Jonglerie financiară cu pensionari fictivi a doua firme de transport din Iasi

4

Dimensiune font:

| 17-11-2023 00:15

Două firme de transport şi reprezentanţii lor au intrat în atenţia procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru că au înşelat statul prin decontarea de cupoane talon ale unor pensionari fictivi, prejudiciul estimat fiind de peste 11 milioane de lei.

Prim procurorul Radu Cătălin Ţocu, afirmă, prin intermediul unui comunicat de presă, că la mijlocul lunii martie, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi în urma unei inspecţii economico – financiare, a sesizat organele de urmărire penală cu privire la comiterea de către un operator economic a infracţiunii de evaziune fiscală – omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Aceeaşi sursă menţionează că la sfârşitul lunii octombrie a fost dispusă extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, şi fals în declaraţii.

„Din probatoriul administrat a rezultat că în perioada ianuarie 2015 – decembrie 2019, operatorul economic – prin administrator T.L.M., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp (lunar), cu prilejul transmiterii unui număr de 60 deconturi lunare centralizatoare la Direcţia Generală Economică şi Buget din cadrul Ministerul Transporturilor Infrastructurii în cuprinsul cărora a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului, a indus în eroare persoana vătămată prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase şi prin folosirea de mijloace frauduloase – constând în înscrierea în deconturi a unui număr de 136.000 cupoane talon al căror număr de dosar de pensie nu există în evidenţa Casei Naţionale de Pensii Publice şi, în consecinţă, cupoanele talon înscrise nu au fost tipărite şi distribuite de această instituţie, atestând în mod nereal faptul că a efectuat servicii de transport cu pensionari în baza cupoanelor talon prezentate de aceştia, că a emis bilete de călătorie cu reducere de 50% conform legii 147/ 2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, deşi în realitate aceste servicii nu au fost prestate, cu scopul de a obţine un folos patrimonial injust, respectiv diferenţa de tarif de 50% din valoarea unui număr de 136.000 călătorii presupus a fi efectuate cu pensionari, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 4.091.894 lei”, precizează sursa citată.

Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din data de 13 noiembrie, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de operatorul economic şi administratorul acestuia, pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în declaraţii.

Procurorul de caz a emis la data de 14 noiembrie ordonanţe de instituire a măsurilor asiguratorii constând în poprirea a şapte conturi bancare deţinute la băncile BRD, BCR şi Banca Transilvania, respectiv sechestre asiguratorii asupra a patru bunuri imobile – terenuri şi trei bunuri mobile – microbuze pentru transport călători deţinute de suspecţi, până la concurenţa sumei de 4.091.894 lei.

La data de 15 noiembrie au fost efectuate percheziţii domiciliare la cinci imobile din oraşul Podu Iloaei, unde se află locuinţa administratorului, sediul social şi puncte de lucru ale operatorului economic, fiind identificate şi ridicate documente de evidenţă contabilă, precum şi cupoane de pensie ce prezintă suspiciuni de falsificare.

În acelaşi comunicat de presă se menţionează faptul că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi se efectuează cercetări într-o altă cauză penală ca urmare a sesizării din data de 7 aprilie, formulată de ANAF – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva unui alt operator economic ce efectuează servicii de transport de călători, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi fals în declaraţii (60 de acte materiale).

Prin ordonanţa procurorului de caz din data de 16 octombrie s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de operatorul economic şi administratorul acestuia, pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în declaraţii.

„Din mijloacele de probă a rezultat că administratorul operatorului economic a indus în eroare persoana vătămată Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în perioada ianuarie 2015-decembrie 2019, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase şi prin folosirea de mijloace frauduloase constând în înscrierea în 60 de deconturi a unui număr de 289.455 cupoane talon al căror număr de dosar de pensie nu există în evidenţa Casei Naţionale de Pensii Publice şi, în consecinţă, cupoanele talon înscrise nu au fost tipărite şi distribuite de această instituţie, atestând în mod nereal faptul că a efectuat servicii de transport cu pensionari în baza cupoanelor talon prezentate de aceştia, că a emis bilete de călătorie cu reducere de 50% conform legii 147/ 2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, deşi în realitate aceste servicii nu au fost prestate, cu scopul de a obţine un folos patrimonial injust, respectiv diferenţa de tarif de 50% din valoarea unui număr de 289.455 călătorii presupus a fi efectuate cu pensionari, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 7.009.131 lei”, precizează sursa citată.

În această cauză au fost încuviinţate şi efectuate percheziţii domiciliare la data de 16 octombrie la sediul operatorului economic şi locuinţa administratorului din municipiul Iaşi, fiind identificate şi ridicate înscrisuri, cupoane de pensie cu privire la care există indicii de falsificare, sisteme informatice şi suporturi optice ce conţin documente contabile.

Tot la data de 16 octombrie s-au dispus măsuri asiguratorii constând în aplicarea sechestrului asupra a nouă bunuri imobile – terenuri situate pe raza comunei Miroslava, judeţul Iaşi, respectiv poprirea sumelor de bani din conturi bancare deţinute de suspecţi la Banca Transilvania şi BRD, până la concurenţa sumei de 7.009.131 lei.

Cercetările sunt efectuate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Pedeapsa primită de un bărbat care și-a bătut iubita până i-a rupt splina. Faptele penale în domeniul violenţei domestice, tot mai multe
20/05/2024 18:48

Gelozia i-a luat mintile unui bărbat care si-a bătut iubita fără milă. In urma loviturilor puternice primite, femeia a acuzat dureri puternice la abdomen. Transportată de urgentă la spital, medicii au fo ...

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu
20/05/2024 18:22

Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare impotriva premier ...

A început procesul patronului care și-a ucis cu bestialitate angajata însărcinată. Nu a dat semne că ar avea remușcări
20/05/2024 17:25

A inceput procesul patronului care şi-a ucis cu bestialitate angajata insărcinată, intr-un magazin din Capitală. Bărbatul de 72 de ani a fost supus unei expertize psihiatrice după ce şi-a schimbat declar ...

Justiția malteză a decis soarta prințului Paul - Ce se întămplă cu cererea de extrădare
20/05/2024 16:09

Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor romane de extrădare a prinţului Paul Philippe al Romaniei, magistratul estimand că există un "risc real" ca acesta să sufere o incălcare a dr ...

Dan Diaconescu merge la judecată - Fostul patron OTV, acuzat de act sexual cu un minor
20/05/2024 14:57

Tribunalul Constanta a respins luni, 20 mai, contestatia formulată de Dan Diaconescu impotriva deciziei Judecătoriei Constanta, din noiembrie 2023, prin care s-a constatat legalitatea sesizării instantei cu ...

Mirel Palada, fost purtător de cuvânt în guvernul Ponta, condamnat la muncă la Administrația Cimitirelor
18/05/2024 00:22

Curtea de Apel Bucuresti s-a pronuntat in cazul sociologului Mirel Palada, fost purtător de cuvant al Guvernului Romaniei, care a fost condamnat definitiv la 1 an si 8 luni de inchisoare cu suspendare, respect ...

Victor Micula nu va intra la pușcărie. Milionarul va presta muncă în folosul comunității
18/05/2024 00:08

Curtea de Apel Oradea a luat decizia de a-i micsora lui Victor Micula pedeapsa la 1 an şi 3 luni de inchisoare. Pedepasa a fost dispusă de Judecătorie in dosarul in care milionarul este acuzat că a tras cu ...

România pierde procesul intentat Comisiei Europene. Ungaria forțează autonomia ținutului secuiesc
17/05/2024 06:27

Romania a pierdut recursul la Curtea de Justitie Europeană intr-un proces crucial pentru tara noastră. Este vorba despre atacarea deciziei Comisiei Europene de a inregistra o initiativă cetătenească a magh ...

Lovitură după lovitură pentru familiile victimelor lui Pascu. Se conturează tot mai mult scenariul în care șoferul drogat ar putea fi eliberat
13/05/2024 13:25

După gafele si indiferenta judecătoarei din dosarul 2 Mai, acum si Parchetul Mangalia se opune unei pedepse mai dure pentru Vlad Pascu, tanărul care a omorat doi tineri după ce a urcat drogat la volan. Astf ...

Dana Budeanu dă de pământ cu părinții lui Vlad Pascu: Și ei trebuie incriminați
10/05/2024 14:57

Procesul lui Vlad Pascu a starnit o adevărată furtună in societatea romanească, alimentată inclusiv de atitudinea bizară a judecătoarei Ancuta Popoviciu, care a iesti in evidentă nu printr-o conduită e ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei