Peste 100 de cetățeni străini care intenţionau să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen, găsiţi ascunşi în două camioane

646x404

Dimensiune font:

| 10-08-2022 14:15

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunşi în două TIR-uri încărcate cu diverse bunuri, 103 cetăţeni din diferite state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen.

În data de 10.08.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român. Bărbatul conducea un automarfar înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ferestre și uși PVC, pe ruta România-Italia.

În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport, în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, 75 de cetățeni străini.

Câteva ore mai târziu, în același punct de trecere a frontierei, un cetățean turc s-a prezentat pentru a ieși din țară la volanul unui camion, în care transporta piese auto, pe ruta Turcia-Germania.

Și de această dată, colegii noștri au efectuat controlul amănunțit al mijlocului de transport, descoperind ascunşi în compartimentul pentru marfă, 28 de cetățeni străini.

În ambele cazuri, persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Bangladesh, India și Pakistan care au declarat că intenţionau să ajungă ilegal într–un stat din vestul Europei.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
Cum l-a păcălit Mihai Bobonete pe Gabriel Cotabiță. I-a luat banii artistului și l-a lăsat fără marfă: „A numărat niște dolari”
23/09/2023 00:42

Mihai Bobonete a povestit cum l-a păcălit in urmă cu mai multi ani pe Gabriel Cotabită. Cei doi s-au intalnit după 8 ani, la un spectacol pe care actorul din „Las Fierbinti” il avea in Bucuresti. Invi ...

Șoferii beți sau drogați nu vor mai putea conduce timp de 10 ani
22/09/2023 12:51

Şoferii prinşi sub influenţa drogurilor sau a alcoolului nu vor mai putea conduce o perioadă de pană la 10 ani, conform unui proiect de lege depus de parlamentarii PSD Diana Tuşa şi Robert Cazanciuc. Pr ...

Ursoaică împuşcată după ce a fost lovită de o maşină, în județul Harghita
22/09/2023 10:35

O ursoaică a fost impuşcată, vineri, după ce a fost lovită de o maşină, pe DE 578, intre localităţile Sinmartin şi Cozmeni, iar rănile suferite erau incompatibile cu viaţa. Potrivit purtătorului d ...

Doi adulţi au murit şi mai mulţi elevi au fost răniţi  la New York
22/09/2023 09:30

Doi adulţi au murit şi mai mulţi elevi au fost răniţi după ce autobuzul in care se aflau ”s-a rostogolit intr-o rapă de circa 15 metri”, pe autostrada I-84 din comitatul Orange, statul New ...

Accident GROAZNIC în Teleorman. Două autocare și un TIR au fost distruse
22/09/2023 08:57

Un grav accident de circulatie a avut loc, cu putin timp in urmă, intre localitătile Bujoreni si Prunaru, pe E70, Teleorman. Două autocare si un TIR au fost făcute praf. Avand in vedere numărul persoan ...

Minora violată în tabăra de vară AUR rupe tăcerea: 'Eram virgină și și-au bătut joc de mine trei bărbați / Astea sunt minciunile lor...' / VIDEO
21/09/2023 15:41

  Victima presupusului viol din tabăra de vară organizată de AUR a vorbit pentru prima oară despre incidentul care a socat lumea politică. Tanăra de 17 ani, care acuză că ar fi fost viol ...

Angajat din industria farmaceutică, acuzat că a vândut droguri
21/09/2023 14:45

Procurorii DIICOT şi poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog au efectuat joi trei percheziţii domiciliare in Capitală, intr-o cauză avand ca obie ...

Petrecere la Zoo Brașov pentru doi pui de panda roșu
21/09/2023 13:57

Este Ziua Internatională a ursului panda rosu. Cu aceasta ocazie, la Grădina Zoologică din Brasov este sărbatoare mare. Peggy si Benjamin vor fi astăzi in centrul atentiei si vor fi tratate ca adevărate ...

 Locul omului în Univers. O călătorie de descoperire
21/09/2023 13:10

În imensitatea cosmică, unde stelele dansează intr-o simfonie eternă, unde galaxiile se impletesc intr-un dans cosmic nesfarsit, isi găseste locul si planeta noastră albastră, un colt de univers und ...

Angi Șerban: În caz că dau de dracu’…
20/09/2023 00:14

Cum gandeste si cum scrie celebra protestatară #Rezist Angi Serban? Ei bine, trageti concluziile singuri. Angi Serban a postat un mesaj pe Facebook cu ocazia zilei de nastere a colegului său de proteste Mari ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei