Tinerii ortodocşi şi-au dat întâlnire la Iaşi
Dimensiune font:
Muzeului Mitropolitan din Iaşi a găzduit ieri o conferinţă de presă în care a fost prezentată a IV-a ediţie a evenimentului Întâlnirea Internaţională a Tineretului Ortodox. Gabriela Pipirig, manager proiect, a precizat faptul că „Întâlnirea Internaţională a Tineretului Ortodox aduce la Iaşi 5.000 de tineri în perioada 1-4 septembrie, cărora li se vor alătura duminică, 3 septembrie, alţi 1.000”. „Sunt tineri care vin din toată România, pe de o parte, şi, pe de altă parte, tineri care provin din 32 de ţări, precum: Cipru, Muntenegru, Albania, Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Italia, Spania, Portugalia, Franţa, Belgia, Irlanda. Acestora li se vor adăuga tineri din ţări mai exotice, de pe continental african (Burundi, Uganda, Kenya, Congo, Malawi), dar şi din SUA, Chile, Guatemala, Ecuador sau Venezuela”, a spus aceasta.
Pe parcursul celor patru zile, vor avea loc numeroase evenimente dedicate tinerilor, printre care cele mai importante vor fi: Conferinţa Tânărul în căutarea libertăţii susţinută de Pr. Constantin Necula (2 septembrie, Grădina Palas), Marşul Tinereţii (3 septembrie, Parcul Copou-Catedrala Mitropolitană) şi concertul excepţional Holograf, Orchestra Lăutarii şi maestrul Nicolae Botgros şi Ion Paladi (3 septembrie, în faţa Palatului Culturii). Gazda evenimentelor din perioada 1-4 septembrie va fi Daniel Buzdugan. Participanţii sunt tineri ortodocşi, băieţi şi fete, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani, cu experienţă în structurile parohiale sau asociaţiile de tineret (ASCOR, ATOR, LTCOR ş.a.). Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau