A murit Tiberiu Ceia

murit-tiberiu-ceia-mare-cantaret-muzica-populara-18832291

Dimensiune font:

| 30-03-2023 11:58

A murit faimosul interpret de muzică populară bănăţeană Tiberiu Ceia. Acesta avea 82 de ani, iar trecerea sa în nefiinţă a avut loc miercuri seară, anunţă TVR.

„Colegul nostru Tiberiu Ceia ne-a părăsit în urmă cu câteva minute. Tristețea de a fi pierdut un om și un artist excepțional nu va umbri bucuria și șansa de a-l fi avut aproape ani mulți. Marii artiști trăiesc atâta vreme cât opera lor rămâne vie. Iar Tiberiu Ceia ne va cânta, peste generații, de drag și de dor. Drum luminat, dragă Tibi”!, au scris, pe pagina de Facebook, colegii de la TVR Timișoara.

Interpretul a fost realizator al emisiunii de muzică populară de pe TVR 3 „Cântecul de acasă“.

Tiberiu Ceia s-a născut pe 16 iulie 1940 în Timişoara.

Debutul oficial ca interpret de muzică a avut loc în anul 1967, pe scena Operei din Timişoara. A absolvit Liceul „C.D. Loga” din Timişoara, a urmat Şcoala Tehnică Financiară și cursurile Universității din Timişoara.


În 1967 a devenit profesor de Limba şi literatura română, şi tot atunci a cântat în cadrul emisiunii de televiziune „Dialog la distanţă”, în concursul dintre Timişoara şi Iaşi. A câştigat şi adevenit oficial interpret de muzică populară în seara de 21 mai.

În 1978 a plecat definitiv din învăţământ și a început să concerteze alături de Ansamblul „Doina Oltului“. Au urmat colaborări cu majoritatea orchestrelor din ţară.

Albume: „Mă dusei la Vărădie“, „Tot așa mă bate gândul“, „Doi voinici din lumea mare“ (împreună cu Ion Dolănescu), „Dragu mi-i să cânt prin sat“, „Tiberiu Ceia“, „Glas de clopot“, „Tiberiu Ceia“, „Glasul meu nu-i de vânzare“, „M-am gândit, lume, să-ți cânt“ (1990), „Frumoasă vecina noastră“ (1998), „Bănățeanu cât îi viu“ (2003), „Mi-o fost drag în viața mea“ (2006). 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:55

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Șapte eleve s-au înecat în Guineea după ce piroga lor s-a răsturnat. Ele mergeau să dea admitere la liceu
05/06/2023 08:02

Cel puţin şapte eleve care urmau să susţină luni examenele de admitere la liceu s-au inecat după ce piroga lor s-a răsturnat in Fluviul Niger, in apropierea oraşului Kouroussa, in Guineea, au făcut cun ...

Ce este Gaslighting și cum îl recunoaștem
04/06/2023 16:46

  Gaslighting este o formă insidioasă si manipulatoare a abuzului emotional. Care sunt semnalele de alarmă? Cum stii dacă se intamplă? Cum arată o relatie de gaslighting? Aceste intrebări le auzim ...

  Aproape 300 de morți în accidentul feroviar din India
04/06/2023 15:15

Autoritătile indiene au incheiat căutările intensive pentru supravietuitori in urma coliziunii a trei trenuri petrecută cu o zi inainte in estul tării. Numărul mortilor a ajuns la 288, făcandu-l ca accid ...

Artistul german Hans-Peter Feldmann, considerat ''părintele aproprierii artistice'', a murit
04/06/2023 14:45

Artistul german Hans-Peter Feldmann, considerat ''părintele aproprierii artistice'', a murit la varsta de 82 de ani, au confirmat reprezentanţii săi, informează sambătă DPA. Artistul conceptual, care a i ...

Bărbat din Galați, prins la vânătoare de sticleți
04/06/2023 12:08

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi a anuntat, duminică, faptul că un bărbat din Galati a fost prins capturand in mod ilegal păsări din specia Sticlete. 'La data de 3 iunie 2023, un echipaj ...

Cândva îl ştia toată România, acum a luat calea bisericii. Ce s-a ales de Fernando de la Caransebeş
04/06/2023 08:22

Îl mai tineti minte pe Fernando de la Caransebes? A devenit foarte popular in urmă cu cativa ani datorită unor melodiilor „M-am căsătorit” si „Castravetele”. Ce face acum si cu ...

Uniunea consensuală- mai degrabă stare premaritală decât alternativă la mariaj /Județul cu cele mai multe femei care preferă coabitarea
03/06/2023 16:08

 Numărul femeilor care preferă parteneriatul căsniciei (uniune consensuală, coabitare, convietuire) este in usoară crestere, arată datele Recensămantului de anul trecut, transmise de INS. În z ...

Accident feroviar în India cu peste 200 de morți
03/06/2023 08:56

Un tren de pasageri Coromandel Express şi un altul de marfă au intrat in coliziune in apropiere de Balasore, la aproximativ 200 de kilometri de Bhubaneswar, capitala statului Odisha. În accident a fost ...

Mic dejunul viitorului - fructe de copac pandanus
03/06/2023 08:04

Oamenii de ştiinţă au intocmit o listă cu plante mai puţin cunoscute care ar putea fi in meniu pană in 2050, scrie BBC. În viitor, aţi putea lua micul dejun cu banane false sau gustaţi fructe ...

Actorul austriac Peter Simonischek a murit. Avea 76 de ani
01/06/2023 15:46

Actorul austriac Peter Simonischek, devenit cunoscut relativ tarziu in străinătate datorită rolului interpretat in filmul de mare succes "Toni Erdmann", o coproducţie cu participare romanească, a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei