Urcatul scărilor și mersul rapid pot reduce riscul de cancer, arată un nou studiu

000000  ULTIMA-ORA-pensii-m

Dimensiune font:

| 01-08-2023 08:20

 Studii făcute de-a lungul timpului au arătat că exercițiile fizice reduc riscul de cancer de plămâni, ficat, de sâni și de rinichi. Dar cine are timp de ele sau să meargă la sală pentru a introduce exercițiile fizice în rutina zilnică? Un nou studiu arată că doar 4 minute pe zi de mișcare viguroasă – urcatul scărilor, mersul rapid și căratul greutăților – pot reduce riscul de cancer cu până la 32%.

 

Foarte puține cercetări s-au aplecat până acum asupra reducerii riscului de cancer prin adaptarea la stilul de viață real al oamenilor. Cine are timp de exerciții fizice zilnice, regulate ori bani de mers la sală zilnic? Un studiu care a monitorizat cu ajutorul dispozitivelor portabile comune (ceasuri, brățări medicale), toate modelele de mișcare zilnică, a identificat că anumite activități pe care le facem în mod obișnuit în viața de zi cu zi pot suplini exercițiile fizice făcute în timpul liber. 

Astfel, monitorizând timp de 6 ani și 9 luni activitatea zilnică a peste 25.000 de persoane care nu făceau exerciții fizice (cu vârsta medie de 61,8 ani, femei și bărbați) au descoperit că anumite activități zilnice (pe care mulți le facem fără să ne dăm seama) pot produce scurte explozii de activitate fizică viguroasă care ajută la reducerea riscului de a dezvolta anumite forme de cancer. Cu alte cuvinte, dacă până acum se punea accentul pe nevoia de exerciții fizice de un anume grad de intensitate, studiul acesta a demonstrat că putem să prevenim multe boli, chiar și cancerul, dacă reușim să facem 4 minute de mișcare viguroasă în reprize scurte de 1-2 minute pe zi.

Plecând de la constatările acestor cercetări, un alt studiu (făcut public recent, 27 iulie 2023), a demonstrat că unele lucruri pe care le facem zilnic – cum ar fi transportarea cumpărăturilor grele, treburile casnice sau joaca energică cu copiii ori nepoții, mersul rapid spre serviciu sau până la autobuz, urcatul scărilor – reprezintă scurte explozii de activitate fizică intensă. Nu avem nevoie de echipamente speciale pentru a le face și, mai mult, sunt deja incluse în stilul nostru de viață. Și nu costă nimic.

Cum s-a desfășurat studiul

Studiul recent publicat a inclus 22.398 de participanți din baza de date UK Biobank, care nu au fost niciodată diagnosticați cu cancer și care nici nu făceau exerciții fizice în timpul liber. 55% dintre participanți au fost femei cu o vârstă medie de 62 de ani. Toți participanții au purtat brățări de monitorizare la încheietura mâinii timp de o săptămână. Aceste dispozitive au înregistrat nivelurile de activitate în mod continuu. 

Activitatea participanților a fost ulterior raportată la riscul general de cancer pentru următorii 6,7 ani după nivelul activității fizice viguroase depuse de fiecare. Mai aplicat, cercetătorii au analizat rolul acestor explozii de mișcare viguroasă cu tipuri de cancer cărora le crește riscul în lipsa acestor exerciții fizice. S-au luat în calcul și alți factori care influențează riscul de cancer, cum ar fi vârsta, fumatul, dieta și obiceiurile legate de alcool.

Tipuri de cancer în care „mișcarea viguroasă” ajută

Cu toate că participanții la studiu nu au făcut niciun program de exerciții, aproximativ 94% au înregistrat scurte explozii de activitate viguroasă. 92% dintre aceste explozii de activitate au fost scurte, până într-un minut, arată studiul. Dar aproximativ 3,5 minute pe zi de astfel de explozii au fost asociate cu o reducere de 17-18% a riscului de a face cancer, comparativ cu lipsa totală a unei activități. Jumătate dintre participanți însă au reușit să obțină 4,5 minute pe zi, ceea ce s-ar traduce într-o scădere a riscului de a face cancer cu 20-21%.

Pentru anumite tipuri de cancer, cum ar fi cele de sân, plămâni și colon, despre care se știe că pot fi declanșate și de lipsa exercițiilor fizice, rezultatele studiului au fost și mai bune, iar reducerea riscului și mai mare. Astfel, cu doar 3,5 minute pe zi de activitate viguroasă, putem reduce riscul de a dezvolta aceste tipuri de cancer cu 28-29%. La 4,5 minute pe zi, scădem riscul cu 31-32%. 

Concluziile studiului

Exercițiile fizice regulate, zilnice, sunt bune pentru corp și minte, însă studiul de față ne arată că nu trebuie să ne eliberăm programul zilnic pentru a le face și nici nu trebuie să cheltuim sume enorme pentru sală și echipamente. Putem să scădem riscul de boli grave, chiar și al anumitor tipuri de cancer, cu doar câteva minute de activitate viguroasă în fiecare zi, cum ar fi urcatul scărilor sau mersul rapid.

„Știm că activitatea fizică poate regla unii hormoni legați de dezvoltarea cancerului și poate ajuta la menținerea sănătății sistemului imunitar”, a declarat dr. Marleen I. Meyers, oncolog și director al Programului de supraviețuire al Centrului de cancer Perlmutter din New York pentru ScienceAlert.com. „Acest studiu confirmă importanța exercițiilor fizice și încearcă să definească cantitatea de exerciții necesare pentru reducerea riscului unor tipuri de cancer. Și este foarte important, deoarece este dificil să determini persoanele care nu fac exerciții fizice sau persoanele inactive să se angajeze într-o activitate fizică susținută. Cu atât mai mult cu cât susține recomandarea de a face exerciții fizice și de a fi activi chiar și pentru perioade scurte și intense.”

Mișcarea zilnică ne ține sănătoși

Studiul demonstrează că 3 până la 4 minute de activitate viguroasă în fiecare zi sunt legate de scăderea riscului de cancer. Aceasta este o cantitate foarte mică de activitate în comparație cu recomandările actuale de 150-300 de minute de intensitate moderată sau 75-150 de minute de activitate intensă pe săptămână. Activitatea fizică viguroasă obținută din rutina zilnică este o cale promițătoare pentru prevenirea bolilor în rândul persoanelor care nu pot sau nu sunt motivate să facă exerciții fizice în timpul liber.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cât de sănătos este să renunți la lift și să urci scările. Poate reduce riscul bolilor cardiovasculare și chiar cel al unui deces prematur
27/04/2024 12:00

Poate că este tentant să luati liftul, dar alegerea scărilor vă poate ajuta să trăiti mai mult timp, potrivit cercetărilor. Oamenii de stiintă au vrut să investigheze dacă urcatul scărilor, ca form ...

Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
27/04/2024 11:36

Un medic si triatlonist in varstă de 83 de ani, care la 40 de ani a luat decizia să-şi schimbe regimul de viaţă, a impărtăsit principiile unei diete despre care crede că l-au ajutat să trăiască o via ...

Noi propuneri de optimizare a bugetului de stat cu ajutorul medicamentelor generice și biosimilare
27/04/2024 09:55

Optimizarea costurilor in sistemul de sănătate ar putea fi posibilă cu ajutorul medicamentelor generice si biosimilare care au un pret mai mic decat al celor inovatoare. Asociatia Producătorilor de Medicam ...

28 de medicamente noi pe lista  medicamente compensate şi gratuite
23/04/2024 14:07

Guvernul a aprobat, marţi, o hotărare care prevede introducerea in lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratu ...

De câtă apă ai nevoie să bei zilnic? Poți să calculezi singur cât este necesarul tău
22/04/2024 11:23

   Pană acum, regula de bază era să bei 2 pană la 2,5 litri de apă pe zi. Dar, potrivit expertilor, ar trebui să respectati o altă regulă. Cel mai cunoscut răspuns la intrebarea ...

Asigurătorii din sănătate plătesc despăgubiri de 5,2 milioane euro în fiecare zi calendaristică!
18/04/2024 10:27

  Conform datelor prezentate de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din Romania (UNSAR), cei 458 milioane lei sunt bani care nu au mai fost cheltuiţi din fondul public de as ...

 5 remedii eficiente pentru sinuzita acută
17/04/2024 11:03

 5 remedii eficiente pentru sinuzita acută Orice persoană se poate confrunta cu sinuzită la un moment dat in viată, de aceea este bine să stii ce remedii te pot ajuta să scapi mai repede de această ...

Aliații invizibili. Probioticele
16/04/2024 14:28

Probioticele, acele microorganisme vii care, administrate in cantităti adecvate, conferă beneficii sănătătii gazdei, au devenit un subiect fierbinte in cercetarea medicală si in randul consumatorilor preo ...

Spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață” a început să funcționeze
16/04/2024 14:20

Spitalul construit din donatii de asociatia „Dăruieste Viată” a inceput să functioneze, marti, după ce au fost mutati clădirea veche a spitalului „Marie Curie” copiii din sectiile ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei