Pluguşor cu felinar

2plugusorul

Dimensiune font:

| 01-01-2023 11:30

 (din zona Heci – Lespezi, Iaşi

Ahoo, aho,

De când seara s-a înserat!
Pluguşor ca al nostru
N-a mai umblat prin sat,
Aşa, mândru, luminat,
Cu grindeiul pricopsit
De buni meşteri făurit!
De feciorul catargiului
Scos din fundul pământului!
Cu pila îl pilea,
Cu ciocanu-l ciocănea,
El tot mai mândru s-nchina!
Mânaţi măi!
Hăi! Hăi!

Şi-a plecat la câmp bogat
Unde-i bine de arat,
De arat şi semănat,
În lungiş şi-n curmeziş
Cât cu ochii să cuprinzi,
Grâu de vară, cu negară
Deie Domnul să răsară
Până-n seara!
Grâu mărunt,
Fără năut,
A dat Domnul, s-a făcut
Cum n-am mai văzut
demult!
Mânaţi mă!
Hăi! Hăi!

Iar jupânul gazdă
Se duse la lună,
La săptămână,
Să vadă grâul de-i frumos!
Era-n spic ca vrabia,
În pai, ca trestia!
Badea din şa s-a aplecat,
Trei spice în palmă a frecat,
La vrăbii le-a arătat,
Vrăbiile s-au minunat
Că grâu-i bun de secerat!
La nevastă răspicat
Că grâu-i bun de secerat!
Apoi a făcut seceri noi,
Pentru secerări ca voi!
Şi-altele mai mărunţele
Cu mâner de floricele,
Cum îi place mândrei mele!
Cu miros de busuioc,
Ţineţi-o flăcăi pe loc
Şi strigaţi, să m-odihnesc
Sufletul mi-l prăpădesc!
Ia sunaţi din zurgălăi!
Hăi! Hăi!

Iar în dalba semănătură,
Le făcu atâta gură!
Nevestele se suflecau,
Fetele năvală-n grâu dădeau!
Bătrânele de şale se-ndoiau,
Moşnegii din ochi făceau!
Iară hoaţa cea de moară,
Când văzu atâta cară
Încărcate cu povară,
Puse coada pe spinare
Şi plecă în lunca mare!
Luncă mare, frunză n-are.
Şi când pică, se despică!
Mai mândră, copchila mea!
Mânaţi măi!
Hăi! Hăi!

Iar morarul meşter bun
Stă cu luleaua-n dinţi
Noi ne prăpădim de râs!
- Stai morică, nu te duce,
Că ţi-om da făină dulce!
Ş-am plecat la moară,
La Cândeşti,
La moara cu trei fereşti!
Acolo, un morar cam nătărău
Strică, drege rău,
Trage morii una-n şele
Ş-o aşază pe măsele!
Mânaţi măi!
Hăi! Hăi!

Trage morii una-n splină
Şi-o dădu pe făină!
Apoi, după măcinat,
Acasă s-au înturnat.
Şi-au chemat pe toţi
Ş-o sută de bătrâne
Care ştiu rostul la pâne!
Mânecile-o suflecat,
De colaci s-o apucat!
Au făcut colac mare, rotat.
L-au pus în cuiul
De mai jos
Pentru cei care ură frumos!
Iară dumneavoastră
De nu vă place,
Să-l rupeţi în două
Şi să ni-l daţi nouă!
Mânaţi măi!
Hăi! Hăi!

De urat am mai ura,
Dar nu suntem de ici colea!
Suntem de la Heci
Unde găluştele-s reci!
Vă urăm s-aveţi
Galbeni pe masă
Câte draniţe pe casă!
În fereşti, flori domneşti!
La icoane, busuioc!
La mijloc, pară de foc!
Copii frumoşi în casă!
Pâine pe masă,
Belşug în ocol,
Spor pe ogor!
La toţi bucurie,
Mulţi ani să fie!
Mânaţi măi!
Hăi! Hăi!

(text din volumul „Obiceiuri de iarnă şi jocuri cu măşti din Moldova”, editat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, cu sprijinul Consiliului Judeţean Iaşi)

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Muzicuța, instrumentul preferat al cântărețului de blues
20/05/2024 13:59

  Muzicuta este un instrument muzical de suflat cu o istorie fascinantă, plină de evolutie si inovatie. Originea muzicutei poate fi trasată inapoi in China antică, aproximativ 3000 de ani in urmă, un ...

Puterea rugăciunii, o forță de neclintit
20/05/2024 08:15

Rugăciunea a fost, de-a lungul istoriei, un pilon central al spiritualitătii umane. Indiferent de religie sau cultură, rugăciunea a servit ca un canal prin care oamenii isi exprimă recunostinta, cer ajutor ...

Persoanele neurodivergente, diversitatea care îmbogățește comunitatea
19/05/2024 14:52

Persoanele neurodivergente sunt indivizii care prezintă variatii in dezvoltarea neurologică, adesea diferite de ceea ce este considerat tipic sau standard. Termenul „neurodivergent” a fost creat p ...

Ascensiunea și impactul media tactică
17/05/2024 16:00

   Media tactică a evoluat ca un instrument pentru activism si interventie socială, oferind o platformă alternativă pentru voci marginale si pentru contestarea narativelor dominante. Originea aces ...

La rădăcinile hazardului. O călătorie prin istoria jocurilor de noroc
17/05/2024 15:48

Jocurile de noroc sunt o prezentă constantă in istoria umanitătii, un fenomen cultural care a evoluat odată cu civilizatiile de-a lungul mileniilor. Această călătorie a hazardului ne poartă prin timp, d ...

Copiii hiperkinetici, călătoria spre înțelegere și îngrijire
17/05/2024 13:50

Într-o lume agitată si in continuă evolutie, copiii nostri se confruntă cu diverse provocări si obstacole in căutarea unei cresteri sănătoase si echilibrate. Unul dintre aceste obstacole il reprezi ...

Istoria vibrantă a grătarului
17/05/2024 10:29

Într-o lume in care tehnologia si inovatia culinară isi găsesc mereu noi culmi, există o metodă simplă, dar profund satisfăcătoare de gătit care a rezistat trecerii timpului si a schimbărilor cul ...

Povestea Luminii
17/05/2024 06:44

Istoria lumanărilor se intinde pe mii de ani, iar dezvoltarea lor este strans legată de evolutia civilizatiei umane. Cu fiecare pas inainte făcut de omenire, lumanările au avut un rol important in viata de ...

Râsul, elixirul fericirii
16/05/2024 19:01

  Cuvintele ca bucurie, ras infloritor si sănătate radiantă isi impletesc firul intr-o poveste ce deschide usa către o lume a fericirii. Într-un univers in care zambetul este monedă de schimb, ...

 Învățarea prin mișcare. Educația fizică și impactul vital pentru dezvoltarea copiilor
16/05/2024 18:25

Învătarea prin miscare. Educatia fizică si impactul vital pentru dezvoltarea copiilor Educatia fizică este o componentă esentială a curriculumului scolar care transcende simpla activitate de a &bd ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei