Noua Sală Polivalentă are autorizaţie de construire!

1polivalenta

Dimensiune font:

| 12-06-2023 23:59

Odată emis acest act, documentaţia pentru această investiţie este completă * urmează avizarea investiţiei în cadrul Consiliului Tehnico-Economic al Companiei Naţionale de Investiţii, apoi  prezentarea şi avizarea ei în cadrul Consiliului Tehnico-Economic al MDLPA şi, ulterior, aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin emiterea unui Ordin al ministrului dezvoltării sau a unei Hotărâri a Guvernului

În cursul zilei de ieri, primarul Mihai Chirica a anunţat eliberarea autorizației de construire pentru Sala Polivalentă „Regina Maria”. „Contăm în continuare pe sprijinul Guvernului României pentru acest proiect, care va fi preluat și finanțat de Compania Națională de Investiții SA. Am primit garanții că acest proiect va beneficia de sprijinul Guvernului, căruia îi mulțumesc și pe această cale! Este o investiție mare, mai ales în condițiile în care nevoile țării sunt numeroase, dar cred că Statul Român o poate susține, eșalonat pe câțiva ani. Am încredere că Guvernul își va onora promisiunea făcută ieșenilor și locuitorilor întregii Regiuni de Nord-Est!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Până în prezent municipalitatea a finalizat și a trimis Companiei Naționale de Investiții SA studiul de fezabilitate al proiectului, proiectul tehnic de execuție (faza DTAC, DTOE, PTh și DDE), Planul Urbanistic Zonal pentru Moara de Vânt – Podgoria Copou, certificatul de urbanism, avizul de mediu, cel de la Autoritatea Aeronautică, autorizația de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași și toate celelalte documente prevăzute de lege.

Ce spune ministerul

Odată cu completarea documentației, urmează obținerea finanțării printr-o decizie guvernamentală, organizarea licitației pentru lucrări și începerea lucrărilor. Înainte de emiterea Hotârârii de Guvern, trebuie avizat obiectivul de investiţii în cadrul Consiliului Tehnico-Economic al CNI, apoi  prezentarea şi avizarea lui în cadrul Consiliului Tehnico-Economic al MDLPA şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin emiterea unui Ordin al ministrului dezvoltării sau a unei Hotărâri a Guvernului. „Precizăm că documentaţia aferentă obiectivului de investiţii Sală Polivalentă în localitatea Iaşi, transmisă de către beneficiar a fost analizată de către reprezentanţii  CNI şi au fost transmise prin adresa 15104/19.05.2022 observaţii cu privire la extrasul de carte funciară şi a certificatului de urbanism. Ca urmare, UAT Iaşi a transmis în data de 09.09.2022 la CNI modificările solicitate. Astfel, în vederea prezentării documentaţiei în cadrul Consiliului Economic al CNI şi ulterior în cel al MDLPA şi a Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe în vederea emiterii HG prin care vor fi aprobaţi indicatorii tehnico-economici, este necesară completarea documentaţiei de către beneficiar cu toate avizele solicitate prin certificatul de urbanism emis la data de 07.09.2022. Ulterior acestei etape se va demara procedura de achiziţie pentru serviciile de proiectare şi execuţie”, spunea, anterior, secretarul de stat al MDLPA, Daniel George Surdu.

Avizul favorabil  pentru construirea sălii, cel emis de Agenţia pentru Protecţia Mediului Iaşi, a fost obţinut pe data de 20 martie, iar pe data de 3 aprilie Primăria Iaşi a obţinut, de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, avizul necesar pentru eliberarea autorizaţiei de construire.

Noua sală polivalentă va fi construită în zona Moara de Vânt, pe un teren al municipalității aflat în vecinătatea viitorului Spital Regional de Urgență. Sala Polivalentă are o valoare estimată de circa 400 de milioane de lei, adică 81 de milioane de euro. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Povestea ceasului din Turnul Palatului Culturii Iași
20/05/2024 13:49

  De aproape un veac, ceasul din turnul Palatului Culturii din Iasi anuntă ora exactă in acorduri muzicale. Orologiul care măsoară trecerea timpulu a fost construit pe principiul carillonului, ap ...

  Opera Iași, două opere celebre în această săptămână
20/05/2024 13:06

Opera Natională Romană din Iasi oferă iubitorilor de operă posibilitatea de a urmări două titluri celebre in această săptămană. Maine, de la ora 18:30, in Sala Mare, este programat spectacolul &bdq ...

Casa Memorială
20/05/2024 12:53

  Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a precizat luni, pentru AGERPRES, că a preluat de la Academia Romană un important obiectiv de patrimoniu, Casa Memorială "Vasile Alecsandri" de la Mirceşti, ...

Aproape 27.000 de vizitatori la Nopatea Muzeelor
20/05/2024 12:50

 Muzeele din reţeaua Muzeului Naţional al Literaturii Romane Iaşi (MNLRI) au primit 26.383 de vizitatori in cadrul evenimentului "Noaptea Europeană a Muzeelor". Costel Alexe, preşedintele C ...

După ce a încercat să dea foc unor dosare, o grefieră de la Parchetul Vaslui a încercat să-și ia viața
20/05/2024 12:43

Detasamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere cu apă si spumă, o ambulantă SMURD (terapie intensivă mobilă) si echipaje specializate, pentru limitarea si lichidarea unui mic ince ...

Centru de audiologie și vestibulogie unic în țară, deschis la Iași
20/05/2024 09:27

În cadrul Spitalului Clinic de Recuperare din Iasi va fi infiintat un centru de audiofonologie si vestibulogie unic in Romania, destinat implementării programelor de screening in domeniul fonoaudiologiei ...

Amendă de peste 10.000 de lei pentru un sucevean pe care polițiștii nu l-au putut opri decât cu armele!
20/05/2024 09:20

Sambătă dimineata, politistii din judetul Suceava au constatat că un autoturism de teren circulă fără număr de inmatriculare pe drumul public si i-au făcut semne să oprească. A fost momentul in care s ...

  „Mafia motorinei” din Suceava, destructurată
20/05/2024 09:19

Politistii suceveni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitătii Economice au desfăsurat, in weekend, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Suceava, o acţiune ...

Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la Pașcani și Iași
20/05/2024 09:14

  Agentia Judeteană pentru Ocuparea Fortei de Muncă Iasi a organizat, in data de 17 mai 2024 Bursa Generală a Locurilor de Muncă in municipiul Iasi, la Casa de Cultură a Studentilor si in municipiul ...

Cei mai buni electricieni din Moldova, premiați la Iași
20/05/2024 09:12

La sfarsitul săptămanii trecute, Iasul a găzduit faza regională a concursului profesional „Trofeul Electricianului”, competitie care a reunit la start pe cei mai buni 27 de specialisti electrici ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei