Directorul de comunicare al Untold a răbufnit pe Facebook! Ce a spus despre pelerinajul de la Şumuleu Ciuc

edy-chereji

Dimensiune font:

| 23-05-2021 12:45


Directorul de comunicare al Untold a răbufnit pe Facebook! El a vorbit despre pelerinajul de la Şumuleu Ciuc, în condițiile în care autoritățile nu permit festivalurile de muzică în aer liber. Ar fi normal ca autoritățile să înțeleagă că evenimente serioase, organizate după norme dovedite științific, care reduc spre zero riscurile de transmitere Covid19, ar trebui permise, susține el.

Prin urmare, festivalurile precum Untold ar trebui permise începând cu luna august, arată Edy Chereji.

”Încep postarea prin a va spune ca nu am nimic cu Biserica. De fapt, cu nici o biserică. Foarte bine că se organizează pelerinaje. Nu e primul și nici nu va fi ultimul, pe timp de pandemie. Dar nu am cum sa nu fiu deranjat de dubla masura cu care ne trateaza autoritatile.

Care e diferenta, ca organizare, intre pelerinajul de azi si un festival? Ai zice ca e vorba tot de zeci de mii de oameni la un loc, tot aer liber, tot pandemie. Exista, totusi, o diferenta!

Aceea ca noi am propus ca la evenimentele noastre ABSOLUT toti participantii sa fie persoane vaccinate, testate sau care au trecut prin boala!

”Nu e revoltător pentru noi?”
Daca astfel de evenimente se pot organiza, azi, in luna mai, nu ar fi normal ca autoritatile sa inteleaga ca evenimente serioase, organizate dupa norme dovedite stiintific, care reduc spre zero riscurile de transmitere Covid19, ar trebui permise macar incepand cu luna august?

Nu e revoltator pentru noi, cei care venim cu cele mai riguroase norme si solutii, platim taxe si impozite, sa fim restrictionati pe motiv ca inca nu este sigur sa organizezi evenimente cu mai mult de 500 de persoane, dar in acelasi timp sa stam si sa ne uitam la imagini cu zeci de mii de oameni, participand la un pelerinaj?

Toata lumea are dreptul la normalitate! Si va garantez ca nu suntem doua tabere. Sunt multi tineri care merg la biserica precum si la concerte!

Daca sunt responsabili, se vaccineaza, se testeaza, de ce ii legati la un ochi si le astupati o ureche?”, a scris directorul de comunicare Untold pe pagina personală de Facebook. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

LICITAȚII/VÂNZĂRI DIRECTE IMOBILE: -FERMĂ DE SUINE COROLA Filipești, Bacău, 100 m de E85, în afara satului, forță, hidrofor, teren aferent 2,3 ha-CF 63827, 1500 mp 2hale suine cu grătare și bazin dejecții, 200 mp construcție birouri, construcție metalică depozit cereale 220 mp, 2silozuri zincate cu utilaje încărcare=1500to, bunuri mobile preț licitație 06.02.2023 ora 15:00= 319.725 euro; -TEREN CONSTRUIBIL 6.000 mp intravilan comuna Mărgineni, sat Hoisești, jud. Neamț, licitație 06.02.2023 ora 16:00, SC MNG GRUP INVEST SRL –administrator Cristea Mihaela-preț 5.400 euro; -IMOBIL FABRICA DE PROCESARE A LAPTELUI (fără utilaje) SC PROD ABC COMPANY SRL Grumăzești, județul Neamț, format din teren intravilan 1.271 mp, împreună cu construcția C1- fabrica de produse lactate P+1, în suprafață construită de 808 mp, suprafață desfășurată de 1.616 mp și STAȚIE DE EPURARE, compusă din teren 339 mp cu construcția C1- 20 mp și instalația tehnică aferentă. Preț licitație 06.02.2023 ora 15:30=68.120 euro; -Autoturism Renault NT-10-NPK casat, se vinde ca materiale refolosibile direct sau licitație după caz, la data de 03.02.2023 și 06.02.2023 ora 14:00. Primim oferte pornind de la 1 leu/kg brut; -SC AGROINSTAL EUROFERM SRL Răucești, 29 bunuri mobile specifice fermă vaci de lapte, (adăpători, pat odihnă, separatoare, fronturi furajare, umidometru ș.a.)preț licitație 06.02.2023 ora 14:30 =28.491 lei exclusiv TVA. Se pot vinde și la cel mai mare preț oferit;. -Teren intravilan cu iaz, 1500mp foișor, apă si fundație cabană în Vest Târgu-Neamț CF 50938, la poalele Cetății Neamț -capăt dig Ozana-21.000 E, sau un lot de 1000 mp fără iaz -12.000E. Licitații la sediul REZILIENȚA IPURL Târgu-Neamț, str. M. Sadoveanu, nr.39, office@rezilienta.com, 0740/952867.
Eurovision 2023 - „Uniţi prin muzică”
31/01/2023 17:55

  Ediţia din acest an a concursului Eurovision care se va desfăşura la Liverpool va avea sloganul „United by Music” („Uniţi prin muzică”), cu o ilustraţie care prezintă ...

Folkistul Mircea Band a ajuns din nou la pușcărie. El este autorul celebrului cântec „Iarba verde de acasă
31/01/2023 17:46

Fostul primar al comunei Band, Mircea Rus, recunoscut ca artist drept Mircea Rusu Band, a fost incarcerat pentru a ispăşi o pedeapsă cu inchisoarea de 3 ani, o lună şi 10 zile, după ce a suferit a doua ...

Un băieţel s-a născut într-un tren de mare viteză
31/01/2023 15:30

Un băieţel s-a născut intr-un tren de mare viteză care circula pe ruta Franţa-Germania, a precizat Societatea Naţională de Căi Ferate (SNCF) din Franţa, care operează garnitura de tren impreună cu ...

Ovidiu Lipan ''Ţăndărică'' împlinește 70 de ani
31/01/2023 10:30

Ovidiu Lipan ''Ţăndărică'', compozitor, instrumentist şi orchestrator, s-a născut la 31 ianuarie 1953, la Iaşi. Copil fiind, a invăţat acasă să cante la tobe, şi a studiat, de asemenea, vioară, cla ...

Ce să nu faci niciodată dacă ești atacat de câini agresivi/ Cum te aperi
29/01/2023 15:08

Cazul femeii ucise de o haită de caini agresivi a socat opinia publică. Desi astfel de tragedii sunt rare, putem evita un atac al animalelor agresive urmand cateva sfaturi simple. Cu putine exceptii, majorit ...

Peste 85.000 de spectatori la Igloofest, cel mai „rece” festival de muzică electronică din lume
29/01/2023 12:39

  Igloofest, considerat cel mai „rece” festival de muzică electronică din lume, a revenit in Vieux-Port din Montreal după o pauză de doi ani cauzată de pandemia de COVID-19. Purtand combi ...

Tânără gravidă, lovită pe trecere de un cetățean libanez. Femeia a pierdut copilul
27/01/2023 13:38

O femeie gravidă in opt luni a fost izbită in plin cu masina pe o trecere de pietoni din Capitală de un cetăţean libanez. Bărbatul a părăsit locul accidentului, ba chiar a incercat să fugă si din t ...

Un scoțian acuzat de viol a fost încarcerat într-un penitenciar de femei
27/01/2023 13:31

Scandal in Scotia, după ce un bărbat care a fost acuzat de viol de două femei a fost incarcerat intr-un penitenciar de femei. Asta pentru că, după ce a fost condamnat, el s-a declarat transgender. Premie ...

La o grădină zoologică din Marea Britanie s-a născut un pui de cangur
27/01/2023 11:05

Îngrijitorii de la o grădină zoologică britanică au observat prima ieşire din marsupiu a unui pui dintr-o specie rară de cangur arboricol, inclusă in programe de cercetare ce au scopul de a contrib ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei