Pilotul Daniel Onoriu, nepotul celebrei Gabi Luncă, este un bătăuș notoriu. A ajuns în arest pentru violență domestică

daniel-isabela3

Dimensiune font:

| 13-11-2022 10:17

Pilotul de raliuri Daniel Onoriu, nepotul celebrei Gabi Luncă și al acordeonistului Ion Onoriu, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat un ordin de restricție emis prin instanță împotriva sa de către soție, susțin surse G4Media.


Polițiștii au fost sesizați joi seară, prin 112, de către soția acestuia, cu privire la faptul că, în aceeași zi, soțul său a încălcat ordinul de protecție, emis de instanță, împotriva sa.

La fața locului s-a deplasat cu operativitate un echipaj de poliție care l-a depistat pe bărbat, în apropierea locuinței persoanei vătămate.

Acesta a fost condus la sediul secției, însă, având în vedere starea de agitație pe care o manifesta a fost transportat cu un echipaj SMURD la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Vineri, 11 noiembrie 2022, au fost continuate cercetările în cauză, bărbatul fiind condus la audieri, iar din probatoriul administrat, a rezultat că acesta a încălcat în repetate rânduri ordinul de protecție.

”Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcare a ordinului de protecție, amenințare și violare de domiciliu. În cursul acestei zile, instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, anunță oficial Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Sursa: G4Media. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Bărbaţii ar putea primi tichete cadou de ziua lor, pe 19 noiembrie
20/03/2023 18:15

Ministrul Familiei Gabriela Firea anunţă un proiect prin care şi bărbaţii pot primi tichete cadou de ziua lor, care este in 19 noiembrie, in condiţiile in care in prezent Codul fiscal permite angajatori ...

FOTO/VIDEO - Mii de turiști vin la tunelul iubirii din Timișoara
20/03/2023 18:04

Primavara isi face intrarea triumfala in Timisoara si se instaleaza confortabil, oferind un spectacol al naturii care schimba straiele orasului intr-unele de sarbatoare.   Zilele de primavara autenti ...

Cum te păcălesc ospătarii de la restaurantele românești. Sfaturi de la chef Florin Dumitrescu
20/03/2023 17:48

Florin Dumitrescu este unul dintre cei mai apreciati bucătari din Romania, iar cei care il urmăresc tin cont intotdeauna de sfaturile sale. Recent, juratul de la „Chefi la cutite” le-a explicat fa ...

O femeie a fost înjunghiată într-un taxi
20/03/2023 14:30

O femeie de 31 de ani a fost injunghiată sambătă de către iubitul ei, in timp ce se afla intr-un taxi staţionat in faţa locuinţei sale din Sectorul 2 al Capitalei, ea fiind in prezent internată in stare ...

Un polițist din SUA și-a arestat șeful în trafic. Era mort de beat
20/03/2023 14:19

Un căpitan de politie din Oklahoma a fost arestat pentru conducere sub influenta alcoolului. În imaginile video se aude cum acesta il roagă in mod repetat pe ofiter să „inchidă camera”. ...

Bătai cu scaunele într-un mall din Ploiești
20/03/2023 12:45

Bătaie cu scaune si cu tăvi, intr-un mall aflat la iesirea din Ploiesti, spre Valea Prahovei. Ceea ce părea a fi o seară frumoasă de duminică s-a transformat intr-un adevărat haos, atunci cand mai multe ...

Percheziții la o grupare din București care livra droguri inclusiv elevelor din licee
20/03/2023 12:41

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, impreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Cent ...

Peste 8.000 de copii din rețeaua Cantus Mundi vor cânta la Ora Pământului
20/03/2023 11:32

Peste 8.000 de copii şi tineri din corurile şi ansamblurile programului naţional Cantus Mundi se vor reuni, sambătă, simultan in toată ţara şi vor marca 'Ora Pămantului' prin concerte, recitaluri şi e ...

Accident grav pe DN 2 E85, la Poșta Câlnău. Dpuă mașini și trei TIR-uri au fost implicate
20/03/2023 11:12

Un carambol intre două masini si trei TIR-uri s-a produs pe DN 2 E85, in Posta Calnău, judetul Buzău. Mai multe persoane au fost rănite si au nevoie de ingrijiri medicale. Din primele date de la fata loc ...

Cum să faci o avere de sute de mii de euro furând haine din magazine
20/03/2023 10:37

O femeie a reusit să facă o avere de sute de mii de euro prin returnarea articolelor pe care le furase din magazine si incasarea rambursărilor pe produse. Narinder Kaur a desfăsurat escrocheria la „sc ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei