Ziua Z pentru Horodniceanu? Vicele CSM așteaptă decizia propriilor colegi după scandalul cu polițiștii

3

Dimensiune font:

| 08-11-2023 09:06

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii este aşteptată să se pronunţe, miercuri, asupra acţiunii exercitate de Inspecţia Judiciară în legătură cu dialogul pe care Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte al Consiliului, l-a purtat cu un echipaj de poliţie care l-a oprit în trafic.

Pe 27 iunie, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Daniel Horodniceanu pentru săvârşirea unor abateri disciplinare.

Potrivit unui comunicat al IJ, inspectorii judiciari au reţinut că fapta procurorului care, fiind oprit în trafic de agenţi de poliţie, s-a adresat pe un ton superior, ridicat, a manifestat o atitudine agresivă, intimidantă, de natură să pună interlocutorii într-o poziţie umilitoare, contrar comportamentului pe care ar trebui să îl aibă în public orice magistrat, constituie abatere disciplinară prevăzută de art. 271 lit. a) din Legea 303/2022 raportat la art. 104 din Legea 161/2003 republicată, cu modificările ulterioare.

De asemenea, inspectorii au reţinut că fapta procurorului care, în cadrul interacţiunii cu agenţii de poliţie, şi-a declinat şi afirmat repetat calitatea de procuror, a ameninţat cu repercusiuni ulterioare prin implicarea superiorilor agenţilor de poliţie, sugerând că ar avea relaţii sau influenţă cu scopul de a primi un tratament favorabil şi de a-şi rezolva problemele în alt cadru decât cel reglementat pentru toţi cetăţenii, constituie abatere disciplinară prevăzută de art. 271 lit. m) din Legea 303/2022.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii care va decide cu privire la angajarea răspunderii procurorului în cauză.

Horodniceanu a fost oprit în trafic de poliţiştii dintr-o comună din judeţul Iaşi pentru că nu ar fi semnalizat că intenţionează să facă o depăşire.

Conform unei înregistrări video apărute în spaţiul public, el i-a întrebat poliţiştii care l-au oprit în trafic dacă ştiu cine este şi le-a spus că îi va contacta pe superiorii lor.

În momentul în care unul dintre poliţişti a răspuns că nu îl cunoaşte, Daniel Horodniceanu i-a menţionat că a condus DIICOT şi este cunoscut de toţi poliţiştii din judeţ.

"Sunt procuror-şef Daniel Horodniceanu de la Crimă Organizată. Nu mă cunoaşteţi?", a spus actualul vicepreşedinte al CSM. "Nu vă cunosc", a venit replica agentului de poliţie. "Dar de ce nu mă cunoaşteţi oare? Dar de unde sunteţi dumneavoastră, de la Vaslui sau de la Iaşi?", a întrebat Daniel Horodniceanu, moment în care unul dintre agenţii de poliţie îşi declină identitatea şi precizează că este de la Secţia 1 Poliţie Rurală.

În aceeaşi filmare este surprins momentul în care vicepreşedintelui CSM îi sunt solicitate actele de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al maşinii şi poliţa de asigurare.

"Eu am să vă dau legitimaţia mea de procuror şi am să vă mai întreb o dată de ce m-aţi oprit?", a continuat Horodniceanu.

Agentul de poliţie îi răspunde că a fost oprit pentru că nu a păstrat distanţa regulamentară în trafic, a făcut o depăşire fără a semnaliza corespunzător şi rula cu o viteză mai mare decât prevederile legale. Poliţistul i-a transmis că nu îl amendează, ci doar i-a solicitat actele pentru că a dorit să îi atragă atenţia la greşelile din trafic.

"Vă rog să îmi mai spuneţi o dată cum vă numiţi", a continuat Horodniceanu, în timp ce îi înmâna o parte dintre documentele solicitate.

Ulterior, el le-a comunicat poliţiştilor că este procuror de 25 de ani, iar în 2016 a vorbit cu fostul ministru Gabriel Oprea pentru majorarea salariilor poliţiştilor cu 15%.

După apariţia filmării în spaţiul public, Daniel Horodniceanu a susţinut că nu a încălcat nicio normă rutieră şi întreaga situaţie ar fi fost pusă la punct de cei doi poliţişti, care îl cunoşteau.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Pedeapsa primită de un bărbat care și-a bătut iubita până i-a rupt splina. Faptele penale în domeniul violenţei domestice, tot mai multe
20/05/2024 18:48

Gelozia i-a luat mintile unui bărbat care si-a bătut iubita fără milă. In urma loviturilor puternice primite, femeia a acuzat dureri puternice la abdomen. Transportată de urgentă la spital, medicii au fo ...

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu
20/05/2024 18:22

Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare impotriva premier ...

A început procesul patronului care și-a ucis cu bestialitate angajata însărcinată. Nu a dat semne că ar avea remușcări
20/05/2024 17:25

A inceput procesul patronului care şi-a ucis cu bestialitate angajata insărcinată, intr-un magazin din Capitală. Bărbatul de 72 de ani a fost supus unei expertize psihiatrice după ce şi-a schimbat declar ...

Justiția malteză a decis soarta prințului Paul - Ce se întămplă cu cererea de extrădare
20/05/2024 16:09

Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor romane de extrădare a prinţului Paul Philippe al Romaniei, magistratul estimand că există un "risc real" ca acesta să sufere o incălcare a dr ...

Dan Diaconescu merge la judecată - Fostul patron OTV, acuzat de act sexual cu un minor
20/05/2024 14:57

Tribunalul Constanta a respins luni, 20 mai, contestatia formulată de Dan Diaconescu impotriva deciziei Judecătoriei Constanta, din noiembrie 2023, prin care s-a constatat legalitatea sesizării instantei cu ...

Mirel Palada, fost purtător de cuvânt în guvernul Ponta, condamnat la muncă la Administrația Cimitirelor
18/05/2024 00:22

Curtea de Apel Bucuresti s-a pronuntat in cazul sociologului Mirel Palada, fost purtător de cuvant al Guvernului Romaniei, care a fost condamnat definitiv la 1 an si 8 luni de inchisoare cu suspendare, respect ...

Victor Micula nu va intra la pușcărie. Milionarul va presta muncă în folosul comunității
18/05/2024 00:08

Curtea de Apel Oradea a luat decizia de a-i micsora lui Victor Micula pedeapsa la 1 an şi 3 luni de inchisoare. Pedepasa a fost dispusă de Judecătorie in dosarul in care milionarul este acuzat că a tras cu ...

România pierde procesul intentat Comisiei Europene. Ungaria forțează autonomia ținutului secuiesc
17/05/2024 06:27

Romania a pierdut recursul la Curtea de Justitie Europeană intr-un proces crucial pentru tara noastră. Este vorba despre atacarea deciziei Comisiei Europene de a inregistra o initiativă cetătenească a magh ...

Lovitură după lovitură pentru familiile victimelor lui Pascu. Se conturează tot mai mult scenariul în care șoferul drogat ar putea fi eliberat
13/05/2024 13:25

După gafele si indiferenta judecătoarei din dosarul 2 Mai, acum si Parchetul Mangalia se opune unei pedepse mai dure pentru Vlad Pascu, tanărul care a omorat doi tineri după ce a urcat drogat la volan. Astf ...

Dana Budeanu dă de pământ cu părinții lui Vlad Pascu: Și ei trebuie incriminați
10/05/2024 14:57

Procesul lui Vlad Pascu a starnit o adevărată furtună in societatea romanească, alimentată inclusiv de atitudinea bizară a judecătoarei Ancuta Popoviciu, care a iesti in evidentă nu printr-o conduită e ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei