Unde priveşti când conduci noaptea şi vine o maşină din faţă. Trucul care îţi ţine ochii ageri

auto  654

Dimensiune font:

| 24-03-2022 23:47

Condusul pe timp de noapte este obositor pentru cei mai mulţi şoferi, iar unul dintre motive este numărul mare de maşini care vin din sens opus, cu farurile aprinse.


Din toate accidentele mortale, 49% se petrec noaptea, cu toate că în acest timp sunt mai puţini şoferi pe drum. De fapt, condusul pe timp de noapte are o rată de fatalitate per kilometru aproape triplă decât condusul în timpul zilei, scrie auto.ro.

Există, însă, un truc pe care mulţi şoferi îl folosesc pentru a nu-şi suprasolicita privirea pe timp de noapte, când sunt la volan. Dacă o maşină vine din faţă, pentru a evita orbirea din cauza farurilor, trebuie să fii atent la partea dreaptă a benzii tale de mers, iar în acelaşi timp să îţi menţii vederea periferică alertă la alte pericole.

Titi Aur: Nu poţi să mergi cu 50 km/h în România. Aproape imposibil să fii corect
"Când ești în Germania, în Ungaria, toată lumea conduce corect sau aproximativ corect, abaterile fiind foarte mici și în orice caz nu din astea exagerate, cu flashuri, cu depășiri de coloană, cu viteză de 150 km/h unde ai 70 de km/h. Atunci, dacă tu faci altfel, ești oaia neagră, ești cel care nu te încadrezi, ești vizibil și toată lumea te va observa, inclusiv poliția, dar și ceilalți, vei fi cel care este anormal.

Când vii în România în schimb, dacă vrei să circuli normal, nu reușești. De ce? Pentru că dacă mergi cu o viteză de 50 de km/h, în orice localitate vei avea cu siguranță pe unul în spate, și de obicei e TIR-ul, care te împinge și te claxonează, și îți dă flashuri, că el e grăbit și că trebuie să își facă kilometrii, nu se poate așa ceva, ești impertinent dacă mergi cu 50 de km/h.


În România dacă mergi pe autostradă este aproape imposibil să mergi corect și vă spun asta din propria mea experiență. Eu încerc să fiu cât mai aproape de corectitudine, fără a spune că sunt sfânt, dar încerc să fiu cât mai corect atunci când merg cu mașina. Și dacă merg cu mașina pe autostradă cu 130 km/h, este imposibil, pentru că pe banda unu, în afară de camioane, care au dreptul și obligația în același timp să meargă cu 90 km/h, mai sunt mulți alții care merg chiar mai încet de 90 km/. Adică se urcă, merg pe autostradă, dar merg cu 70 km/h pe banda unu, ceea ce înseamnă că dacă sunt într-o perioadă relativ aglomerată, dacă vreau să merg pe banda unu, nu pot pentru că merg alții foarte încet, dacă trec pe banda doi, vin toți nebunii care vor ei să meargă cu 150-180 km/h, că au mașini bengoase și că sunt importanți, și că ei nu își permit să meargă cu 130 km/h în spatele unui fraier, adică eu.

Atunci eu, încercând să merg corect, pe banda unu trebuie să tot frânez că îi am pe cei foarte lenți, pe banda doi nu mă lasă cei care vor să meargă cu viteză și devine un stres mersul pe autostradă. Dacă am învăța cu toții să ne respectăm și dacă am învăța cu toții că pe autostradă putem merge cu 120-130 km/h în regulă, că de asta avem autostradă, și dacă ar învăța și cei care merg prea încet că în principiu nu te urci pe autostradă ca să mergi cu 70 km/h și dacă ar învăța și cei care sunt atât de importanți că ei trebuie să meargă repede, s-ar schimba ceva. În străinătate merg corect, iar în România majoritatea merg necorect și atunci, fără să vrei, te împinge valul să mergi și tu incorect.", a declarat Titi Aur.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Formula 1: Max Verstappen, a cincea victorie a sezonului la MP din Emilia Romagna
19/05/2024 17:37

 Olandezul Max Verstappen a obtinut duminică, pe circuitul de la Imola, a cincea victorie a sezonului de Formula 1 la Marele Premiul din Emilia Romagna. Max Verstappen  Max Verstappe, campion ...

Concurență pentru Wizz Air: zboruri interne de 25 de euro și externe de 57 de euro. De pe ce aeroporturi zboară avioanele AnimaWings
19/05/2024 11:07

AnimaWings se bate cu Wizz Air. Compania aeriană AnimaWings anunţă inceperea operării, din luna septembrie, a cinci rute noi, care vor fi deservite de avioane Airbus A220-300, hub-ul principal fiind Aeropor ...

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna
18/05/2024 19:02

 Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reusit un nou pole position si va pleca primul in Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max Verstapp ...

Un tren de marfă a fost răsturnat de tornadă în nordul Italiei. „Este un miracol că nimeni nu a fost rănit” VIDEO
17/05/2024 19:47

 Un tren de marfă cu sapte vagoane a fost răsturnat de o tornadă, joi seara, 16 mai, in apropiere de Mantova, in Italia, au informat vineri, 17 mai, surse citate de ANSA. Toate cele şapte vagoane ale ...

SUVCARS România participă la POLI AutoFest, cel mai mare festival auto
17/05/2024 12:38

 În perioada 17 – 19 mai se desfăsoară, in campusul POLITEHNICA, cel mai mare festival dedicat industriei auto, organizat de Universitatea Politehnica Bucuresti, impreună cu Facultatea de Tr ...

Legea a fost adoptată: Șoferii prinși băuți sau drogați la volan rămân zece ani fără permis!
14/05/2024 16:44

Am continuat planul de măsuri pentru reducerea numărului de morti pe drumurile Romaniei, afirmă social-democratul Robert Cazanciuc, după ce deputatii au aprobat legea care prevede că soferii care sunt prin ...

UE va extinde gama de contravenții pentru care pot fi amendați șoferii străini din alte state membre/ Va fi mai ușoară urmărirea amenzilor și obligarea șoferilor să plătească
13/05/2024 20:46

În ultima sesiune de vot din această legislatură, in aprilie, Parlamentul European a adoptat noi norme pentru a se asigura că soferii care incalcă regulile de circulatie locale intr-un alt stat membru ...

Număr uriaș de permise de conducere ridicate de poliție în doar 24 de ore, jumătate pentru viteză excesivă
12/05/2024 17:59

În doar 24 de ore, politia rutieră a retinut peste 1150 de permise de conducere si certificate de inmatriculare, scrie Agerpres. Poliţiştii au reţinut, sambătă, 798 de permise de conducere şi au re ...

Milioane de păgubiți vor fi obligați să-și repare mașinile doar cu piese din dezmembrări dacă deputații vor introduce noile propuneri în legea RCA
10/05/2024 15:15

Milioane de păgubiti vor fi obligati să-si repare masinile doar cu piese din dezmembrări dacă deputatii vor introduce noile propuneri din legea RCA. Proiectul de modificare a Legii RCA nr. 132/2017 a fost i ...

Autostrada „Unirii” A8: Un nou lot din Moldova, scos la licitație / Va avea 7 tuneluri pe traseu și va dura patru ani proiectarea și execuția
09/05/2024 10:14

 ​​Al doilea tronson din Moldova al Autostrăzii „Unirii A8, care va lega Transilvania de Moldova si de republica Moldova a fost scos la licitatia de proiectare si executie. Este practic si primu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei