Accident în Spania - doi români plecați la cules usturoi au murit

pedrera-accident-2-1

Dimensiune font:

| 20-05-2022 15:12

Un autobuz cu muncitori români s-a răsturnat în Spania, doi morți și trei răniți grav. Mergeau la muncă la cules usturoi. „Rudele celor doi decedați și-au exprimat dorința de a îi transporta în România pentru a celebra acolo funeraliile. Pentru moment trupurile neînsuflețite se află la morgă la Sevilia, întrucât este o anchetă în desfășurare”, a declarat pentru Ziarul Românesc Spania Bogdan Stănescu, consulul general al României la Sevilia.

Două sindicate din Spania, UGT și CCOO au oferit sfaturi familiilor afectate pentru stabilirea responsabilităților cu privire la contractele de muncă. Acestea au avertizat că se vor implica în ancheta care a fost deschisă „dacă se confirmă că există nereguli”.

Unii muncitori l-au asigurat pe primarul din Pedrera că au toate actele în regulă și că sunt înregistrați. Alții nu aveau încă un contract de muncă semnat. Asta înseamnă că nu erau înscriși la asigurările sociale și deci pentru ei nu este un accident de muncă in itinere.

Cel mai probabil vor obține doar despăgubiri de la asigurarea de răspundere civilă a autobuzului care s-a răsturnat. Va fi un proces lung, și cu siguranță vor interveni avocații.

Unul dintre cei doi români morți în accidentul de la Pedrera abia sosise în Spania. Ar fi fost prima zi de muncă. Abia se urcase în autobuz, împreună cu soția sa. Adică cu puțin timp înainte ca autobuzul să se răstoarne în curbă, în drum spre Antequera.

Autobuzul părăsise orașul Almenidilla (Córdoba). Începuse să preia muncitorii din diferitele orașe pentru a-i duce la cules usturoi. La Pedrera s-a urcat și un cuplu de români, soț și soție.

Potrivit spuselor primarului din Pedrera, bărbatul este unul dintre cei doi decedați în accident. Cuplul sosise în urmă cu o săptămână. Miercuri, ziua accidentului, ar fi fost prima zi de muncă la cules usturoi.

Dar accidentul, survenit în ultima parte a călătoriei, la aproximativ 40 de kilometri de destinație, a întrerupt totul.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:05

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 12012/99/2013 (1022/2013), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „PRO CONSIM” S.R.L. Paşcani, cu sediul în loc. Paşcani, str. Camil Petrescu nr. 54, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Componenţa Valoare - lei - 1. Teren intravilan şi construcţii localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi Teren – 2.000 m.p. – C4 – magazie; Teren – 610 m.p. – C1 – hală, C2 – birouri, C3 – sticlărie 185.700,00 2. Centrală termică murală Ariston Meta 24 localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi -- 196,00 Total * * 185.896,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare sunt cele de mai sus, iar vânzarea se va face conform hotărârilor adunării creditorilor din data de 28.02.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 07.07.2022, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv în fiecare zi de joi până la data de 22.09.2022, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun mobil, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 1.000 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei GANESHA DREAM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 50% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr crt Denumirea bunurilor Buc Preț de pornire Lei – fără TVA 1 Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 1 153.076 2 Vidanja TESTORE model C160, fabricație 2015 1 39.150 3 Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 1 27.264 Licitațiile vor avea loc în zilele de 23.06.2022, 14,28.07.2022 respectiv 04.08.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei, exclusiv TVA;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO72PIRB2400741101002000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508,0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Tribunalul Vaslui, prin lichidator judiciar desemnat în dosarul nr. 1163/89/2012, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „DARSANIT” S.R.L. Huşi, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Piaţa Vicoriei, bl. 2, sc. B, ap. 3, et. 4, judeţul Vaslui, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Valoare 1. Construcţii C 1 – locuinţa – 82,56 m.p. şi teren intravilan – 1.414,57 m.p. loc. Lunca Banului, judeţul Vaslui 45.100,00 lei Preţul de pornire al licitaţiei pentru activul scos la vânzare este cel de mai sus reprezentând 100% din valoarea de evaluare, iar vânzarea se va efectua la cel mai bun preţ oferit, imobilul fiind grevat de sarcina uzufructului viager. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile imobile ale debitoarei va avea loc la data de 07.07.2022, ora 1000 şi se vor organiza 10 şedinţe de licitaţie publică săptămânal, respectiv până la data de 08.09.2022 la sediul lichidatorului judiciar, conform regulamentului de vânzare şi a hotărârii Adunării creditorilor din data de 13.06.2022. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, judeţul Vaslui sau la tel. 0727/850.575, 033/566.035,fax 0335/814.103, e-mail estconsult@yahoo.com. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Rihanna devine cea mai tânără miliardară din SUA. Ea a detronat-o pe Kim Kardashian
06/07/2022 13:15

Cantăreata a castigat titlul de cea mai tanără femeie miliardară din America. Averea ei este estimată la 1,4 miliarde de dolari. Rihanna a fost clasată pe locul 21 cu cea mai bogată femeie self-made ...

 Român din Rimini mort în accident pe autostradă
05/07/2022 14:47

Un bărbat de 46 de ani a murit in urma unui accident rutier, care a avut loc luni dimineată pe A14. Accidentul mortal a avut loc in apropiere de Imola, tronsonul spre Bologna. Aici Cristian Florin Drimboi, ...

O cântăreață din Brazilia a născut în vacanță, în Italia / Nu știa că e însărcinată / ”Pur și simplu a crezut că s-a îngrășat”/ FOTO
05/07/2022 11:42

Manoela Fortuna, o cantăreată braziliană lansată de show-ul de talente The Voice, a născut o fetită la Vibo Valentia, Calabria, in timp ce se afla in vacantă cu prietenii, relatează Libero Quotidiano. ...

Un copil de doi ani a căzut de la etajul unui hotel din Eforie Nord
04/07/2022 15:08

O fetiţă de 2 ani a căzut, luni, de la etajul al doilea al unui hotel din Eforie Nord, minora fiind transportată la spital cu diverse traumatisme. Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, ...

Anca Pandrea, adusă cu salvarea la spital. Actrița nu are bani pentru analize
04/07/2022 13:30

Anca Pandrea (76 de ani), simpatica actrită din serialul „Numai iubirea”, face cu greu fată căldurii, asa că este nevoită să stesa mai mult in casă, unde are aer conditionat, si doar dimineat ...

Povestea părinţilor care nu au fost invitaţi la nunta propriului fiu
04/07/2022 13:17

Un tanăr care nu şi-a invitat părinţii la propria nuntă, pentru a nu-l face de ras, a avut parte de o lecţie neaşteptată. Gestul mamei şi al tatălui său l-au lăsat fără cuvinte. Tată băiatulu ...

Cătălin Botezau a ajuns de urgență la spital
04/07/2022 12:04

Cătălin Botezatu s-a confruntat din nou cu probleme de sănătate, de data aceasta la nivelul stomacului. Creatorul de modă a fost nevoit să meargă de urgentă la spital să vadă despre ce e vorba. Din f ...

Ce este biocâmpul și cum îl distrugem
04/07/2022 09:43

Se crede că fiecare persoană are propriul camp energetic. Aceasta este o sferă invizibilă care este situată deasupra corpului. Ea poate lua formă diferită mai adesea sferice. Provoacă aparitia unei elib ...

Rechinii din Marea Roșie au ucis două persoane. Una dintre ele este o româncă, aflată în vacanță
03/07/2022 19:30

O a doua femeie a murit după ce a fost atacată de un rechin in Marea Roşie, in Egipt, la sud de oraşul Hurghada, a anunţat duminică Ministerul Mediului egiptean, surse precizand pentru Reuters că este vo ...

Fotomodelul Jerry Hall divorțează de miliardarul de 91 de ani Rupert Murdoch/FOTO
03/07/2022 10:48

Fotomodelul Jerry Hall a depus, vineri, oficial, actele de divorţ de soţul ei miliardarul Rupert Murdoch, după şase ani de căsătorie, scrie Reuters. Fotomodelul şi actriţa in varstă de 65 de ani a dep ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei