Lucrări în ritm tot mai accelerat la Baza Sportivă Ciric! Miercuri încep precalificările „Concord Iași Open” 2022!

baza ciric

Dimensiune font:

| 01-07-2022 10:51

Pregătirile la Baza Sportivă Ciric încep deja să cunoască o accelerare a ritmului. Joia viitoare va începe turneul de precalificări pentru „Concord Iași Open” 2022, pentru ca pe 10 iulie să asistăm la primele schimburi de mingi în calificări, iar de luni, 11 iulie, să fie programate primele meciuri de pe tabloul principal de simplu al celui mai important turneu ATP din România pentru al treilea an consecutiv.

 

Experiența de la precedentele două ediții al competiției cu statut ATP Challenger 100 (premii în valoare de 90.280 de euro) este de un real ajutor, existând garanția că terenurile vor arăta foarte bine. Zgură este suficientă, de bună calitate, însă organizatorii și-au propus din nou să ridice ștacheta peste condițiile de regulă întâlnite în circuitul ATP Challenger. Bannerele ce înconjoară terenurile de joc vor fi cu LED-uri și sunt șanse foarte mari ca instalația de nocturnă să fie montată în timp util, cam în aceiași termeni putându-se vorbi despre o tabelă de marcaj, color, de dimensiuni impresionante.

 

„Vrem s-o montăm pe gardul dintre terenurile 1 și 3, pe partea opusă tribunei pe care am inaugurat-o la ediția trecută. Dimensiunile nu vor depăși 3x3 metri, rămâne să vedem care sunt posibilitățile tehnice de la Baza Sportivă Ciric. Dacă nu vor fi potrivite pentru 3x3, sperăm s-o putem face măcar 2x2... Click AICI pentru continuarea materialului! Dragoș GAȘPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Cum arată drumul Simonei Halep spre finala de la Cincinnati. Traseu infernal pentru româncă. Cine e prima adversară
15/08/2022 15:22

Simona Halep (30 de ani, locul 6 WTA), proaspăta castigătoare a turneului de la Toronto, se află in această săptămană pe tabloul une alte competitii de 1000 de puncte, la Cincinnati, o ultimă verificare ...

Simona Halep și suma impresionantă câștigată în carieră - Tot mai aproape să o devanseze pe Venus Williams
15/08/2022 14:05

 Simona Halep a castigat turneul WTA 1000 de la Toronto, iar premiul pentru invingătoare a fost unul pe măsura efortului depus. Sportiva noastră se apropie in topul castigurilor de locul al do ...

Meci de infarct între FCSB și Chindia. Echipa din Târgoviște a condus cu 2-0 în inferioritate numerică
15/08/2022 09:04

Echipa FCSB a reuşit să invingă formaţia Chindia Targovişte cu scorul de 3-2, duminică seară, pe teren propriu, după un meci in care la pauză targoviştenii conduceau cu 2-0. FCSB a marcat de trei ori ...

Simona Halep urcă pe locul 6 după turneul câștigat la Toronto! Cum arată Top 10 WTA
15/08/2022 09:00

Campioană la Toronto, SImona Halep urcă nouă pozitii in clasamentul WTA si revine in Top 10. Halep a urcat de pe locul 15 pană pe locul 6 WTA ca urmare a succesului extraordinar de la Toronto. Topul WTA e ...

Simona Halep, campioană la Toronto după o luptă incredibilă cu Beatriz Haddad Maia - Al 24-lea titlu din carieră
14/08/2022 23:01

 Simona Halep va incearca duminică să cucerească titlul cu numărul 24 al carierei: sportiva noastră o intalneste in finala National Bank Open, turneu de categorie „WTA 1000”, pe brazilianc ...

David Popovici, o nouă cursă entuziasmantă. S-a calificat în a doua sa finală la Europene, cu cel mai bun timp
14/08/2022 21:01

 Înotătorul David Popovici (17 ani), care a obţinut deja o medalie de aur la Campionatul European de nataţie de la Roma (cu record mondial), in proba de 100 de metri liber, a concurat duminică in ...

Politehnica Iaşi, momentan în grafic. Dar viitorul nu pare deloc roz
14/08/2022 19:07

După două etape, alb-albaştrii din Copou ocupă locul 5 in Liga 2. Patru puncte, nicio infrangere, niciun gol primit. Dintre echipele care au disputat ambele meciuri, doar neaşteptatul lider Şelimbăr şi- ...

Ligue 1: PSG, victorie clară - Neymar și Mbappe, printre marcatori
14/08/2022 11:09

 PSG s-a impus, sambătă, pe teren propriu, scor 5-2, in fata lui Montpellier, intr-un meci din etapa a doua din Ligue 1. Kylian Mbappe  Au marcat Sacko ’39 (autogol), Neymar ’43 (p ...

David Popovici concurează astăzi la 200 m liber şi la ştafetă 4×100 m liber, la CE de nataţie
14/08/2022 11:01

Sportivul David Popovici, care a obţinut deja o medalie de aur la Campionatul European de nataţie de la Roma, in proba de 100 m liber, concurează duminică in proba de 200 m liber. Popovici va evolua in s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei