Situație halucinantă! Naționala de gimnastică a României nu are bani de antrenamente pentru Jocurile Olimpice

29

Dimensiune font:

| 03-12-2023 21:49

România a fost regina gimnasticii feminine și, în alte vremuri, fetele noastre se întorceau acasă cu zeci de medalii. Lipsa de investiții în acest domeniu a dus la prăbușirea gimnasticii feminine, iar acum, după 12 ani s-a reușit calificarea la Jocurile Olimpice.

”Infrastructura nu mai e corespunzătoare. Aparatura nu e omologată (...) avem nevoie cam de 200.000 de euro pe lună, toată pregătirea, stagii, competiții intermediare, refacere medicală, în total în jur de 2 milioane de euro până la JO. Ce bani pentru decembrie?! Începând din septembrie, funcționăm doar pe bani din donații și sponsorizări.”, spune Carmencita Constantin, șefa FRG, conform Europa Liberă.

Aparatele de la București, Constanța și Deva sunt din 2017, altă firmă le face pe cele similare precum cele pe care se va concura.

Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă și Andreea Preda sunt gimnastele care au adus calificarea la Olimpiadă. Bucuria este însă umbrită de situația financiară.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Știrea momentului de la Antena 1! Mircea Badea, comentator special pentru cea mai urmărită competiție sportivă din lume
28/02/2024 18:44

După ce Antena 1 si Antena 3 au anuntat că au reusit să pună mana pe drepturile de transmitere ale Formulei 1, urmand să transmită, de zilele viitoare, cursele. Iar dacă comentatorul stabilit este Cătă ...

Rezultat stabilit în camera VAR: FC Universitatea Craiova – Poli Iași 1-1 (1-1)!
27/02/2024 19:58

Trupa lui Leo Grozavu nici n-a apucat să savureze succesul obtinut sambătă cu Rapid in Copou, acel entuziasmant 3-1, că a plecat luni la Craiova pentru a deschide marti etapa a XXVIII-a a sezonului regulat ...

Penicilina Iași este din nou calificată în primele șase echipe ale României! Atmosferă de vis în Sala Penicilina!
26/02/2024 19:37

Meci important duminică in Sala Penicilina, renovată consistent acum cativa ani, mult mai primitoare fată de cand găzduia jocurile singurei campioane nationale de senioare a Iasului la jocuri sportive! Peni ...

Poli Iași a devenit irezistibilă cu Rapid când Grozavu a pus așii pe masă!
26/02/2024 19:35

Trupa lui Leo Grozavu a obtinut sambătă a doua victorie din acest an in fata propriului public. Peste 8.000 de spectatori au urmărit un meci cu patru goluri in a doua repriză, cu un final pe care orice imp ...

Final de cantonament pentru handbalistele de la CSM Iaşi 2020
26/02/2024 13:38

Pentru că următoarea partidă oficială a echipei feminine de handbal CSM Iaşi 2020 va avea loc tocmai in 17 martie, conducerea secţiei şi staff-ul tehnic au organizat un cantonament intr-o zonă premontan ...

Clasamentul WTA: Sorana Cîrstea, tot mai aproape de TOP 20 mondial
26/02/2024 11:44

 Sorana Cirstea a fost la o singură victorie distantă de locul 15 in clasamentul WTA, dar sportiva noastră a fost invinsă de Jasmine Paolini si incepe o nouă săptămană pe pozitia a 22-a. Sorana ...

O medalie de argint  pentru arcaşe, la ,,europene”
26/02/2024 09:37

La Campionatul European Indoor de tir cu arcul de la Varazdin (Croaţia), desfăşurat intre 19-23 februarie, echipa feminină de senioare a Romaniei a cucerit medalia de argint in proba de arc barebow. Î ...

Superliga: FCSB a dispus de FC Botoşani într-un meci cu trei jucători eliminaţi
25/02/2024 22:47

FCSB a invins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia FC Botoşani, in etapa a 27-a din Superligă. Trei jucători au fost eliminaţi, doi de la gazde şi unul de la oaspeţi, notează news.rp B ...

Fiul cel mare al fostului ministru al Sportului, lovit de o mașină
25/02/2024 15:44

Edvard Novak, fiul cel mare al fostului ministru al Sportului, Eduard Novak, a fost victima unui accident rutier, in timp ce se afla la un antrenament cu bicicleta. Edvard (20 de ani) a avut nevoie doar de o mi ...

Poli Iași vrea să bată Rapidul! Dar, oare, poate?
24/02/2024 05:08

* FC Politehnica Iasi intalneste in această seară, de la ora 20, pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, Rapid Bucuresti, intr-o partidă contand pentru etapa a 27-a a SuperLigii * rapidistii, care au p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei