Modificările care au dus la degringolada în Educaţie

default

Dimensiune font:

| 22-02-2017 05:48

 Una dintre cele mai importante legi din România, care vizează mare parte din populaţia ţării, a ajuns un fiasco total * Legea Educaţiei a suferit atât de multe modificări, încât pare mai mult un colaj cu decupaje din ziare decât un document oficial * unul dintre miniştrii noului Guvern a promis că o nouă lege îmbunătăţită va ajunge pe masa Parlamentului, până la sfârşitul acestui an * potrivit mai multor voci, elaborarea unui nou act normativ ar trebui să devină prioritate zero pentru ministerul de resort

 Pavel Năstase, ministrul Educaţiei, a declarat că până la sfârşitul anului va fi pregătită o nouă Lege a Educaţiei. „Conform programului de guvernare, până la sfârşitul anului 2017 trebuie să avem o nouă Lege a Educaţiei Naţionale. Împreună cu Parlamentul, cu consiliile şi consorţiile de specialitate, vom demara acest proces de elaborare a unei noi Legi a Educaţiei Naţionale. Termenul, aşa cum spuneam, este sfârşitul acestui an”, a precizat Pavel Năstase. De 27 de ani încoace însă, Legea Educaţiei a suferit numeroase modificări, numărul acestora ajungând la cifra record de peste 60. Nici numărul persoanelor care au trecut prin fotoliul ministrului Educaţiei nu este de neglijat, Pavel Năstase fiind cel de-al 23-lea ministru.

Mai mult de 60 de modificări de-a lungul timpului

Prima lege a Educaţiei de după Revoluţie a fost adoptată în 1995, iar de atunci, fiecare dintre miniştrii care au trecut pe la Ministerul Educaţiei a adus cel puţin câte o schimbare. Legea din anul 1995 a revoluţionat învăţământul autohton prin introducerea examenului de capacitate. În anul 1999 s-a elaborat un nou Curriculum Naţional pentru clasele I – IX şi s-au introdus manuale alternative pentru ciclul primar, gimnazial şi liceal. Tot atunci s-a decis înlocuirea trimestrelor cu semestre. După Andrei Marga, cele mai notabile modificări ale Legii Educaţiei au avut loc în anul 2001, când ministrul de atunci, Ecaterina Andronescu, a introdus repartizarea computerizată pentru admiterea la liceu şi a reorganizat examenul naţional de Capacitate, transformându-l într-o singură sesiune şi atribuindu-i un nou nume: „Teste Naţionale”. De asemenea, învăţământul obligatoriu a fost extins de la 8 la 10 clase. După Ecaterina Andronescu, a urmat la Ministerul Educaţiei Alexandru Athanasiu, care a revizuit curriculumul pentru ciclul primar şi gimnazial şi a introdus repartizarea computerizată pentru cadrele didactice participante la concursul de titularizare.

Fiecare cu reforma lui

În guvernarea lui Calin Popescu Tăriceanu, ministrul Cristian Adomniţei a introdus eliminarea Testelor Naţionale şi introducerea Tezelor cu subiect unic. Ulterior, în cel de-al doilea mandat de ministru, Ecaterina Andronescu, a modificat forma în care se susţinea examenul naţional de Bacalaureat, noua formă fiind prezentă şi astăzi: trei probe scrise (Limba şi literatura română, proba obligatorie a profilului: Matematică sau Istorie şi proba la alegere a profilului şi specializării: la alegere din peste 10 discipline) şi trei probe de competenţe (competenţe lingvistice de comunicare orală în Limba română, competenţe digitale şi competenţe lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională).

În urma cu şase ani, ministrul Educaţiei de atunci, Daniel Funeriu, a adoptat o nouă Lege a Educaţiei, care a adus schimbări mari în învăţământ. Dintre principalele prevederi ale acestei legi reamintim: introducerea evaluărilor periodice şi includerea clasei a IX-a în gimnaziu, introducerea învăţământului obligatoriu de 10 clase, care cuprinde învăţământul primar şi gimnazial, obligativitatea ca învăţătorii să aibă studii superioare, iar profesorii să urmeze un master didactic. De atunci, legea a fost modificată de mai multe ori, una dintre aceste modificări fiind cea din anul 2013, atunci când Remus Pricopie a emis o Ordonanţă de Urgenţă care prevedea menţinerea clasei IX-a la liceu şi extinderea învăţământului obligatoriu de la 10 la 11 ani, aici intrând clasa pregătitoare şi clasele I – X. Şi în anul 2016, Legea a fost modificată de nu mai puţin de 9 ori.

Neajunsurile sistemului educaţional

În viziunea actualului ministru al Educaţiei, Pavel Năstase, printre problemele sistemului educaţional românesc se numără rata mare a abandonului şcolar, un număr de dascăli care nu sunt pregătiţi la nivelul corespunzător, schimbarea metodei de învăţare, care să nu mai pună accent pe memorare sau numărul mare de materii pe care elevii trebuie să le studieze. O parte dintre minusurile educaţiei româneşti au fost constatate şi de elevi. Miruna Bibire, una dintre cele două absolvente din judeţul Iaşi care a promovat examenul naţional de Bacalaureat cu media maximă, spune că printre primele lucruri care ar trebui schimbate în sistemul educaţional autohton se numără programa şcolară şi orarul. „În prezent, sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu numeroase probleme. Avem o nevoie stringentă de schimbări: în primul rând, avem mare nevoie de o reorganizare a orarului. În opinia mea, o zi obişnuită de şcoală ar trebui să înceapă la ora 9:00/10:00 şi să se încheie la ora 15.30. De asemenea, o pauză de 25-30 de minute, la mijlocul programului, ar fi indicată, pentru ca elevul să dea randament maxim. În al doilea rând, manuale noi, cu informaţii actualizate şi noi metode de abordare a temelor ar fi plusuri aduse sistemului nostru”, a mărturisit Miruna Bibire, studentă în anul I la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Mai mult decât atât, tânăra consideră că marele dezavantaj al şcolii româneşti îl reprezintă lipsa activităţilor practice. „Ca fost elev, am simţit că cea mai mare problemă a învăţământului românesc este faptul că teoria primează: elevul este constrâns să înveţe, adesea pe de rost, informaţii care nu ii vor fi utile în viaţă, ori pe care nu va şti când, unde şi cum sa le aplice. Lipsa activităţilor practice este, deci, cea mai mare boală a şcolii româneşti şi sper ca în viitorul cât mai apropiat să se ia măsuri în acest sens. Altfel, elevii vor avea de suferit din ce în ce mai mult”, a adăugat Miruna.

O nouă lege, „prioritate zero” pentru sindicalişti

Potrivit liderului de sindicat Mirel Pristavu, actuala lege nu este aplicabilă în întregime, foarte multe dintre articolele acesteia contrazicându-se. De asemenea, nenumăratele schimbări aduse acesteia, au transformat-o într-un haos general.„Apariţia unei noi Legi a Educaţiei este absolut necesară, iar pe lângă aceasta este necesară şi apariţia unui Statut a personalului din învăţământ. Actuala Lege a Educaţiei are 87 de articole modificate, unele dintre acestea chiar de mai multe ori. Lucru care denotă că întreaga lege este o harababură. Ca să nu mai vorbim că Legea Educaţiei nr. 1/2011 nu este aplicabilă 100%. Multe articole se contrazic, altele au erori, este o lege care nu este practică şi care nu este în conformitate cu cerinţele educaţiei româneşti”, a declarat prof. Mirel Pristavu, preşedintele Federaţiei Sindicale Învăţământ „Spiru Haret” din Iaşi.

Mai mult decât atât, se pare că Legea Educaţiei nr. 1/2011 a dus la năruirea Statutului personalului didactic. Mai exact, pentru realizarea actualei Legi a Educaţiei s-au luat frânturi din Legea Educaţiei din 1955 şi din Statutul personalului didactic, peste care s-au adăugat unele elemente noi. „Prin această lege a dispărut Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, lucru care este inadmisibil. Fiecare sector de activitate are propriul statut; magistraţii, medicii, funcţionarii publici, motiv pentru care este necesar ca şi personalul didactic să aibă un astfel de statut”, a completat preşedintele Federaţiei Sindicale Învăţământ „Spiru Haret” din Iaşi.

Liderul sindical mai precizează că pentru o nouă Lege a Educaţiei cât mai bine realizată, ideal ar fi ca aceasta să fie elaborată de la zero; în cazul în care vor fi preluate anumite părţi din actuale lege, recomandat este ca acestea să fie reformulate şi puse în concordanţă cu elementele noi. De asemenea, deosebit de important în procesul elaborării noii legi este ca sesiunea de consultare publică să fie tratată cu maximă seriozitate şi angajament de toate părţile implicate. „În elaborarea noii legi pot fi preluate şi anumite articole din actuale lege, dar cu condiţia ca acestea să fie reformulate şi redactate în aşa fel încât să aibă legătură între ele. În momentul de faţă, Legea Educaţiei pare un colaj cu decupaje din ziar. Noua lege trebuie redactată în comisie comună: specialiştii din minister şi Parlament, sindicatele, societatea civilă, apoi lansată în dezbatere publică pentru o lună de zile. Este important şi ca ulterior să se ţină cont de părerile venite în timpul dezbaterii publice. O astfel de Lege nu trebuie făcută în grabă. Din întâlnirile avute de preşedinţii sindicatelor de învăţământ cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, avem informaţii că în prezent ne luptăm cu legile care reglementează salarizarea unică, iar după ce Legea unică a salarizării va fi gata, se va trece la elaborarea noii Legi a Educaţiei”, a concluzionat prof. Mirel Pristavu. Diana MOLDOVANU

 

* * *

Actuala Lege a Educaţiei are 87 de articole modificate, unele dintre acestea chiar de mai multe ori” - Mirel Pristavu, preşedintele Federaţiei Sindicale Învăţământ „Spiru Haret” din Iaşi

 

* * *

Ca fost elev, am simţit că cea mai mare problemă a învăţământului românesc este faptul că teoria primează” - Miruna Bibire, studentă

 

* * *

23

Este numărul de miniştri care s-au perindat în ultimii 27 de ani în funcţia de ministru al Educaţiei

 

Citește și „Îi înţeleg şi sunt alături de primarii din judeţ, cum sunt alături şi de Mihai Chirica”

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Se zdruncină serios imaginea Poliției Române! O polițistă oferea informații din interiorul instituției unei rețele de proxenetism
07/11/2019 10:34

 În dosar apare si numele unei politiste din localitatea Drăgănesti Vlasca, al cărei transfer la IGPR a fost negociat sub presiunea traficantilor, pentru a oferi retelei informatii din interiorul ...

Judeţele Moldovei, campioane la defrişări ilegale
11/10/2017 05:15

Pădurile Moldovei dispar sub privirile neputincioase ale autorităţilor, iar sute de tăieri ilegale sunt inregistrate prin aplicaţiile dedicate ori cele descoperite de organele abilitate. Potrivit ultimului ...

Topul bolilor provocate de stres
19/07/2017 16:25

Stresul este inamicul public numărul 1 al zilelor noastre. Ritmul alert de zi cu zi, presiunea socio-economică, varietatea stimulilor la care oamenii sunt expuşi astăzi in permanenţă, - toţi aceşti fact ...

O boală greu de controlat afectează întreaga Românie
19/04/2017 06:00

Fenomenul dependenţei de alcool face ravagii şi ii devin victime de la copii, pană la persoane in varstă. Tot mai mulţi ajung in ultima vreme cu probleme de sănătate, dar şi cu familiile distruse din ca ...

Regii licitaţiilor trucate
14/09/2016 06:00

În ultimul raport al Curţii de Conturi, judeţul Iaşi este menţionat de cele mai multe ori, fiind oaia neagră la capitolul cheltuirea banului public. Fie că este vorba de licitaţii publice, infuzii ...

Jumătate de secol în spital!
07/09/2016 18:21

Cine nu are bătrani, să-şi cumpere, spune o vorbă veche. Atat de veche, incat acum a căpătat un sens opus. Cine are bătrani, le vinde casele şi-i abandonează. Aceasta e realitatea cruntă infruntată d ...

Condamnare Voiculescu. Sentința în dosarul Telepatia. Minuta integrală
08/08/2014 21:41

  Dan Voiculescu a fost condamnat. Zece ani. Bunuri confiscate. Sechestru pe bani. Este, insă, doar unul din cei 12 condamnati in dosarul Telepatia.      Iată cum arată minuta d ...

Contabila grupării Corduneanu, expert bancar pentru milionarii irlandezi
24/07/2014 22:07

Secretele financiare ale unor milionari irlandezi au ajuns pe mainile unei contabile din Romania, pusă oficial sub acuzare pentru fraudarea mai multor bănci, in dosarul clanului ”Corduneanu”.  ...

Credinţă şi turism pe bani europeni FOTO
17/02/2014 11:45

Zeci de spaţii cu potenţial turistic din Moldova au fost transformate radical in urma unor ample proiecte cu finanţare europeană. Fie că au fost depuse de mediul de business din regiune, de autorităţi pu ...

Merită Iaşul o asemenea palmă după tot ce-a făcut pentru scrima românească?
18/09/2013 05:30

 Ce nume mari au fost trecute pe afişul Campionatelor Naţionale de sabie pentru juniori, desfăşurate la sfarşitul săptămanii trecute la Iaşi, atat in Sala Polivalentă, cat şi la Palas Mall! Orice ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei