Victorie mare a lui Hagi: Farul a câştigat la TAS dreptul de a juca în cupele europene

2TAS

Dimensiune font:

| 07-02-2023 17:50

 Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a luat, marţi, decizia finală în cazul Farului, după ce formaţia din Constanţa a cerut să aibă dreptul să joace în cupele europene. Asta după ce, iniţial, Comisia UEFA a considerat că a rezultat un nou club după fuziunea dintre Farul şi Viitorul. Astfel, echipa lui Gică Hagi nu avea dreptul să participe în cupele europene timp de trei sezoane. Hagi a contestat această decizie a Comisiei UEFA la TAS, iar Tribunalul de la Lausanne i-a dat câştig de cauză „Regelui”. Federaţia Română de Fotbal a anunţat pe site-ul oficial că Farul Constanţa va putea să joace în cupele europene.

„Tribunalul Arbitral al Sportului a emis în cursul zilei de luni, 6 februarie, decizia în cazul privind licenţa de participare în competiţiile europene a clubului Farul Constanţa, iar în urma analizei argumentelor clubului şi ale FRF a constatat validitatea acestora dispunând anularea deciziei CFCB. În ceea ce priveşte licenţa de participare a Farului Constanţa în competiţiile europene, UEFA o va reanaliza ţinând însă cont de prevederile deciziei TAS”, este anunţul FRF.

Reamintim că, în luna mai a anului 2022, Farul Constanţa a fost anunţată că nu a primit licenţa pentru sezonul următor din cupele europene, după ce Gică Hagi a decis să schimbe denumirea echipei sale. „Cred că şi voi românii sunteţi optimişti că se va rezolva. Unii, probabil, da, alţii, poate nu. E România, nu? Suntem o echipă din România, nu? Ok. Şi am făcut lucrurile aşa cum trebuie. Suntem încrezători că va fi bine. S-a făcut un lucru foarte bine. S-a luat un brand, un nume, şi atât, în rest suntem acelaşi club care eram. S-a schimbat doar numele, comunicăm acum cu Farul, dar CIF-ul şi toate la club au rămas la fel, deci nu s-a schimbat nimic. Suntem pe un drum mai încolo, de acum suntem Farul. Suntem împreună şi pentru noi, constănţenii, avem un proiect, Farul, şi vrem să facem o echipă mare!”, a spus, la vremea aceea, Gică Hagi. Ioan TÂRNOVEANU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:37

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Festivalul Internaţional de Şah ,,Suflet de Român”, la Iași
23/03/2023 20:36

* marele jucător Florin Gheorghiu va fi prezent la Festivitatea de premiere Şahişti de toate varstele din Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina şi Romania participă, incepand de astăzi, la Hotelul Moldova ...

Scrimerii clubului CSM Iaşi 2020 încep treaba
22/03/2023 15:58

După şah şi handbal feminin, scrima devine a treia secţie operaţională a clubului CSM Iasi 2020, clubul Primăriei Iasi. Anunţul a fost făcut ieri de presedintele clubului, Vladimir Danilov. „Sec ...

Fotbalul judeţean: o etapă a oaspeţilor
22/03/2023 12:41

 După o cam prea indelungată pauză de iarnă, duminică, 19 martie, s-a reluat intrecerile din fotbalul judeţean. În Liga IV s-au disputat meciurile contand pentru etapa a 18-a, iar in cele două ...

Cum l-a învins Grozavu pe Dorinel: agresivitatea nu întunecă luciditatea!
21/03/2023 09:32

Trupa lui Leo Grozavu a inceput in plin play-off-ul Ligii 2, castigand duminică, 2-1 (1-1), in deplasare, cu Otelul Galati. Primele două echipe cu drept de promovare din clasament au oferit un meci intens, in ...

Săptămână perfectă pentru handbaliștii de la CS Politehnica Iași, tonus neașteptat de bun pentru echipa de rugby!
21/03/2023 09:30

Nu doar trupa lui Leo Grozavu a adus satisfactie iubitorilor ieseni de sport prin victoria cu 2-1 inregistrată duminică, in deplasare, cu Otelul Galati, ci si handbalistii de la CS Politehnica Iasi, pregătit ...

O ,,legendă” a şahului naţional vine la Festivalul ,,Suflet de Român”
19/03/2023 21:38

Iaşul este o adevărată Capitală a şahului romanesc nu numai prin tradiţie şi prin rezultatele prezentului, dar şi prin atractivele concursuri cu participare naţională şi internaţională. Unul dintre ...

Lauri pentru sportivii Iaşului
19/03/2023 21:36

  Aproape 100 de sportivi, antrenori, conducători de cluburi şi susţinători ai sportului au primit premii, plachete, diplome, flori şi aplauze la Gala Laureaţilor Sportului Ieşean, pentru activitat ...

Lauri pentru sportivii Iaşului
19/03/2023 19:07

Aproape 100 de sportivi, antrenori, conducători de cluburi şi susţinători ai sportului au primit premii, plachete, diplome, flori şi aplauze la Gala Laureaţilor Sportului Ieşean, pentru activitatea şi r ...

Ştiinţa Miroslava, singura echipă neînvinsă de liderul Foresta Suceava
19/03/2023 17:38

 Foresta Suceava este lider detaşat in seria I a Ligii 3, zece puncte avans faţă de ocupanta locului secund, nimeni nu-i poate contesta supremaţia in acest eşalon. Adversarul de sambătă, de pe Areni ...

Politehnica Iaşi, ca şi promovată
19/03/2023 17:37

 Duminică, incepand cu ora 14.15, pe stadionul Oţelul din Galaţi a avut un derby cu dublă semnificaţie. S-au confruntat singurele reprezentante ale Moldovei din acest eşalon, iar disputa a continuat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei