Cântăreţul elveţian Nemo spune că Elveția are nevoie de al treilea gen

profimedia-0872358734-824x469

Dimensiune font:

| 13-05-2024 14:39

Cântăreţul elveţian Nemo, care a câştigat competiţia muzicală Eurovision desfăşurată în Suedia în acest weekend graţie melodiei ''The Code'', a fost întâmpinat de peste 100 de fani entuziasmaţi pe Aeroportul din Zurich duminică noapte la întoarcerea acasă, informează DPA.

Mulţi dintre admiratorii cântăreţului în vârstă de 24 de ani fluturau steagul comunităţii non-binare, alcătuit din dungi orizontale în culorile galben, alb, mov, negru. Nemo este o persoană non-binară şi preferă pronumele they/them în limba engleză.
Victoria lui Nemo la Malmo a fost doar a treia oară când Elveţia a câştigat concursul Eurovision. Ultima dată a fost în 1988, când Celine Dion a reprezentat ţara.

Victoria pe una dintre cele mai mari scene muzicale ale Europei a alimentat dezbaterea referitoare la introducerea opţiunii pentru al treilea gen în Elveţia.

''În mod clar sunt în favoarea introducerii celui de-al treilea gen'', a declarat Nemo pentru postul de radio SRF, adăugând că schimbarea trebuie să se producă cât de curând posibil.

Ministrul de Justiţie, Beat Jans, l-a invitat deja pe artist la o discuţie. ''Să ne întâlnim în viitorul apropiat şi să vorbim despre drepturile persoanelor queer'', i-a scris Jans lui Nemo.
 Parlamentara Barbara Steinemann, din partea Partidului Poporului (dreapta), a spus că se opune unei opţiuni suplimentare privind genul pe documentele oficiale.

Steinemann a spus că fiecare cetăţean elveţian are aceleaşi drepturi de bază şi că nu este nevoie de schimbarea sistemului legal ''pentru persoane individuale''.

''Poţi întrece măsura în ceea ce priveşte protecţia minorităţilor'', a declarat ea pentru SRF.

Spre deosebire de Elveţia, în ţara vecină Germania există posibilitatea de a alege ''divers'' ca opţiune la rubrica gen pe certificatele de naştere şi alte formulare legate din 2018.

În interviurile acordate înaintea concursului, Nemo a spus că melodia ''The Code'' vorbeşte despre călătoria sa către descoperirea identităţii în afara binarităţii masculin-feminin.
 Nemo a fluturat atât steagul comunităţii non-binare, cât şi pe cel al Elveţiei pe scena Eurovision.

Primul lucru pe care Nemo îl are pe agendă este să se odihnească. ''Voi merge în grădina părinţilor mei, o să mă aşez şi voi încerca să mă liniştesc puţin'', a declarat el pentru SRF.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

13:46

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Cât câștigi ca influencer? Sume fabuloase la doar un click distanță
14/06/2024 10:57

De la fashion, pană la cei specializati in fitness, nutritie, călătorii, industria auto, sau pur si simplu cei care isi expun toată viata pe internet pentru bani, piata influencerilor cuprinde o diversitate ...

 NASA a publicat un video care a panicat întreaga planetă: Ce se întâmplă, de fapt, pe Stația Spațială Internațională (ISS)
13/06/2024 15:10

NASA a difuzat miercuri, din greseală, o simulare in care astronautii sunt tratati pentru boala de decompresie pe Statia Spatială Internatională (ISS), ceea ce a provocat speculatii privind o situatie de urg ...

Cintamani, Piatra dorințelor. O călătorie în mister și mitologie
13/06/2024 13:44

  Piatra Cintamani, cunoscută si sub numele de Piatra Dorintelor, este un artefact invăluit in mister, legende si mitologie. Considerată a fi o piatră sacră cu puteri miraculoase, această relicvă ...

  De la tăblițele de scris, la tablele interactive
11/06/2024 12:52

Tablele interactive sunt omniprezente in sălile de clasă si birouri, revolutionand modul in care invătăm si colaborăm. Călătoria lor a inceput cu mii de ani in urmă, intr-o perioadă in care primele ...

Coralii din Oceanul Ondian sunt în pericol din cauza unei pandemii care ucide aricii de mare
07/06/2024 13:00

O pandemie care se transmite in apele mării şi a decimat populaţiile de arici de mare din Marea Roşie afectează in prezent şi exemplarele din unele regiuni ale Oceanului Indian, riscand să se răspandeas ...

Liderul formaţiei Phoenix, Nicu Covaci, a ajuns la Reanimare
07/06/2024 12:00

Liderul formaţiei Phoenix, Nicu Covaci, a fost internat, joi seară, in Secţia ATI a Spitalului Judeţean Timişoara, după ce s-a simtit rău. Artistul terminase sedintele de radioterapie după operaţia pe ...

Biblioteca Akasha, misterul universal al cunoașterii
02/06/2024 17:00

În inima Universului, ascunsă de ochii profani si protejată de mantia invizibilului, se află Biblioteca Akasha. Acest loc mistic este descris in multe traditii spirituale si culturale drept depozitul c ...

Investiții în dezvoltarea securității cibernetice în Uniunea Europeană. Protecția pe internet, prioritate și în România
02/06/2024 11:05

Investitii in dezvoltarea securitătii cibernetice in Uniunea Europeană. Protectia pe internet, prioritate si in Romania Asigurarea accesului la internet de mare viteză pentru intreaga populatie a Uniunii Eu ...

Un mare producător de telefoane propune detoxifierea digitală. Ideea cu care vine către utilizatorii de smartphone-uri: bucuria de a rata
31/05/2024 22:47

Aplicatiile telefoanelor mobile inteligente sunt de natură să dea dependentă si pot avea un efect nociv asupra stării mentale a utilizatorilor. Nokia propune clientilor săi ”detoxifierea digitală ...

Se întâmplă ceva! Turbulențele în timpul zborurilor din întreaga lume continuă să se agraveze
28/05/2024 17:20

Turbulentele in zbor au crescut in ultima vreme, mai multe zboruri din acest an fiind afectate de turbulente in aer, unele dintre ele soldandu-se cu răniri si chiar cu un deces. Vinovatul pentru cresterea turb ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei