Accident rutier grav la Cluj - un minor beat a trimis șase persoane în spital

gbadea_16_oct_2022_ISU_Cluj_WhatsApp_Image_2022-10-16_at_13_52_41

Dimensiune font:

| 16-10-2022 15:00

Un minor de 17 ani, fără permis şi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a produs, duminică, un accident în Dej, în urma căruia a fost rănit şi transportat la spital, alături de alţi cinci tineri care se aflau cu el în maşină.

"Pompierii din cadrul Detaşamentului Dej şi Punctul de Lucru Gherla au intervenit în cursul nopţii trecute la un accident rutier grav, petrecut pe Strada Dobrogeanu Gherea din municipiul Dej. Apelul de urgenţă a fost înregistrat în jurul orei 04,30, iar la faţa locului au fost dislocate o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD şi două echipaje SAJ. Salvatorii au găsit un autoturism avariat, ieşit în afara părţii carosabile, iar înăuntrul acestuia se aflau doi tineri încarceraţi şi alţi trei care necesitau extragerea cu echipamentele speciale. Cele cinci victime erau în stare de conştienţă, prezentau multiple traumatisme şi erau necooperanţi", se arată într-o informare a ISU Cluj.

Pompierii au folosit echipamentele de descarcerare pentru a asigura accesul şi a extrage şoferul şi pasagerul din faţă dreapta, precum şi pe cele trei victime care se aflau pe bancheta din spate. Cei cinci au fost preluaţi de către echipajele SMURD şi SAJ şi au fost transportaţi la Spitalul Municipal Dej.

Potrivit ISU Cluj, un alt băiat, de aproximativ 14 ani, a fost preluat de un echipaj SAJ din altă locaţie şi a fost şi el transportat la spital.

Ulterior, o autospecială de transport personal şi victime multiple din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca a transferat doi băieţi şi o fată, de aproximativ 14 ani, la unitatea de primiri urgenţe din municipiul Cluj-Napoca, a precizat sursa citată.

Potrivit IPJ Cluj, tânărul care a condus maşina fără permis era sub influenţa băuturilor alcoolice.

Conform IPJ Cluj, din primele informaţii, a reieşit că băiatul este din comuna Mica, iar în autoturism se mai aflau cinci pasageri. El ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate.

"Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentraţie de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma evenimentului, atât conducătorul auto, cât şi ceilalţi pasageri au fost transportaţi la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere", a menţionat IPJ Cluj. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
TRANS SESE SRL, angajeaza Dispecer Transport International, se poate lucra de la distanta, dar trebuie experienta in domeniu si limba Spaniola la nivel mediu. DESCRIERE Candidatul ideal, Persoana analitica, cu buna capacitate de organizare si planificare; Persoana responsabila, organizata, atenta la detalii; Bune abilitati de comunicare, cu spirit de echipa; Cunostinte MsOffice (Word, Excel, Outlook); Buna intelegere a proceselor de rutare; Cunostinte de limba spaniola obligatoriu. Experienta de lucru in domeniu, ideal in companii cu activitate in transportul international de marfa reprezinta avantaj; Descrierea jobului Organizeaza, coordoneaza si planifica activitatea de transport zilnic; Transmite detaliile legate de transport soferilor si mentine legatura directa cu acestia; Monitorizeaza pozitia camioanelor si programul de activitate zilnica al soferilor pe care ii coordoneaza; Inregistreaza informatiile specifice curselor si conducatorilor auto in softurile interne; Urmareste si centralizeaza datele referitoare la situatia masinilor, status, pozitie, eventuale intarzieri la incarcare sau livrare; Mentine contactul permanent cu soferii pentru a remedia eventualele probleme ivite pe traseu (probleme tehnice, eventuale intarzieri, etc); BENEFICII: Pachet salarial motivant; Bonificari raportate la performanta si implicare; Mediu de lucru tanar si dinamic; Instrumente de lucru de ultima generatie; Formare profesionala continua; Posibilitatea dezvoltarii unei cariere in domeniul transporturilor. Pentru toate detaliile ne puteti contacta la: 0735316526
Povestea polițistului care și-a descoperit o parte din familie cu ajutorul unui burger
09/06/2023 17:23

Jack Gordon este ofiter de politie si obisnuieste să ia cina seară de seară, acasă, alături de familia sa, după ce iese din tură. Chiar si asa, intr-o zi, s-a gandit să facă o exceptie si să-si cumper ...

Regina Blănurilor are mari probleme medicale
09/06/2023 12:45

Designerul Flora Năstase trece printr-o perioadă dificilă din viata sa. Cea supranumită „Regina blănurilor” se confruntă de cateva luni cu mai multe probleme de sănătate si a fost nevoită s ...

Nici rudeniile din primării nu mai sunt ce au fost: un primar, acuzat că și-a hărțuit sexual propria rudă
09/06/2023 12:00

Anumiti primari din Romania ajung să se considere adevărati ”zei” ai institutiilor pe care le conduc temporar. Este si cazul primarului comunei Stefan cel Mare din judetul Olt, Măgureanu Viorel Marius, a ...

Un ”bărbat însărcinat
09/06/2023 09:45

A fost pe coperta editiei britanice a revistei Glamour. Corpul pictat cu costum si cravată, cămasă albă, care se deschide pe o burtă proeminentă... La două săptămani de la sedinta foto, Logan Brown a n ...

Turist rus, sfârtecat de un rechin-tigru. Era în vacanță, în Egipt
09/06/2023 08:23

Un turist rus a murit după ce a fost muscat de un rechin, joi, in largul uneia dintre statiunile egiptene din Marea Rosie, au declarat autoritătile egiptene si ruse, citate de Associated Press. Ministerul ...

  Michael Caine va lansa primul său roman de ficțiune
08/06/2023 16:24

Actorul britanic Michael Caine urmează să publice primul său roman de ficţiune, un thriller, la sfarşitul acestui an. Michael Caine, in varstă de 90 de ani, s-a declarat „incantat” să an ...

Fotomodel la 87 de ani
08/06/2023 15:45

Povestea incredibilă a unui bărbat care a demonstrat că varsta e doar un număr din buletin! „Mă cheamă Deshun Wang si m-am născut in China. Multă lume m-a remarcat atunci cand am decis să imi ...

Cel puţin 5 persoane, între care 4 copii, au fost înjunghiate în sud-estul Franţei
08/06/2023 15:37

Cel puţin cinci persoane, dintre care patru copii, au fost injunghiate joi de un individ intr-un parc din Annecy, in sud-estul Franţei, potrivit unui bilanţ revizuit al autorităţilor, după ce presa france ...

Tragedie în lumea modei. Celebrul designer Stephan Pelger s-a sinucis. Suferea de depresie de 10 ani
08/06/2023 15:30

Stephan Pelger s-a sinucis pe data de 8 iunie 2023. Îndrăgitul designer si-a pus capăt zilelor la varsta de 44 de ani. Conform primelor informatii, un vecin l-a găsit fără suflare, in apartamentul s ...

Femeie din Alba, batută crunt de iubit: Agresorul, în vârstă de 59 de ani, REȚINUT de polițiști
08/06/2023 15:07

La data de 7 iunie 2023, politistii Sectiei 1 Politie Rurală Galda de Jos au luat măsura retinerii, pentru 24 de ore, fată de un bărbat de 59 de ani, din comuna Santimbru, care este cercetat sub aspectul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei