Cine este tânărul decedat în maşina ajunsă sub un TIR. Mai avea puţin până acasă, la Târgu Neamţ

6_11zon
6-1_11zon
6-2_11zon

Dimensiune font:

| 15-01-2024 07:15

Un tânăr a sfârşit într-un groaznic accident rutier petrecut pe un drum naţional, autoturismul condus de el ajungând sub cabina unui TIR. Mai avea 30 de kilometri până în oraşul natal, Târgu Neamţ.

Victima nedoritului eveniment este Marius Cădere, de 27 de ani, cu domiciliul în Cluj Napoca, acolo unde absolvise Facultatea de Busines din cadrul Universităţii „Babes Bolyai”. Se pare că acesta se îndrepta, venind din municipiul ardelean, către oraşul unde copilărise, terminând aici cursurile Liceului „Ion Creangă“.

Tragedia s-a petrecut pe data de 12 ianuarie 2024, la ora 21.00, în localitatea Petru Vodă, din comuna Poiana Teiului, pe Drumul Naţional 15B, care face legătura între Moldova şi Ardeal. La un moment dat, tânărul aflat la volanul unui autoturism a efectuat o manevră riscantă, a ajuns pe contrasens, maşina intrând sub un TIR.

„În timp ce un tânăr conducea un autoturism, ar fi efectuat o manevră de depăşire, pe un sector de drum prevăzut cu marcaj longitudinal continuu, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu auto, format din autoutilitară şi semiremorcă, condus de un bărbat, din Pipirig, ce se deplasa din sens opus“, a transmis Poliţia Neamţ.

Tamponarea a fost extrem de violentă, motorul maşinii fiind smuls şi proiectat pe drum, iar camionul de mare tonaj a ajuns în şanţul de pe marginea şoselei. La locul tragediei a ajuns un echipaj de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Neamţ.

„Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au acţionat pentru scoaterea victimei din autoturism. Din păcate, victima prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. În urma evenimentului rutier a fost afectat un stâlp de electricitate, iar la locul respectiv a fost solicitat şi un echipaj de la Delgaz Grid pentru remedierea defecţiunilor“, a comunicat ISU.

Un alt accident mortal avusese loc în Neamţ pe data de 7 ianuarie, în jurul orei 16.00, pe Drumul European E 85, în zona unui depozit logistic din afara localităţii Cordun, în apropierea municipiului Roman. În incidentul rutier au fost implicate două TIR-uri şi două autoturisme, mai multe persoane rămânând încarcerate. Vinovat a fost şoferul unui camion de mare tonaj.

În urma coliziunilor a rezultat decesul unui şofer, în vârstă de 22 de ani, din judeţul Suceava, maşina acestuia, un Audi, fiind lovită de un TIR scăpat de sub control de conducătorul auto. La Spitalul de Urgenţă Roman au ajuns o tânără de 19 ani, prietena suceveanului şi conducătorul celuilalt camion, ambii fiind diagnosticaţi cu politraumatisme.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
COMUNA FĂLCIU, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului  „Înființare centre sociale pentru persoane vârstnice în comuna FĂLCIU, județul VASLUI
17/05/2024 11:55

   COMUNICAT DE PRESĂ   Data: 17.05.2024  COMUNA FĂLCIU, in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului  „Înfiintare centre sociale pentru perso ...

COMUNA FĂLCIU, beneficiar, anunță finalizarea proiectului „construire corp nou și dotare Liceu Tehnologic „DIMITRIE CANTEMIR”, comuna FĂLCIU, județul VASLUI”
17/05/2024 11:50

  COMUNICAT DE PRESĂ Data: 17mai 2024 COMUNA FĂLCIU, ÎN CALITATE DE BENEFICIAR, ANUNTĂ FINALIZAREA PROIECTULUI „CONSTRUIRE CORP NOU SI DOTARE LICEU TEHNOLOGIC „DIMITRIE CANTEMIR ...

Palatul Culturii, închis în „Noaptea Muzeelor”
17/05/2024 10:38

* decizia are la bază nemultumirile angajatilor vis-a-vis de nivelul scăzut al salarizării din institutiile de cultură * peste 80% dintre instituţiile de cultură din ţară vor boicota ediţia din acest a ...

Păşcănean, trimis în judecată deoarece n-a vrut să le dea caş celor trei copii
17/05/2024 10:36

  Vasile D. are o fermă intinsă pe 27 hectare, la marginea unei comune de langă Paşcani. Zece sunt luate in arendă, patru le-a concesionat, restul sunt ale lui. Omul e harnic, gospodar şi instărit. ...

Imaginaţia de nestăvilit a hoţilor ieşeni
17/05/2024 10:35

Meseria  de hoţ e foarte „rentabilă”. Asta o demonstrează dosarele penale deschise impotriva lor. În 30% dintre cazuri, se lasă cu renunţare la urmărirea penală. În alte 60% ...

Primăria caută constructor pentru reamenajarea Parcului Ciurchi
17/05/2024 10:34

  Primăria Municipiului Iasi (PMI) asteaptă oferte pentru proiectarea si executia lucrărilor de reamenajare a Parcului Ciurchi, termenul limită de depunere a dosarelor de către firmele sau asocierile ...

Festival du Bonheur pour le gourmands aduce delicii culinare în premieră la Iași, în grădina Palas, cu ocazia Romanian Creative Week
17/05/2024 10:33

Festival du Bonheur pour le gourmands aduce delicii culinare in premieră la Iasi, in grădina Palas, cu ocazia Romanian Creative Week Iaşi, 16 mai 2024 Festival du Bonheur pour le gourmands vine in premier ...

Protest spontan la Agenția pentru Protecția Mediului
17/05/2024 10:33

Angajatii Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) Iasi au declansat joi, 16 mai, un protest spontan in fata institutiei, nemultumiti de nivelul scăzut al salariilor si fată de neaplicarea de către Ministeru ...

„AMPRENTE” – Imersiuni Vizuale pe simeze, la Muzeul Unirii din Iași
17/05/2024 09:04

  În perioada 19 - 26 mai 2024, Muzeul Unirii din Iasi va găzdui o expozitie colectivă, intitulată „AMPRENTE” – Imersiuni Vizuale, organizată de Asociatia „Excelentă pe ...

 O nouă premieră la Opera Iași. Se pot cumpăra bilete!
17/05/2024 08:50

Opera Natională Romană din Iasi pune in vanzare astăzi, la ora 12:00, biletele de intrare la ultimele spectacole ale stagiunii 2023-2024.  Stagiunea se va incheia cu o nouă premieră, „Turandot& ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei