Principiile înainte de toate | O tipografie din București a refuzat să tipărească afișe pro lesbianism, din motive de conștiință: Nu dorim ca numele nostru să fie asociat cu aceste acțiuni

13
13-1

Dimensiune font:

| 24-10-2023 13:01

O tipografie din București a refuzat o comandă de afișe, după ce a aflat conținutul acestora, respectiv mesaje pro-LGBT, din motive de conștiință.

„Atunci când am verificat textul respectiv, și carei comunități se adresează, mi s-a părut că mă discriminează pe mine, în sensul că contravine principiilor morale și creștine pe care noi le avem atât în viața personală cât și în viața de business, după care ne conducem afacerea. Nu dorim ca numele nostru să fie asociat cu acțiunile acestei comunități”, a spus Bogdan, managerul tipografiei (foto).

La rândul său, Oana Dorobanțu, activistă LGBT spune că inițial comanda a fost acceptată, dar apoi s-au răzgândit.

„Am primit un mail foarte brusc, care spunea că nu mai putem printa un pliant și pentru nelămuriri să sunăm la un număr de telefon. Am sunat, am vorbit, inițial era un acord, apoi această persoană și-a arătat dezacordul cu mișcarea lesbienelor și inclusiv acele remarci pe care le-a făcut că ar fi împotrivă firii.

Pliantul respectiv vorbea despre forme de violență împotrivă lesbienelor deci nu erau imagini, nu era propagandă, totul vine din cercetare și din experiență lesbienelor din București care l-au compilat”, a declarat Dorobanțu pentru ProTV.

Deși spune că „nu era propagandă”, o lectură sumară a afișelor relevă faptul că este propagandă curată. În textele de pe afișe se poate citi că există „lesbiene masculine sau neconforme cu genul” sau că „nu doar lesbienele cis pot fi lesbiene”.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat și va lua o decizie. În cazuri asemănătoare din SUA, în care antreprenori au refuzat comenzi pe motive de conștiință, instanța le-a dat dreptate.

„Va fi o procedură de audiere a parților după care vom adopta o decizie. Se pune în discuție limitarea accesului la servicii a persoanelor în minoritate sexuală.

>Este un caz interesant. În acest moment nu pot să vă spun dacă e discriminare sau nu pentru că m-aș antepronunța. Dreptul la servicii este garantat în condiții de egalitate pentru toți cetățenii. Au fost spețe în Europa și SUA în care instanțele au admis refuzul unui serviciu pe considerente de libertate de conștiință.”, a spus Csaba Astalosz, președintele CNCD pentru Pro TV.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Miron Cozma a ajuns la Parchet.Susține că nu a fost nicio mineriadă
20/05/2024 12:24

 Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat in dosarul Mineriadei din iunie 1990, in care este acuzat de săvarşirea de in ...

Mircea Geoană: „Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa”
20/05/2024 07:52

Sistemul de vot din Romania este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sambătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din Romania, care a avut loc la Palatul P ...

Ion Cristoiu:Să dăm sau să nu dăm ucrainenilor un Sistem Patriot? Politicienii noștri se tem să răspundă direct, cum ar trebui. Se pitesc după CSAT
20/05/2024 05:58

1. Se face deja o săptămină de la debutul oficial al campaniei pentru alegerile din 9 iunie 2024. Toti analistii remarcă mediocritatea de pină acum a bătăliei electorale. In campania din 1996 Evenimentu ...

Presiunea SUA asupra României pentru furnizarea unui sistem Patriot către Ucraina este zdrobitoare
19/05/2024 15:18

Dan Dungaciu, analist de politică externă, a comentat pe B1 TV posibila furnizare a unui sistem Patriot către Ucraina, subliniind presiunea semnificativă pe care presedintele Statelor Unite, Joe Biden, o ex ...

Pronosticul lui Traian Băsescu pentru alegerile din Capitală: 'Firea nu are nicio șansă / Cred că va câștiga și Clotilde la Sectorul 1'
19/05/2024 15:00

Fostul presedinte Traian Băsescu a vorbit despre situatia complicată de la varful tării, unde politicienii se bat in sondaje si declaratii. Băsescu sustine că cel mai bun candidat din momentul de fată, ca ...

La acest șantaj, Nu! Dar… la altele?
19/05/2024 07:20

Legat de protestul sindicalistilor din cultură, mai precis din muzee si biblioteci publice, premierul, Marcel Ciolacu, a comis-o din nou, ca un licean ce se află cu bacalaureatul intarziat. Ciolacu le-a tran ...

„Ceremonie” de arborare a steagului LGBT la Comisia Europeană. Ursula: Azi și în fiecare zi, sunt mândră să fiu alături de comunitatea LGBT
19/05/2024 07:03

Comisia Europeană a arborat steagul LGBTQ in fata sediului său de la Bruxelles. „Astăzi si in fiecare zi, suntem alături de comunitatea LGBTIQ+”, a transmis, pe Facebook, Comisia Europeană. La randul ...

Măscăriciul PNL se vede comisar european
19/05/2024 06:17

Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Rareş Bogdan, a afirmat, la Prima TV, că si-ar dori să devină comisar european din partea Romaniei pentru extinderea UE, insă a admis că are concurent ...

România nu a semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT+, prezentată de preşedinţia belgiană a Consiliului UE
19/05/2024 06:15

Nouă state ale Uniunii Europene (Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia şi Ungaria) nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor in favoarea comunităţilor LGBTIQ ...

Marcel Ciolacu jubilează după o vizită la Foșcani: 'Se intră într-un ritm mare de dezvoltare'
18/05/2024 20:40

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, după vizita pe care a făcut-o sambătă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf.Pantelimon Focşani, că se intră intr-un ritm mare de dezvoltare. Şeful Executivului a ad ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei