Procesiuni la Florii în Biserica Catolică

procesiune-florii-catolici

Dimensiune font:

| 23-03-2024 09:41


Tradiţionala procesiune de Florii în Biserica Catolică de rit latin va fi organizată, duminică, 24 martie, pe străzile din Bucureşti, anunţă Arhiepiscopia Romano-Catolică. Vor lua parte credincioşi, persoane consacrate şi preoţi din comunităţile şi parohiile romano-catolice din Bucureşti şi împrejurimi.

Procesiunea va începe la ora 15.00, din Piaţa „Fer. Vladimir Ghika” de lângă Biserica Franceză (Sacré Coeur - Preasfânta Inimă a lui Isus), cu celebrarea de sfinţire a tradiţionalelor ramuri, şi se va încheia la Catedrala Sf. Iosif, având următorul traseu: Piaţa „Fer. Vladimir Ghika”, Str. Cpt. Demetriade, B-dul Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Str. G-ral Berthelot, Catedrala Sf. Iosif. Când procesiunea va ajunge la Catedrala Sf. Iosif, în jurul orei 16.00, în Catedrală se va celebra Sfânta Liturghie prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti.

„Duminica Floriilor ne cheamă la o comuniune profundă cu credincioşii din România şi din întreaga lume, în timp ce ne unim cu suferinţa lui Cristos şi a semenilor noştri. Prin participarea la procesiunea de Florii şi la Sfânta Liturghie, ne mărturisim public credinţa şi ne unim în rugăciune pentru cei aflaţi în suferinţă. De aceea, în această zi specială, când la Sfânta Liturghie se rememorează Pătimirea Mântuitorului, ne rugăm pentru toţi cei care suferă în lume. Medităm la jertfa lui Isus şi, totodată, ne deschidem inimile către suferinţele semenilor noştri, care îmbracă atâtea forme: singurătate, sărăcie, abandon, abuzuri, consecinţe ale războaielor, violenţă. Ne rugăm ca Pătimirea şi Învierea lui Cristos să ne inspire compasiune şi să ne îndemne la o iubire activă a aproapelui, care să nu se rezume la gesturi simbolice, ci să se manifeste concret în viaţa de zi cu zi, prin ajutorul oferit celor aflaţi în nevoie”, afirmă ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de Bucureşti.

Duminica Floriilor celebrează intrarea solemnă a lui Isus Cristos în Ierusalim - eveniment în amintirea căruia are loc procesiunea credincioşilor pe străzile oraşului - şi deschide Săptămâna Sfântă, care face amintirea Pătimirii lui Cristos şi culminează cu Sărbătoarea Învierii Domnului.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei
05/05/2024 06:33

Arhiepiscopul Tomisului, Inalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfantă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfantul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Incepe sărbătoarea ...

La Paşte nu trebuie să ne urăm unii celorlalţi 'Sărbători fericite' - explicațiile bisericii
05/05/2024 06:19

Un episcop ortodox le-a explicat credinciosilor săi de ce nu se urează „Sărbători fericite!” de Invierea Domnului. Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l ...

Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii: ce trebuie să facem azi, conform tradițiilor străvechi
05/05/2024 06:11

Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi incep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot in lume unde trăiesc comunităţi creştine ...

Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
05/05/2024 05:12

Lucian Mandrută incinge spiritele pe Facebook, criticand jurnalistii care relatează despre aducerea „luminii sfinte” de la Ierusalim pentru faptul că nu verifică informatia. Pe langă cei care i-au dat ...

Patriarhul Daniel, cuvânt de învăţătură: 'Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa'
05/05/2024 04:36

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, a afirmat, duminică, in cuvantul de invăţătură rostit la Slujba Invierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Inviat este totdeau ...

 Lumina Sfântă a ajuns în România! Avionul care a decolat din Israel a aterizat la București, o tradiție inaugurată de Patriarhul Daniel în 2009
04/05/2024 19:19

Sfanta lumina a fost adusa de laIerusalim in aceasta seara de Superiorul Asezamintelor Partiarhiei Romane la Locurile Sfinte,parintele arhimandrit Teofil Anastasoaie Ea a fost oferită delegaţilor eparhiilor ...

De ce se vopsesc ouăle de Paști în Joia Mare
04/05/2024 19:04

In Joia Mare sau Joia Neagră femeile obisnuiesc să vopsească ouăle pentru Pasti. Se spune in traditia populară că pentru cele care nu au terminat de tors, Joimărita veghează ca roata nu isi oprească da ...

Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
04/05/2024 18:42

Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului. Sfantul Mormant este inspectat incă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuial ...

  Moartea şi învierea lui Iisus
04/05/2024 18:34

După opinia specialiştilor, din cauza referirilor mai puţin clare, ar putea fi vorba de prima zi de dinaintea Sabatului (vineri), exact de ziua respectivă sau de ziua de după Sabat. Sunt voci care spun, in ...

Delicii și Tradiții: Ce mănâncă un preot în Postul Paștelui
04/05/2024 17:28

In ajunul celei mai asteptate sărbători din crestinism, Pastele, pregătirile cuprind nu doar aspecte spirituale, ci si traditii culinare imbietoare. Pentru multi credinciosi, postul inseamnă mai mult decat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei