Francezii încearcă să salveze o beluga rătăcită în Sena

anBnJmhhc2g9ZGIwZDRmODQ2ZWJhNGQ4YmI1YWNlZDlkZTRiMzI5ZDg=

Dimensiune font:

| 10-08-2022 09:15

Oficialii francezi care au încercat cu disperare să salveze o balenă beluga ajunsă în Sena spun că nu există nicio speranță că va supraviețui, relatează BBC.

Salvatorii sperau să ajute balena să-și recapete pofta de mâncare și energia necesară pentru a se întoarce în mare cu ajutorul unui cocktail de vitamine. Autorităţile au încercat injecţia cu vitamine în speranța că îi va stimula apetitul şi o va ajuta să parcurgă cei 160 de kilometri înapoi pe râu pentru a ajunge în Canalul Mânecii. De acolo ar fi putut înota înapoi în habitatul său arctic. Acest lucru, însă, nu mai reprezintă o opțiune.
"Suntem cu toții sceptici cu privire la propria capacitate a balenei beluga de a se întoarce în mare", a spus un oficial francez pentru AFP.

"Chiar dacă am îndruma animalul cu o barcă, ar fi extrem de periculos, dacă nu imposibil. Chiar și așa, eutanasia a fost exclusă deocamdată", a adăugat acesta.

Mamiferul vizibil subnutrit a fost observat pentru prima dată în Sena marți, la aproximativ 70 de kilometri de Paris. După încercările eșuate de a o ajuta să înoate, animalul a rămas blocat, salvatorii sunt pesimiști cu privire la șansele sale de supraviețuire.

Până acum, i-au oferit hering îngheţat şi păstrăv, dar, potrivit celor care s-au ocupat de operațiunea de salvare, animalul nu pare să fi acceptat hrana. "Este destul de slăbit și pare să aibă probleme în a mânca", a spus un oficial local.

Experţii susțin că nu cunosc modul în care balena a reuşit să se îndepărteze atât de mult de apele reci ale Arcticii şi ale subarcticii, habitatul său natural.

Beluga se aventurează ocazional spre sud toamna, pentru a se hrăni, atunci când se formează gheaţa, dar să călătorească atât de departe de locul natal se întâmplă foarte rar. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:06

VANZARE TEREN SI CONSTRUCTII PIATA NEAMT str. Piata Garii, nr.7, loc. Piatra Neamt, jud. Neamt. Subscrisa BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. desemnata in calitate de administrator judiciar al debitoarei PERLA INVEST S.R.L., in reorganizare, prin Incheierea de sedinta nr. 236 din data de 19.04.2016, pronuntata in Dosarul nr. 2699/103/2015/a4, de Tribunalul Neamt – Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, organizeaza in datele de 12.10.2022 si 26.10.2022, ora 13:00, la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., din Bucuresti, Str. Invingatorilor nr. 24, Victory Business Center, Et. 4, Sector 3, sedinta de licitatie publica cu strigare pentru vanzarea, in bloc, a proprietatii imobiliare compuse din: -teren intravilan, in suprafata de 1.000 mp, inscris in CF nr.54618 a Mun.Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618; -constructie in suprafata utila de 567,46 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U1 a Mun. Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618-C1-U1; -constructie in suprafata utila de 1.707,65 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U2 a Mun. Piatra Neamt, avand nr.cadastral 54618-C1-U2 situate in Mun. Patra Neamt, str. Piata Garii, nr.7, jud. Neamt. Pretul de pornire al sedintei de licitatie 1.379.000 EUR, exclusiv TVA. Detalierea componentei celor blocuri de active poate fi solicitata administratorului judiciar la adresa de e-mail business.restructuring@bdo.ro. Ofertantii care doresc sa participe la licitatie trebuie sa depuna la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., cel tarziu cu o zi lucratoare inaintea sedintei de licitatie publica la care doresc sa participe, personal sau prin curier, ora 17:00, toate documentele specificate in cuprinsul Caietului de sarcini, ce poate fi achizitionat de la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. pentru suma de 1.000 Lei, exclusiv TVA. Plata Caietului de sarcini se va realiza prin transfer bancar in contul unic de insolventa al societatii PERLA INVEST S.R.L., pe baza facturii comunicate de catre administratorul judiciar. Pentru informatii suplimentare va rugam sa ne contactati la numarul 021.319.94.76 sau e-mail business.restructuring@bdo.ro.
Alexandru Arşinel a fost înmormântat în Cimitirul Bellu
02/10/2022 15:30

Actorul Alexandru Arşinel, care a murit la varsta de 83 de ani, joi, la Spitalul Universitar din Capitală, a fost inmormantat, duminică, la Cimitirul Bellu.   Soţia actorului, Marilena, a venit i ...

Cum se va împărți averea lui Alexandru Arșinel
02/10/2022 10:18

Potrivit primelor informaţii din anturajul familiei, actorul nu avea testament, astfel că, pentru ipărţirea averii se va aplica legea mostenirii din Codul Civil, scrie Cancan. Actul normativ prevede că fie ...

Fratele lui Tzancă Uraganu a distrus un Ferrari. Mașina costa peste 200.000 de euro
02/10/2022 09:12

Fratele lui Tzancă Uraganu a făcut praf un Ferrari pe care cunoscutul manelist l-a achiziţionat in urmă cu cateva luni. Miraj Tzunami a fost implicat intr-un accident rutier in zona Bragadiru şi i-a dist ...

Mituri detronate legate de pierderea în greutate
30/09/2022 09:54

Pentru acelasi număr de calorii consumate intr-o zi, a manca mai mult la micul dejun, pranz sau cină nu face nicio diferentă in ceea ce priveste pierderea in greutate. Dacă mănanci mai mult seara, totusi ...

Cine e bărbatul care a răsfățat-o pe Simona Halep de ziua ei FOTO
29/09/2022 15:02

 Simona Halep a implinit 31 de ani si a avut parte de o zi specială, pe care si-a petrecut-o asa cum a dorit ea. Halep a primit multe flori si felicitări, dar si mesaje din intreaga lume si s-a pregă ...

Preotul Visarion Alexa a ajuns din nou în fața procurorilor
29/09/2022 12:31

Preotul Visarion Alexa, din nou in fata procurorilor pentru a asista la perchezitia informatică Preotul Visarion Alexa, suspectat de agresiune sexuală, din nou in fata procurorilor pentru a asista la perchez ...

O şopârlă a devenit eroină în Egipt după ce
29/09/2022 12:19

O şoparlă gecko egipteană, al cărei nume ştiinţific este Tarentola Annularis, a devenit o adevărată eroină in această ţară africană după publicarea unui studiu care avertizează că micuţa rept ...

Rapperul american Coolio, cunoscut pentru „Gangsta's Paradise”, a murit
29/09/2022 11:06

Rapperul american Coolio, cunoscut mai ales pentru melodia sa din 1995 „Gangsta's Paradise”, a murit la varsta de 59 de ani, a anunţat miercuri managerul său. Muzicianul caştigător al premiul ...

Inundaţii catastrofale în Florida
29/09/2022 10:51

Puternicul uragan Ian a măturat Florida miercuri, vanturile puternice şi ploile torenţiale provocand deja inundaţii „catastrofale” şi pene de curent pe scară largă. În apropiere de ...

Violator la 72 de ani. Victime au fost două copile de 5 ani
28/09/2022 16:25

Un bărbat de 72 de ani, din comuna Barca, judetul Dolj, este acuzat că ar fi violat două fetite de 5 ani, după ce le-a invitat pe copile in casa sa. Politistii Secţiei nr. 14 Poliţie Rurală Barca l-au ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei