Preotul care îi mințea pe oameni că le trimite pomelnice la Athos: „Erau atâția bani în urne, că era nevoie de doi oameni să le ridicăm“

12_11zon

Dimensiune font:

| 26-03-2024 11:50

Preotul Cătălin Dumitrean, înlăturat din Mitropolia Ardealului, este acuzat că producea „mir sfânt“ în subsolul bisericii și mințea enoriașii că le trimite pomelnicele la Athos, pe bani.

Foști apropiați ai părintelui Cătălin Dumitrean au dezvăluit ce se ascundea la lăcașul de cult de pe strada Dealului din Sibiu, relatează Turnul Sfatului.

L. S., unul dintre cunoscuții care i-a fost alături părintelui încă de la început, relatează despre ce se întâmpla în Biserica Sfântul Ioan Iacob Românul de pe strada Dealului.

Una din principalele surse de bani, spune el, erau pomelnicele. În biserică exista tot timpul o urnă care îi anunța pe credincioși că cine depune aici un plic cu pomelnice și 50 de lei, acestea vor ajunge la mănăstirile ortodoxe de la Muntele Athos pentru a fi pomeniți morții notați acolo.

„Era o pungă de pomelnice care trebuiau trimise la ars. Au omis să le trimită și punga aia am reușit să fac cumva să ajungă la mine. Sunt la mine pomelnicele cu plicuri rupte, cu nume și așa mai departe. Oameni care în ideea lor, credeau că vor ajunge într-un loc mai bun. N-au ajuns niciodată, au ajuns în foc”, povestește L.S.

„Erau atâția bani în urnele de pomelnice, că era nevoie de doi oameni să le ridicăm”, povestesc cei care până la un punct l-au ajutat pe părintele Dumitrean în demersurile sale.

Un alt apropiat al părintelui vorbește de păcăleala cu icoanele: „De câte ori aducea o icoană, părintele avea ulei din candela icoanei. Icoana nici nu venea în Sibiu și el avea deja mir de la candela icoanei. Minunea are o explicație. Tot mirul se făcea la subsol, cu ulei de floarea soarelui de la Penny. Venea de la București autobuzul cu mii de sticluțe, că se găsesc peste tot. Punea un pic de esență și se umpleau cu siringa de zor. Și se vindea ca mir sfințit care te vindeca de toate bolile“, dezvăluie el.

Presa locală scrie și că părintele părintele a ținut zeci de slujbe pentru persoanele decedate și abandonate la morga din Sibiu, oferidu-le o înmormântare creștinească. Oameni ai străzii, copii abandonați și mulți alții au primit pachete cu alimente prin diverse acțiuni sociale organizate de părinte.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
05/05/2024 05:12

Lucian Mandrută incinge spiritele pe Facebook, criticand jurnalistii care relatează despre aducerea „luminii sfinte” de la Ierusalim pentru faptul că nu verifică informatia. Pe langă cei care i-au dat ...

Patriarhul Daniel, cuvânt de învăţătură: 'Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa'
05/05/2024 04:36

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, a afirmat, duminică, in cuvantul de invăţătură rostit la Slujba Invierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Inviat este totdeau ...

 Lumina Sfântă a ajuns în România! Avionul care a decolat din Israel a aterizat la București, o tradiție inaugurată de Patriarhul Daniel în 2009
04/05/2024 19:19

Sfanta lumina a fost adusa de laIerusalim in aceasta seara de Superiorul Asezamintelor Partiarhiei Romane la Locurile Sfinte,parintele arhimandrit Teofil Anastasoaie Ea a fost oferită delegaţilor eparhiilor ...

De ce se vopsesc ouăle de Paști în Joia Mare
04/05/2024 19:04

In Joia Mare sau Joia Neagră femeile obisnuiesc să vopsească ouăle pentru Pasti. Se spune in traditia populară că pentru cele care nu au terminat de tors, Joimărita veghează ca roata nu isi oprească da ...

Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
04/05/2024 18:42

Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului. Sfantul Mormant este inspectat incă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuial ...

  Moartea şi învierea lui Iisus
04/05/2024 18:34

După opinia specialiştilor, din cauza referirilor mai puţin clare, ar putea fi vorba de prima zi de dinaintea Sabatului (vineri), exact de ziua respectivă sau de ziua de după Sabat. Sunt voci care spun, in ...

Delicii și Tradiții: Ce mănâncă un preot în Postul Paștelui
04/05/2024 17:28

In ajunul celei mai asteptate sărbători din crestinism, Pastele, pregătirile cuprind nu doar aspecte spirituale, ci si traditii culinare imbietoare. Pentru multi credinciosi, postul inseamnă mai mult decat ...

Sfatul părintelui Pimen Vlad! Ce trebuie să faceți după slujba de Înviere
04/05/2024 16:48

In fiecare an, in Noaptea de Inviere, crestinii se adună in fata Bisericii pentru a lua Lumina Sfantă. Părintele Pimen Vlad i-a indemnat pe crestini cum trebuie să se pregătească sufleteste pentru aceast ...

Focul haric va ajunge în această seară la Chișinău în jurul orei 20:00
04/05/2024 16:25

Focul haric de la Ierusalim va ajunge in această seară la Chisinău in jurul orei 20.00. Delegatia Mitropoliei Moldovei va merge in scuarul Catedralei Mitropolitane, unde va fi asteptată de preoti si enorias ...

Lumina Sfântă a fost aprinsă la Mormântul Domnului din Ierusalim. Reprezentantul Patriarhiei Române merge direct la Aeroportul din Tel Aviv
04/05/2024 16:04

Lumina Sfantă a fost aprinsă, sambătă, la Ierusalim, de unde va fi adusă şi la Bucureşti. Potrivit Basilica, Lumina Sfantă a fost primită la Mormantul Domnului din Ierusalim sambătă la ora 14:13. D ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei