S-a dublat numărul secțiilor de votare din străinătate!

1votare

Dimensiune font:

| 30-04-2024 07:51

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat luni că, la alegerile europarlamentare din 9 iunie, MAE va organiza peste 900 de secţii de votare, cel mai mare număr de secţii de votare organizate vreodată în străinătate, aproape dublu faţă de scrutinul din 2019.

Luminiţa Odobescu a susţinut o conferinţă de presă, împreună cu preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, pe tema organizării în străinătate a alegerilor pentru Parlamentul European. „Vom organiza, prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate, un număr de peste 900 de secţii de votare, mai exact 916, aproape dublu faţă de cele 471 organizate la alegerile europarlamentare din 2019. Este, totodată, cel mai mare număr de secţii de votare organizate vreodată în străinătate, peste maximul anterior de 835 de secţii organizate la alegerile prezidenţiale din 2019”, a spus Odobescu.

Ea a subliniat că propunerile şi estimările misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României pentru organizarea de secţii de votare în străinătate au la bază atât dinamica prezenţei la alegerile precedente, cât şi consultările cu reprezentanţii comunităţilor de cetăţeni români din străinătate, precum şi cu reprezentanţii din diaspora a formaţiunilor politice. „Am comunicat către Autoritatea Electorală Permanentă necesarul de buletine de vot, ştampile şi timbre autocolante, care vor fi folosite la secţiile de votare din străinătate. Imediat ce acestea vor fi tipărite, respectiv confecţionate, vom începe distribuirea materialelor necesare votării către secţiile organizate în străinătate. Am comunicat, de asemenea, către Serviciul de Telecomunicaţii speciale numărul de tablete necesare în secţiile de votare din străinătate. Misiunile diplomatice au primit instrucţiuni pentru achiziţionarea sau închirierea de echipamente necesare monitorizării video a secţiilor de votare, aşa cum prevede cadrul legal în vigoare, precum şi pentru asigurarea serviciilor de comunicaţii între preşedinţii de secţii şi biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi grupul de lucru din centrala Ministerului Afacerilor Externe”, a informat Odobescu.

Şeful diplomaţiei române a precizat că a solicitat misiunilor diplomatice să comunice necesarul la nivel de resurse umane care să asigure buna funcţionare a procesului electoral în secţiile de votare, după ce formaţiunile politice îşi vor desemna reprezentanţii în secţii. „Avem, inclusiv la nivelul centralei MAE, 137 persoane pregătite să se deplaseze la secţiile de votare ca preşedinţi, locţiitori, sau membri, în cazul în care numărul persoanelor propuse de partidele politice nu va fi suficient”, a arătat ministrul.

În perioada următoare vor fi iniţiate sesiuni de instruire în sistem videoconferinţă a tuturor acestor persoane cu ajutorul STS şi al AEP, astfel încât toţi să cunoască toate procedurile tehnice specifice desfăşurării procesului electoral. „Pe partea de atribuţii logistice ale Ministerului de Externe, menţionez că am derulat toate demersurile pentru a asigura un sediu corespunzător, atât ca spaţiu, cât şi ca dotări, pentru biroul electoral pentru secţiile din străinătate. Acesta şi-a început activitatea la termenul stabilit prin lege, respectiv la 10 aprilie şi este sprijinit de personal auxiliar asigurat de MAE şi de AEP. (...) Au fost realizate, de asemenea, materiale de informare a alegătorilor din străinătate. Acestea au fost făcute publice pe site-ul MAE şi au fost diseminate şi prin intermediul misiunilor diplomatice”, a precizat ministrul.
Printre măsurile adoptate de Guvern pentru eficientizarea procesului electoral din străinătate, Luminiţa Odobescu a amintit: folosirea în secţiile de votare din străinătate a terminalelor informative pentru înregistrarea alegătorilor, preluarea semnăturilor acestora direct pe tabletă şi generarea listelor electorale suplimentare în format electronic, ceea ce va duce la reducerea considerabilă e exercitării votului. Ana POP

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ciolacu vine la Iași, să vadă locul în care vor apărea Polivalenta și Spitalul Regional
17/05/2024 09:14

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, se va afla vineri, 17 mai, in vizită in două din judeţele Moldovei - Iaşi şi Neamţ. În prima parte a programului, prim-ministrul se va depla ...

Iohannis vs Rutte, la șefia NATO: Întrebarea la care Mircea Geoană a refuzat categoric să răspundă!
17/05/2024 06:47

Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, se arată increzător că ţările membre ale Alianţei vor ajunge ”in timp util” la un consens cu privire la succesorul lui Jens Stol ...

 Vladimir Putin și Xi Jinping atacă dur SUA: 'Americanii se ghidează după logica confruntării în bloc!'
17/05/2024 06:39

Liderii chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin au promis joi o "nouă eră" de parteneriat intre cei mai puternici doi rivali ai Statelor Unite, pe care le-au catalogat drept un hegemon agresiv al Războiului ...

Ambasadoarea SUA îl contrazice pe Ciolacu: Visa Waiver la ”sfântul așteaptă”
17/05/2024 06:38

Abureală electorală. Premierul Marcel Ciolacu s-a arătat convins, la TV, zilele trecute, că romanii nu vor mai avea, din toamnă, nevoie de vize pentru a călători in SUA. ”Vă mai dau o veste, anul f ...

Vești proaste de la Comisia Europeană. România se va adânci și mai mult în datoriile făcute de guvernul Ciolacu
17/05/2024 06:37

Guvernul Romaniei se imprumută si cate un miliard de lei pe zi, de la bănci sau de pe piata de capital, iar Comisia Europeană a inceput deja să tragă semnale de alarmă. Comisia Europeană a imbunătăţi ...

Marcel Ciolacu, bărbat cu oamenii plătiți mai prost decât țăranii din picturile lui Octav Băncilă
17/05/2024 06:35

Curajosul premier de Buzău si-a făcut ”scut” din copii ca să se apere impotriva muzeografilor, care refuză să participe la ”Noaptea europeană a muzeelor” pe motiv că sunt bătaia de joc a guverna ...

Tensiuni politice la Bratislava, în urma tentativei de asasinat la adresa premierului Fico
17/05/2024 06:32

Ministrul de interne al Slovaciei, Matus Sutaj Estok, a declarat miercuri noaptea că tara sa se află in pragul unui război civil din cauza tensiunilor politice după tentativa de asasinare a premierului Robe ...

17/05/2024 06:29

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, joi, că i-au fost semnalate mai multe cazuri de produse romaneşti eliminate de pe rafturile marilor retaileri. Intrebat in legătură cu faptul că mai multe ...

Cornel Nistorescu:Ciolacu, nu fi lepră că se vede!
16/05/2024 17:15

Fomist după putere si după aplauze, Marcel Ciolacu a dat fuga să-l viziteze pe Florin Piersic. De la „Miami Bici 2”, zis si Buci, a trecut la teatru. S-a făcut că-i duce portocale si că-l incurajeaz ...

Lovitură de teatru! Campania electorală din Slovacia pentru europarlamentare ar putea fi suspendată / Apelul lui Pellegrini după atacul împotriva lui Fico
16/05/2024 15:36

Presedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, propune suspendarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare. Propunerea este făcută ca urmare a tentativei de asasinat care l-a vizat pe premie ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei