
În anul 2023, în cadrul Spitalului și Policlinicii „Providenţa” a fost continuată activitatea de furnizare de servicii medicale în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate din Iași și în regim de coplată de la pacienți, beneficiind de diferite servicii medicale peste 66.000 de pacienți, în afara analizelor medicale efectuate în laboratoare.
Fundația Medicală „Providența” a Arhiepiscopiei Iașilor a oferit servicii clinice și paraclinice în șapte specialități precum și servicii de asistență socială acreditate, pentru persoane defavorizate (în special servicii medicale gratuite). Unitățile medicale din teritoriu, de pe lângă mănăstirile Agapia, Văratec și Paltin, au continuat, și în 2023, să ofere servicii socio-medicale în regim gratuit. Astfel, serviciile medicale gratuite oferite de cele șase unităţi medicale funcționale au utilizat un buget de peste 3,4 milioane lei, pentru 6.600 de beneficiari.


MISIUNEA DE A CĂLĂUZI ÎNTRU VIAȚĂ

Sectorul de misiune, statistică și prognoză pastorală a continuat și în anul 2023 proiectele din anii precedenți, venind în sprijinul preoților și în întâmpinarea nevoilor sufletești ale credincioșilor din eparhie.
Au fost organizate nouă conferințe preoțești de primăvară și șase conferințe preoțești de toamnă, iar la Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastrul” de la Mănăstirea Durău au fost organizate șase conferințe preoțești cu tema „Cercul misionar – mediu de frățietate și întrajutorare a preoților, în Hristos”. Misionarii protopopești au efectuat 226 vizite pastorale și 215 slujbe misionare și au participat la 234 întâlniri ale Cercurilor misionare.
Departamentul Misiune pentru Tineret a oferit pentru 14.460 de tineri din eparhia noastră oportunitatea de a participa la Tabăra Nemțișor, Tabăra copiilor de preot, Tabăra din Pridvorul Satului, Tabăra din Tinda Bisericii, Întâlnirile anuale cu tinerii din protopopiate, la Pelerinajul pedestru Pe urmele sfinților nemțeni, și la Seminarii de comunicare și de lucru în echipă. Organizarea Întâlnirii tinerilor ortodocși din Moldova a adus împreună 1500 de tineri din eparhiile Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, din Mitropolia Basarabiei și din Ucraina. Activitatea liturgică a fost marcată prin săvârșirea în zone misionare a 17 Sfinte Liturghii și prin săvârșirea săptămânală a Sfintei Liturghii în patru biserici din Iași. Anul acesta s-a adăugat și activitatea liturgică la capela UMF Iași. Prin Proiectul de burse Investește în România! Investește în Educație, au primit burse 208 tineri în valoare totală de 124.178 euro. În spațiul mass-media au fost înregistrate: 54 de ediții ale emisiunii „Educația - modele, misiune, provocări”; 45 de emisiuni Tineri către Tineri la Radio Trinitas; peste 15 intervenții în emisiuni difuzate pe canale locale și naționale și s-au susținut 40 de cateheze.
Departamentul Pro Vita a continuat proiectele: Luna pentru viață (organizarea marșului în 18 localități din eparhie, cu participarea a peste 10000 persoane), Festivalul Familiei (cu 2000 participanți), Dar Pentru Copii (construirea unei case pentru o mamă care crește singură cinci copii – s-au alocat 269.170 lei), Susținere la studii a copiilor din familii numeroase (100 de burse de 300 lei/lună), Scrisori către Moș Crăciun (daruri în valoare de 60.000 lei), Cu dragoste pentru mame, la care au fost invitate 36 mame cu mulți copii, Programul „Praesidio” pentru femeile însărcinate aflate în dificultate (23 de mame care au renunțat la avort au primit susținere materială și morală și s-au desfășurat 283 ore de terapie pentru mame, familii și copii), campanii de informare în rândul a peste 1000 de elevi din județul Iași și întâlnirile „Seri la Sinaxar”. Tot anul trecut a fost implementat proiectul „Dincolo de nori este iubire”, dedicat mamelor care au pierdut copii.
Prin Departamentul Colaborări misionare eparhia Iașilor a sprijinit lucrarea misionară din Mitropolia Basarabiei: participarea unor delegații de preoți basarabeni la ședințe/ conferințe ale unor protopopiate din eparhia Iașilor, precum și la slujirea Sfintei Liturghii cu prilejul hramului Sfintei Parascheva; continuarea proiectului înfrățirilor între protopopiate/ parohii din eparhia Iașilor și protopopiate/parohii din Mitropolia Basarabiei; susținerea financiară pentru participarea a 30 de copii la Tabăra „Floare de Colț” și a organizat 13 pelerinaje în eparhia Iașilor. În anul 2023, sprijinul material oferit de Arhiepiscopia Iașilor creștinilor ortodocși din Episcopia de Arusha și Tanzania Centrală a fost de 10.000 euro, la care se adaugă donațiile strânse prin intermediul site-ului ajutorpentrutanzania.ro în valoare de 26.221 euro.
Departamentul de Consiliere și tratare a persoanelor dependente a continuat activitățile de prevenție în școli și licee, ședințele de consiliere invidividuală/ grup și susținerea cursurilor de formare. La Centrul Ortodox de Recuperare din Adicții „Sfântul Vasile cel Mare”- Tătărași s-au efectuat lucrări de consolidare și amenajare, iar în cadrul protopopiatelor Botoșani și Piatra Neamț s-au înființat două Centre de recuperare a persoanelor afectate de adicții.
Societatea Ortodoxă a Femeilor Române - filiala Iași a organizat conferințe, campanii filantropice, ateliere de creație și de cusături tradiționale și a întărit relațiile de colaborare cu alte asociații de profil.
Centrul de formare și consiliere „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” a organizat conferințe și ateliere în format fizic și online, peste 5000 de persoane beneficiind de consiliere și orientare.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Radu Herjeu:Pe rug cu toate rochițele roz!
20/05/2024 05:55

Puneti mana pe torte, fratilor, si la luptă! Să aprindem rugurile pe tot globul si să ardem toate rochitele roz, să nu mai tenteze vreun bărbat să le poarte! Căci rochita roz, se stie, e ochiul dracului, ...

Fermierii români, furioşi după ordinul ANPC care le trasează noi obligaţii: „Eram doctori de alergii, acum suntem hoţi”
19/05/2024 07:11

Un ordin pus in dezbatere publică de Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) prevede noi reguli pentru tăranii care vand fructe si legume in piete. Cei care trebuie să se asigure că ac ...

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”
18/05/2024 12:57

Marcel Ciolacu anuntă că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reactia premierului vine după ce sindicalistii au transmis că cele mai importante muzee din tară nu vor fi deschis ...

Pe o rază de 500 de metri în jurul școlilor, fără chipsuri, pizza și sucuri
18/05/2024 00:15

Vanzarea unor alimente si băuturi intr-un perimetru de 500 de metri in jurul scolilor, grădinitelor si altor institutii de invătămant ar putea fi interzisă, potrivit unui ordin propus de Ministerul Sănăt ...

Lazea,
18/05/2024 00:06

Economistul sef al Băncii Nationale a Romaniei, Valentin Lazea, continuă rolul de ,,sperietoare” a BNR si avertizează populatia că va suporta nota de plată, după alegeri, pentru majorările de salarii s ...

Numărul ieşenilor daţi în urmărire internaţională s-a înjumătăţit în câteva luni!
17/05/2024 13:11

Desi, anul trecut, numărul iesenilor căutati de politie pentru a fi incarcerati, in urma unor sentinte judecătoresti, depăsea 300, lucrurile s-au reglat in mai putin de sase luni! Numărul celor care se asc ...

Abuzurile sexuale asupra copiilor s-au accentuat în mediul online
17/05/2024 10:12

Majoritatea covarsitoare a sesizărilor procesate de expertii Salvati Copiii Romania la linia esc_ABUZ, care vizează continutul ilegal sau dăunător pentru copii, din mediul online, au vizat materiale care co ...

Veștile proaste curg: Românii pensionați până în 2001 pierd bani la recalculare
16/05/2024 00:18

Vin vesti proaste pentru o parte din romanii care s-au pensionat inainte de 2001. Conform unor informatii apărute in spatiul public, acestia nu vor benefica de majorări in urma recalculării pensiilor. Asta p ...

Alertă în domeniul IT din România - O multinațională dă afară toți angajații din Cluj
15/05/2024 16:30

Gameloft, renumitul producător si dezvoltator de jocuri video, a anuntat inchiderea studioului său din Cluj-Napoca, deschis in urmă cu 15 ani, si concedierea celor 136 de angajati care lucrau in acest sediu. ...

Pensiile din străinătate se pot transfera în România
15/05/2024 07:41

Cei care au lucrat cel putin un an peste granită cu acte in regulă pot să solicite pensie de la statul respectiv pentru perioada lucrată, dacă indeplinesc toate conditiile de pensionare din tara respectiv ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei