Drumul care dispare sub apă de două ori pe zi

gethumb.details

Dimensiune font:

| 18-10-2023 13:30


Știați că în Europa există un drum cu adevărat spectaculos, dar considerat și unul dintre cele mai periculoase drumuri din lume, mai ales pentru şoferii neavizaţi cu pericolele naturale care pândesc aici, deoarece dispare sub apă de două ori pe zi? Iată unde se află.

Pasajul du Gois, numit și Gôa, este un drum de circa 4,3 kilometri ce leagă Insula Noirmoutier, din vestul Franţei, de localitatea Beauvoir-sur-Mer. Ce este interesant la acest drum este faptul că, această şosea dispare sub ocean de două ori pe zi, iar din anul 1942 este considerată monument naţional şi atrage anual mii de turişti.

Așadar, se poate circula pe acest drum doar de două ori pe zi, timp de o oră sau două, deoarece valurile crescătoare vor inunda drumul în restul timpului. În restul zilei, rămâne inundat la 1.3 până la 4 metri sub apă și nu poate fi folosit. Curioşii prinşi de flux se pot adăposti în turnurile de salvare special amenajate. Pasajul natural, care leagă continentul de insula Noirmoutier, a fost marcat pentru prima dată pe o hartă în 1701. Abia în 1840, drumul a început să fie circulat, mai întâi călare, iar mai apoi cu maşina. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Harta satelor inteligente din România. Moldova nu are niciunul
28/02/2024 11:00

În sapte judete ale tării, majoritatea in Transilvania, există cel putin un sat smart village. La Ciugud, Alba, de mai bine de un an nu mai există casierie in institutiile statului, iar plătile se r ...

Revoluția digitală în turism
28/02/2024 10:45

Tehnologia a avut un impact profund asupra industriei turismului, schimband fundamental modul in care călătorim, descoperim noi destinatii si ne bucurăm de experientele de călătorie. În acest reporta ...

 Turismul Moldovei, prea puțin promovat pe Instagram
28/02/2024 10:15

În era digitală, retelele sociale au devenit unul dintre cele mai puternice instrumente de promovare a oricărui domeniu, iar promovarea turistică pe Instagram a devenit esentială pentru agentiile de t ...

Un pilot de elicopter australian şi alte două persoane au fost răpiţi în Papua Noua Guinee
26/02/2024 12:19

Un pilot de elicopter australian şi alte două persoane au fost răpiţi in zonele montane inalte din Papua Noua Guinee, regiune pradă unor violenţe in ultimii ani, a anunţat luni şeful poliţiei din aceas ...

Vacanță în Grecia 2024: Taxa sezonieră pe climă, introdusă din acest sezon. Cât costă în funcție de hotel și unde se plătește
25/02/2024 18:17

  Guvernul de la Atena a decis să introducă o taxă sezonieră pe climă, din 2024, care va avea valori diferite in functie de gradul hotelului si, atentie, se plăteste la fata locului, nu este inclus ...

VIDEO | 'Orașul fantomă' deținut de regele Charles: stațiunea cu hotel de 7 stele a devenit o ruină, în loc să fie 'perla' turismului
13/02/2024 20:43

  Un oras fantomă a fost lăsat să putrezească de zeci de ani, in ciuda faptului că găzduieste un hotel de sapte stele despre care se crede că este detinut de regele Charles.     ...

Mardi Gras, tradiție și decadență în inima New Orleans
13/02/2024 14:40

 În vuietul si culoarea vibrantă a orasului New Orleans, in mijlocul unei explozii de muzică, dans si costume strălucitoare, astăzi are loc una dintre cele mai spectaculoase sărbători din ...

 Trenul care face ocolul Pământului în 80 de zile va ajunge și în România. Un bilet costă peste 100.000 de euro
09/02/2024 12:15

Ocolul Pămantului in 80 de zile va deveni realitate si nu va mai fi doar un roman celebru al lui Jules Verne. Călătoria va incepe din America si se va incheia in Asia, iar la sosirea in Europa nu va fi ocoli ...

În cât timp a fost construit Turnul Eiffel?
06/02/2024 11:43

 În cat timp a fost construit Turnul Eiffel? Turnul Eiffel, simbolul Frantei, a inceput să fie ridicat in data de 26 ianuarie 1887 si a fost finalizată in doar doi ani, două luni si cinci zile. M ...

8 milioane de case din Japonia se vând la prețuri infime
06/02/2024 08:35

În Japonia sunt peste 8 milioane de case din zona rurală care asteaptă noi proprietari. Sunt zone intregi unde casele se vand cu echivalentul a aproximativ 23.000 de dolari, potrivit Business Insider. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei