Artistul german Hans-Peter Feldmann, considerat ''părintele aproprierii artistice'', a murit

Opera Snapshot_2023-06-04_143946_www.google.com

Dimensiune font:

| 04-06-2023 14:45

Artistul german Hans-Peter Feldmann, considerat ''părintele aproprierii artistice'', a murit la vârsta de 82 de ani, au confirmat reprezentanţii săi, informează sâmbătă DPA.

Artistul conceptual, care a inclus în lucrările sale obiecte banale şi ignorate, cum ar fi pantofi, tablouri cu peisaje marine şi căpşuni, a murit pe 30 mai.

''Cu mare tristeţe anunţăm moartea lui Hans-Peter Feldmann'', se spune într-un comunicat comun semnat de opt galerii de artă printre care Simon Lee Gallery şi Mehdi Chouakri Gallery.

''Odată cu el, am pierdut un artist uimitor şi extraordinar''.

''Personalitatea lui unică şi înţelegerea artistică a lumii în care trăim va supravieţui prin arta care a rămas în urma lui''.

Feldmann a fost recunoscut, pe parcursul carierei, ca ''pionier al aproprierii artistice'' pentru efortul său de colectare şi reprezentare a unor obiecte din viaţa de zi cu zi, ridicate la rang de artă înaltă.

În 2008, a umplut 303 Gallery din New York cu 151 de pagini de ziar din ziua care a urmat atentatului din 11 septembrie 2001, în cadrul unei expoziţii pe care a intitulat-o ''9/12 Front Page''.

Când a câştigat în 2010, la vârsta de 70 de ani, premiul Hugo Boss acordat de Muzeul Guggenheim, în valoare de 100.000 de dolari, a tapetat pereţii clădirii cu bancnote de un dolar care însumau suma primită drept premiu.

Descriind dezvoltarea sa ca artist, Feldmann a spus că a recurs la artă ca o modalitate de a supravieţui ''plictiselii şi mentalităţii de supravieţuire a Germaniei postbelice''. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
Minora violată în tabăra de vară AUR rupe tăcerea: 'Eram virgină și și-au bătut joc de mine trei bărbați / Astea sunt minciunile lor...' / VIDEO
21/09/2023 15:41

  Victima presupusului viol din tabăra de vară organizată de AUR a vorbit pentru prima oară despre incidentul care a socat lumea politică. Tanăra de 17 ani, care acuză că ar fi fost viol ...

Angajat din industria farmaceutică, acuzat că a vândut droguri
21/09/2023 14:45

Procurorii DIICOT şi poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog au efectuat joi trei percheziţii domiciliare in Capitală, intr-o cauză avand ca obie ...

Petrecere la Zoo Brașov pentru doi pui de panda roșu
21/09/2023 13:57

Este Ziua Internatională a ursului panda rosu. Cu aceasta ocazie, la Grădina Zoologică din Brasov este sărbatoare mare. Peggy si Benjamin vor fi astăzi in centrul atentiei si vor fi tratate ca adevărate ...

 Locul omului în Univers. O călătorie de descoperire
21/09/2023 13:10

În imensitatea cosmică, unde stelele dansează intr-o simfonie eternă, unde galaxiile se impletesc intr-un dans cosmic nesfarsit, isi găseste locul si planeta noastră albastră, un colt de univers und ...

Angi Șerban: În caz că dau de dracu’…
20/09/2023 00:14

Cum gandeste si cum scrie celebra protestatară #Rezist Angi Serban? Ei bine, trageti concluziile singuri. Angi Serban a postat un mesaj pe Facebook cu ocazia zilei de nastere a colegului său de proteste Mari ...

Ieșeanul care trăiește cu două surori, pe cale să rămână fără
19/09/2023 20:22

Povestea lui George Chirilă a uimit o tară intreagă, intrucat bărbatul are o relatie cu două surori. Ieseanul are 16 copii cu cele două femei cu care trăieste in concubinaj. Pană in acest moment, cu tot ...

Celebra Casă de modă Balmain a fost jefuită. Lipsesc 50 de piese din viitoarea colecție
18/09/2023 12:03

Celebra Casă de modă Balmain a fost jefuită. Lipsesc 50 de piese din viitoarea colectie Directorul de creaţie al casei de modă Balmain, Olivier Rousteing, a anunţat pe contul său de Instagram furtul a p ...

Româncă arestată la Roma. Ea a șantajat un manager al televiziunii RAI
18/09/2023 11:31

O romancă de 30 de ani a fost arestată de politia italiană, coordonată de Parchetul din Roma, după ce a santajat un manager de la televiziunea publică RAI, in varstă de 66 de ani, căruia i-a cerut 100 ...

Dana Nălbaru s-a pocăit. Imagini cu o melodie religioasă interpretată dumnezeieşte în vârf de munte: „Pe genunchi eu strig numele tău, Iisus”
18/09/2023 00:23

Fosta solistă a trupei Hi-Q, Dana Nălbaru, a povestit cum a ajuns pocăită, dar si ce i-a adus această etapă din viata ei. Dana Nălbaru s-a pocăit. Fosta interpretă a povestit despre pasul pe care l-a ...

Două bărci pline cu turiști s-au ciocnit în Deltă
17/09/2023 15:45

Două bărci pline cu turisti s-au ciocnit in Deltă.  “Astăzi, in jurul orelor 12.10, s-a primit un apel pe 112 de la un cetăţean care a sesizat că, pe canalul Olguţa, pe raza localităţii Mi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei