Dubla crimă de la Constanța

img

Dimensiune font:

| 10-09-2024 13:53

 

Au apărut detalii şocante despre individul reţinut pentru că ar fi ucis două femei pe litoral. Anchetatorii au găsit la el acasă bijuteriile uneia dintre victime. Concubina suspectului, care a fost şi ea reţinută, ar fi colaborat cu anchetatorii. Potrivit unor surse, chiar fiul acesteia, în vârstă de 15 ani, l-ar fi ajutat pe bărbat să care unul dintre cadavre.

Potrivit ultimelor informații, crimele au fost comise in perioada iulie-august 2024. Același suspect este bănuit de comiterea ambelor omoruri. Victimele aveau 26 și, respectiv 28 de ani. Trupul neînsuflețit al ultimei victime a fost găsit pe câmp. Celălalt cadavru se afla într-un apartament din Mamaia Nord.

Suspectul - Nicolae Mitrea, poreclit "Șacalul" - ar fi cunoscut drept hoț de mașini. Acesta locuia în concubinaj cu o femeie din Năvodari, în cazul căreia anchetatorii verifică dacă avea informații cel puțin despre a doua victima - despre Denisa. Locuinţa lui din Năvodari a fost percheziţionată timp de aproape zece ore, timp în care mai mulți criminalişti au căutat probe.


Potrivit surselor din anchetă, la necropsia victimelor nu s-a putut stabili cu exactitate cauza morții. Totuși, deocamdată se iau în calcul două ipoteze - otrăvire sau droguri. Acum se așteaptă rezultate toxicologice care să arate cum au fost omorâte cele două femei.

Ce spune iubitul și prietena Denisei
Între timp au apărut primele mărturii ale vecinilor femeii din Timișoara care a fost ucisă în Năvodari de bărbatul poreclit Șacalul, dar și a iubitului femeii. Prietena acesteia spune că Denisa se întorsese de curând de la mare și își lăsase copilul în vârstă de 5 ani acasă. Ulterior a revenit însă pe litoral și dorea să-și vândă mașina. Așa ar fi intrat în contact cu criminalul.

"Nu știu ce s-ar fi putut întâmpla. Din câte am văzut și la știri, mă gândesc că a fost o supradoză ceva de droguri, habar nu am, otravă, nu pot să îmi dau seama. Era un om săritor, era un om super fain și distractiv, și vesel, și bun. Denisa era un om prietenos și atunci probabil că a crezut în prietenia domnului, călăului" a spus prietena Denisei pentru Antena 3 CNN.

"A fost o legătură frumoasă între mine și ea. Urma să ne vedem acum de ziua mea, pe 17 septembrie. Am încercat să o sun, avea telefonul închis, l-am sunat pe un prieten comun și l-am întrebat dacă e adevărat ce s-a întâmplat cu Denisa și am zis că nu e posibil așa ceva, am închis telefonul, am încercat să sun în stânga și în dreapta", a povestit iubitul Denisei.

"Ieri am auzit că totuși este moartă săraca. Au căutat-o două săptămâni. Era fată cuminte, venea și o ajuta pe mama ei mereu la treabă. Noi tot am sperat că va veni acasă, că cine știe unde o ține izolată și poate scapă de acolo și vine acasă", a spus o vecină. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, cod postal 707485, telefon 0232/238.333, fax 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal 4540291. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Iazu Nou, Str. Tineretului, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 1 -suprafata de 2.020 mp, numar cadastral 61658, Cartea Funciara 61658; Lotul 2 -suprafata de 1.797 mp, numar cadastral 61655, Cartea Funciara 61655; Lotul 3 -suprafata de 1.364 mp, numar cadastral 61659, Cartea Funciara 61659; Lotul 4 -suprafata de 1.496 mp, numar cadastral 61714, Cartea Funciara 61714; 1 lot de teren, amplasat in intravilanul satului Mitoc, Str. Arhimandrit Nectarie, F.N., ce apartine domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 5 -suprafata de 1.236 mp, numar cadastral 61754, Cartea Funciara 61754; 2 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Mitoc, Str. Scolii, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 6 -suprafata de 1.342 mp, numar cadastral 61765, Cartea Funciara 61765; Lotul 7 -suprafata de 1.072 mp, numar cadastral 61747, Cartea Funciara 61747; conform caietului de sarcini, H.C.L. Sipote nr. 93/30.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Serviciul Administrare Patrimoniu, sau se poate consulta pe site-ul: www.primaria sipote.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Administrare Patrimoniu, din cadrul Comunei Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita in numerar la Casieria institutiei sau cu ordin de plata in contul Comunei Sipote, RO95TREZ24A70 5000200130X, deschis la Trezoreria Municipiului Iasi, cod fiscal 4540291. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 16.10.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 12.00, Camin Cultural Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Luca Arbore nr. 151, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Harlau, cu sediul in oras Harlau, Str. Gheorghe Doja nr. 1, judetul Iasi, telefon 0232/722.344, fax 0232/722.622, e-mail: jud-hirlau- reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata de 222 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, Str.Decebal, F.N., T 30, P 97, Punct Tarina, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin C.F. nr. 73740 Negresti, nr.cadastral 73740, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 84/23.09.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 100 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, F.N., ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara nr. 73583 Negresti, nr. cadastral 73583, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 72/30.08.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii, in vederea desfasurarii de activitati comerciale. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, Sala Mare, parter, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
4 octombrie, Ziua internațională a animalelor
04/10/2024 12:15

Ziua internaţională a animalelor ("World Animal Day") este sărbătorită, anual, la 4 octombrie, potrivit worldanimalday.org.uk. Este marcată in majoritatea ţărilor din lume cu scopul de a promo ...

Metoda 369 a lui Nikola Tesla. O călătorie în lumea numerelor
03/10/2024 13:24

Nikola Tesla, una dintre cele mai fascinante si vizionare figuri din istoria stiintei si tehnologiei, este cunoscut pentru multe descoperiri remarcabile. Cu toate acestea, Tesla nu era doar un om al stiintei, c ...

Sociologul Alfred Bulai dă explicații legate de acuzațiile privind agresiunile sexuale
02/10/2024 15:17

Sociologul Alfred Bulai, acuzat de agresiuni sexuale impotriva studentelor, rămane in arest la domiciliu si pentru următoarele 30 de zile, a decis, marti, Judecătoria Sectorului 1, care a admis astfel cerere ...

Rapperul P. Diddy, acuzat de agresiune sexuală de către 120 de victime
02/10/2024 15:09

Rapperul P. Diddy, deja inculpat şi inchis pentru trafic in vederea exploatării sexuale, a fost acum acuzat de agresiune sexuală de alte 120 de victime, printre care mai mulţi minori.   Aceste dezvă ...

Cei trei violatori de copii din București au fost arestați
27/09/2024 11:43

Trei bărbaţi au fost reţinuţi vineri, fiind acuzaţi că, prin intermediul unor organizaţii non-guvernamentale, ar fi ademenit trei minori din familii defavorizate cu sume de bani sau promisiunea unor bene ...

Păcălit de o vrăjitoare, un bărbat a pierdut 7.000 de euro
25/09/2024 09:00

O femeie a fost reţinută de poliţiştii bucureşteni, fiind acuzată de un bărbat că, 'prin acte specifice de vrăjitorie', l-ar fi inşelat cu aproximativ 7.000 de euro. Potrivit unui comunicat la Poliţ ...

Începe procesul crimei care  a zguduit Italia
23/09/2024 13:50

Luni incepe la Venetia procesul unuia dintre cele mai mediatizate cazuri de feminicid din Italia, care a declansat un val de proteste si dezbateri nationale privind violenta impotriva femeilor. Filippo Turetta ...

Cea mai bogată femeie din Rusia, deţinătoarea companiei Wildberries, a renunțat la numele soțului
23/09/2024 13:41

Cea mai bogată femeie din Rusia, deţinătoarea companiei Wildberries, o companie gigant in domeniul e-commerce, a anunţat luni că şi-a reluat numele de familie după ce l-a abandonat pe cel al soţului ei, ...

Un tramvai a intrat într-o mașină. Șoferul a a murit, vatmanul era drogat
19/09/2024 14:45

Un accident deosebit de grav s-a petrecut in această dimineată pe Soseaua Progresului din Bucuresti. Coliziunea s-a produs intre un autoturism si un tramvai, masina fiind extrem de grav avariată, relateaz ...

Unul dintre cei temuți interlopi români din Spania a fost găsit mort în închisoare
15/09/2024 11:19

Unul dintre cei temuti interlopi romani din Spania a fost găsit mort, in inchisoare. Cristian Săndulache era condamnat la 55 de ani, pentru proxenetism. Este vorba despre unul dintre clanurile cele mai putern ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei