ISJ Iași încearcă să salveze 180 de elevi aflați în situație de risc educațional

3elevi

Dimensiune font:

| 21-02-2020 22:11

* dintre aceștia, 120 provin din mediul rural, iar 50 sunt de etnie romă * aceștia provin de la Școala Gimnazială „Petru Rareş” Hârlău, Școala Gimnazială Pîrcovaci, Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Podu Iloaiei, Școala Gimnazială „C. Erbiceanu” Erbiceni, Școala Gimnazială Deleni și Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti” Răducăneni

Aflat în al doilea an de la implementare (anul școlar 2019-2020), proiectul „Școli prietenoase în comunități implicate”, coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Iași, asigură în cadrul programului „Școală după școală” oportunități de învățare formală și nonformală, pentru consolidarea competențelor cheie unui număr de 180 de elevi din ciclul primar aflați în situație de risc educațional.

Instituțiile care fac parte din programul „Școală după școală” sunt dotate cu mobilier ergonomic și aparatură multimedia și sunt inspectate în mod regulat de către inițiatorii proiectului, care comunică frecvent cu beneficiarii direcți ai programului, dar și cu tutorii. Două astfel de inspecții au avut loc zilele trecute la Școala Gimnazială „Petru Rareș” Hîrlău și Școala Gimnazială Deleni, unde prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaș, inspector școlar general și managerul proiectului a vizitat sălile de clasă în care se derulează programul „Școală după școală” pentru a se asigura de buna desfășurare a lucrurilor. Cele două școli pregătesc împreună un număr de 54 de elevi proveniți dintr-un mediu social sensibil.

În cadrul proiectului sunt organizate 10 grupe a câte 18 elevi din ciclul primar, fiind vorba de elevi în situație de risc educațional. Aceștia au fost selectați ca urmare a aplicării Grilei de evaluare pentru fiecare Fișă individuală de risc socio-educațional. S-a realizat un punctaj total al riscului socio-educațional, elevii aflați în risc din fiecare comunitate fiind ordonați în ordinea descrescătoare a punctajelor. Au fost selectați în vederea participării la activitățile proiectului elevii cu cel mai mare punctaj al riscului socio-educațional, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute.

Dintre cei 180 de elevi din ciclul primar, beneficiari ai proiectului, 120 provin din mediul rural, iar 50 sunt de etnie romă. Astfel, funcționează câte 1 grupă de elevi la Școala Gimnazială „Petru Rareş” Hârlău, Școala Gimnazială Pîrcovaci și la Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Podu Iloaiei, câte 2 grupe la Școala Gimnazială „C. Erbiceanu” Erbiceni și la Școala Gimnazială Deleni, precum și un număr de 3 grupe la Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti” Răducăneni. În aceste unități de învățământ programul Școală după școală a debutat în ziua de 4 martie 2019.

Programul cuprinde activităţi de sprijin specializat, care vizează formarea și dezvoltarea competențelor specifice învățământului primar, precum și dezvoltarea personală, interpersonală și pregătirea pentru viață a elevului. În cadrul activităţilor de sprijin specializat, copiii beneficiază de supraveghere şi îndrumare în efectuarea temelor la limba română și la matematică. Pentru elevii cu dificultăţi în învățare sunt organizate, de către cadrul didactic, activităţi de tip remedial, prin intermediul unor strategii specifice de tipul fișelor de recuperare. Pentru elevii capabili de performanţă școlară, se propun activități individualizate cu sarcini specifice, în funcție de nevoile identificate. De asemenea, se realizează activităţi practic-aplicative pe diferite domenii – arte, ştiinţe, tehnologii, sport – proiecte tematice ce promovează un stil de viaţă sănătos, munca în echipă, activităţi de comunicare şi relaţionare, comportament civic. Daiana SFREDEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei