Cum verifici dacă pensia a fost calculată corect

+18  9hM4n5nx

Dimensiune font:

| 20-08-2024 16:43

Cum trebuie să procedezi în cazul în care pensia ți-a fost calculată greșit

Dacă pensia ta a fost calculată greșit sau ai nelămuriri cu privire la recalcularea acesteia, iată pașii pe care trebuie să îi urmezi.

Primul pas este să te adresezi Casei de Pensii care a emis decizia. Este important să soliciți clarificări și să verifici dacă există erori în calculul pensiei tale. Acest lucru te va ajuta să identifici și să corectezi eventualele discrepanțe.
 „Pensionarul este cel care are posibilitatea să meargă la Casa de Pensii care a emis decizia. Asta este şi prima rugăminte şi invitație pentru toţi pensionarii din România: dacă simt nevoia de lămuriri suplimentare de la colegii noştri de la casele teritoriale de pensii să meargă către aceştia pentru a verifica deciziile de recalculare. Noi plecăm de la ideea că şi-au făcut foarte bine treaba colegii noștri de la casele teritoriale de pensii, dar există posibilitatea ca din cauza unei introduceri greşite a datelor în procesul de evaluarea dosarelor de pensie sau din alte erori să avem şi situaţii în care pensionarii sunt în situaţia de a constata faţă de deciziile de pensionare pe care le aveau că în opinia dânșilor sunt diferenţe. Şi atunci îi rog să meargă la casele teritoriale de pensii pentru a face verificările necesare pentru a se lămuri cu colegii noştri", a spus ministrul Muncii
Consultă ultima decizie de pensionare pe care o ai. În cazul în care ai obținut decizii suplimentare în instanță sau ai lucrat suplimentar, asigură-te că te bazezi pe cea mai recentă decizie. Punctajul relevant se găsește în secțiunea indicată de litera g, aliniatul 1.
„Noi ne dorim ca pensionarii să facă cât mai puține drumuri la Casele de Pensii. Vor fi acolo colegi de la evaluare care sunt în măsura să le ofere detalii. Ei vor verifica în aplicația informatică datele din dosarul pensionarilor, iar în cazul în cazul vor simţi nevoia şi de alte verificări vor aduce dosarul pensionarului din arhivă. După ce este făcută acestă procedură art 94 din lege prevede că şi noi din oficiu să venim cu decizie de revizuire, dar şi la solicitarea pensionarului. Prin urmare pensionarul poate solicita revizuirea deciziei de recalculare. Dar opinia mea este că deciziile de recalculare sunt în mare măsură emise corect", a mai spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, la un post TV.

Cum verifici dacă pensia a fost calculată corect
Pentru a verifica corectitudinea recalculării, familiarizează-te cu modul de calcul al punctelor de stabilitate. De exemplu, pentru stagiile de cotizare mai mari de 25 de ani, adaugă 0,50 puncte; pentru stagiile între 30 și 35 de ani, adaugă 0,75 puncte; iar pentru stagiile de peste 35 de ani, adaugă 1 punct întreg.
  „Pensionarii trebuie să caute în ultima decizia de pensionare pentru că au fost pensionari care au mai lucrat între timp care au mai obținut decizii în instanţă, iar în acest proces avem mai multe decizii la un pensionar. Pensionarul trebuie să se uite la ultima dintre acestea. Fiecare pensionar are posibilitatea să le verifice cronologic. Merge în decizia de pensionare la punctajul pe care l-a avut care se găsește la litera g aliniatul 1, iar acolo să vadă punctajul. Acel punctaj se menține în decizia de recalculare la care se adaugă punctele de stabilitatea, care de asemenea pot fi cu ușurință calculate, ţinând cont că la stagiile mai lungi de 25 de ani avem 0.50 puncte, pentru stagiile între 30-35 de ani avem 0.75 de puncte şi pentru stagiile de peste 35 de ani avem un punt. Deci pensionarul poate face o primă verificare a deciziei de recalculare. Este foarte uşor", a spus Simona Bucura Oprescu.

Dacă întâmpini dificultăți suplimentare, mergi personal la Casa de Pensii. Acolo, specialiștii vor verifica datele din aplicația informatică și vor aduce, dacă este necesar, dosarul din arhivă pentru o examinare amănunțită.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, cod postal 707485, telefon 0232/238.333, fax 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal 4540291. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Iazu Nou, Str. Tineretului, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 1 -suprafata de 2.020 mp, numar cadastral 61658, Cartea Funciara 61658; Lotul 2 -suprafata de 1.797 mp, numar cadastral 61655, Cartea Funciara 61655; Lotul 3 -suprafata de 1.364 mp, numar cadastral 61659, Cartea Funciara 61659; Lotul 4 -suprafata de 1.496 mp, numar cadastral 61714, Cartea Funciara 61714; 1 lot de teren, amplasat in intravilanul satului Mitoc, Str. Arhimandrit Nectarie, F.N., ce apartine domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 5 -suprafata de 1.236 mp, numar cadastral 61754, Cartea Funciara 61754; 2 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Mitoc, Str. Scolii, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 6 -suprafata de 1.342 mp, numar cadastral 61765, Cartea Funciara 61765; Lotul 7 -suprafata de 1.072 mp, numar cadastral 61747, Cartea Funciara 61747; conform caietului de sarcini, H.C.L. Sipote nr. 93/30.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Serviciul Administrare Patrimoniu, sau se poate consulta pe site-ul: www.primaria sipote.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Administrare Patrimoniu, din cadrul Comunei Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita in numerar la Casieria institutiei sau cu ordin de plata in contul Comunei Sipote, RO95TREZ24A70 5000200130X, deschis la Trezoreria Municipiului Iasi, cod fiscal 4540291. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 16.10.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 12.00, Camin Cultural Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Luca Arbore nr. 151, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Harlau, cu sediul in oras Harlau, Str. Gheorghe Doja nr. 1, judetul Iasi, telefon 0232/722.344, fax 0232/722.622, e-mail: jud-hirlau- reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata de 222 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, Str.Decebal, F.N., T 30, P 97, Punct Tarina, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin C.F. nr. 73740 Negresti, nr.cadastral 73740, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 84/23.09.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 100 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, F.N., ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara nr. 73583 Negresti, nr. cadastral 73583, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 72/30.08.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii, in vederea desfasurarii de activitati comerciale. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, Sala Mare, parter, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
 Cum să te protejezi de escrocheriile de pe site-urile de pariuri
04/10/2024 11:41

 Cum să te protejezi de escrocheriile de pe site-urile de pariuri Încă imi amintesc ziua in care am descoperit lumea pariurilor online. Era o seară de vineri, ploioasă si rece, iar eu stăteam c ...

Sfaturi de la profesioniști: cum să atingi succesul în industria videochatului
04/10/2024 10:06

Sfaturi de la profesionisti: cum să atingi succesul in industria videochatului Imagine de Roxy Aln pe Unsplash.com   Industria videochatului a devenit una dintre cele mai profitabile si apreciate do ...

Cum să vă maximizați bonusurile pentru prima depunere la 1win
02/10/2024 09:00

Cum să vă maximizati bonusurile pentru prima depunere la 1win 1win oferă utilizatorilor din Moldova acces la un număr mare de sporturi, pariuri sportive cibernetice si jocuri de noroc. De asemenea, casa ...

 Importanța somnului pentru o viață sănătoasă și energică
01/10/2024 15:34

 Importanta somnului pentru o viată sănătoasă si energică Somnul joacă un rol esential in viata fiecăruia dintre noi. Nu doar că ne ajută să ne recuperăm fizic după o zi obositoare, dar are si ...

​​​​​​​Filmul ”Maestrul și Margareta” în premieră europeană la BIFF, în prezența regizorului Michael Lockshin
27/09/2024 12:23

Cea de a XX-a editie, aniversară, a Bucharest International Film Festival (BIFF - www.biff.com.ro), singura competitie cinematografică internatională de film de lungmetraj organizată in Bucuresti, care este ...

8 Sfaturi eficiente care te ajută să citești mai mult
26/09/2024 13:06

8 Sfaturi eficiente care te ajută să citesti mai mult  Ai auzit persoane care spun că si-ar mai dori o viată doar pentru a citi cărtile pe care nu reusesc să le citească acum? Este o senzatie pe ca ...

Bilet câștigător online: Peste 100.000 de lei la Loto 5/40!
23/09/2024 05:44

Loteria Romană anuntă, duminică seară, castigarea unui premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul norocos a fost achizitionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a caştigat premiul de categoria a ...

Istoria campionatului de Formula 1 - Cea mai înaltă clasă de curse internaționale
17/09/2024 10:33

Istoria campionatului de Formula 1 - Cea mai inaltă clasă de curse internationale  Imaginati-vă sunetul asurzitor al motoarelor, mirosul inconfundabil al cauciucului ars si adrenalina care curge prin v ...

Vizita anuală a câinelui la medicul veterinar: la ce să te aștepți?
17/09/2024 10:20

La fel ca oamenii, si căteii au nevoie de consultatii periodice, care să le monitorizeze starea de sănătate si să identifice eventuale afectiuni incă de la primele semne. Este important să stii ce urmeaz ...

Ghid de strategie pentru Single Deck Blackjack - Tot ce trebuie să știi înainte de a juca
16/09/2024 09:32

Ghid de strategie pentru Single Deck Blackjack - Tot ce trebuie să stii inainte de a juca  De foarte multe ori ne-am trezit, cu sigurantă, cu impulsul de a vrea să incercăm ceva nou. Si poate că, de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei