Fotbalul judeţean: o etapă a oaspeţilor

1judet

Dimensiune font:

| 22-03-2023 12:41

 După o cam prea îndelungată pauză de iarnă, duminică, 19 martie, s-a reluat întrecerile din fotbalul judeţean. În Liga IV s-au disputat meciurile contând pentru etapa a 18-a, iar în cele două serii ale Ligii V au avut loc duelurile contând pentru etapa 14.

Conform tradiţiei, în intersezon au loc numeroase permutări şi mişcări de trupe. De aici şi multele surprize ale actului inaugural. Unele echipe s-au întărit masiv, altele, dimpotrivă, au suferit „hemoragii” consistente în ce priveşte loturile.

Spre deosebire de anii precedenţi, startul de sezon a fost adjudecat la modul tranşant de către echipele vizitatoare. Astfel, din cele opt partide ale Ligii IV, cinci s-au încheiat cu victoria oaspeţilor. Doar trei succese ale gazdelor.

Seria Iaşi a Ligii V, ceva mai echilibrată. Trei meciuri câştigate de oaspeţi, două de gazde şi un egal. În Seria Paşcani s-a consemnat scorul etapei, Activ Valea Seacă - Viitorul Hărmăneşti 0-8. Tot oaspeţii la putere.

Marea surpriză a eşalonului de elită din fotbalul judeţean e victoria Spicului Heleşteni la Stejarul Sineşti. Învingătorii se zbat să evite retrogradarea, gazdele au iernat pe un loc călduţ. Suprind, prin proporţiile scorurilor, rezultatele confruntărilor dintre adversari cam de acelaşi calibru. CSM Paşcani - Stejarul Dobrovăţ 0-5 sau Viitorul Hârlău - Unirea Ruginoasa 2-5.

În Seria Iaşi a Ligii V, bomba zilei a fost detonată la Plugari, unde Victoria din localitate, o echipă din prima parte a clasamentului, a cedat suprinzător în faţa celor de la CS Erbiceni, aflaţi printre codaşi la sfârşitul sezonului de toamnă.

Iată rezultatele complete şi clasamentele la zi:

 

Liga IV, etapa 18

 

CSM Paşcani - Stejarul Dobrovăţ 0-5

Gloria Bălţaţi - Moldova Cristeşti 1-6

Viitorul Hârlău - Unirea Ruginoasa 2-5

Unirea Scânteia - Stejarul Bârnova 2-3

Progresul Deleni - Spicul Heleşteni 2-0

Stejarul Sineşti - Spicul Heleşteni 1-3

CS Tomeşti - AS Ţuţora 2-0

USV Iaşi - Zimbru Boureni 7-0

 

Clasament:

1.Moldova Cristeşti 50p (90-18); 2.USV Iaşi 46p (91-18); 3.Stejarul Dobrovăţ 43p (64-25); 4.AS Ţuţora 33p (53-28); 5.CSM Paşcani 32p (46-25); 6.Unirea Ruginoasa 29p (43-36); 7.Stejarul Bârnova 29p (40-39); 8.Gloria Bălţaţi 25p (31-32); 9.Unirea Scânteia 24p (43-52); 10.Viitorul Hârlău 24p (32-44); 11.Com-Val Valea Lupului 24p (27-40); 12.Stejarul Sineşti 18p (33-45); 13.Zimbru Boureni 14p (31-50); 14.Spicul Heleşteni 9p (20-58); 15.CS Tomeşti 4p (15-84); 16.Progresul Deleni 3p (6-71)

 

 

Liga V, etapa 14, Seria Iaşi

 

Voinţa Voineşti - Viitorul Belceşti 2-1

Fulgerul Ţibăneşti - Gloria Româneşti 3-5

C-Press Gropniţa - Victoria Leţcani 2-4

Voinţa Bosia - CS Dumeşti 3-3

Viitorul Plugari - CS Erbiceni 0-2

Tonmir Iaşi - Astra Răducăneni 3-0

 

Clasament:

1.Tonmir 40p (59-8); 2.Victoria Leţcani 34p (48-17); 3.Gloria Româneşti 26p (43-27); 4.Viitorul Belceşti 24p (38-32); 5.C-Press Gropniţa 23p (27-26); 6.Viitorul Plugari 22p (26-23); 7.Voinţa Bosia 18p (32-27); 8.Voinţa Voineşti 16p (21-40); 9.CS Erbiceni 15p (21-29); 10.Fulgerul Ţibăneşti 13p (24-44); 11.CS Dumeşti 8p (19-44); 12.Astra Răducăneni 3p (12-53)

 

Seria Paşcani

Voinţa Moţca - NGTopile 3-0

Locomotiva Paşcani - Viitorul Brăeşti 2-0

Biruinţa Mirosloveşti - Unirea Al.I.Cuza 0-1

Recolta Conţeşti - Avântul Tătăruşi 2-3

Activ Valea Seacă - Viitorul Hărmăneşti 0-8

 

Clasament:

1.Voinţa Moţca 38p (50-18); 2.Viitorul Hărmăneşti 27p (49-26); 3.Unirea Al.I.Cuza 27p (39-21); 4.NG Topile 26p (31-20); 5.Locomotiva Paşcani 25p (36-22); 6.Viitorul Brăeşti 19p (27-30); 7.Avântul Tătăruşi 18p (32-28); 8.Biruinţa Mirosloveşti 15p (18-32); 9.Activ Valea Seacă 9p (21-58); 10.Recolta Conţeşti 3p (14-62)

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
VIDEO Hulk, „torpilă” de la 40 de metri - Reușita sa a adus victoria echipei
05/06/2023 20:42

 Atletico Mineiro a castigat la limită (1-0) in deplasare la Cruzeiro, intr-un meci din cadrul etapei cu numărul 9 din campionatul Braziliei. Hulk a adus victoria echipei cu o reusită in stilul său car ...

Messi și Benzema îl urmează pe Ronaldo în Arabia Saudită. Prințul moștenitor Mohammed bin Salman are un plan
05/06/2023 09:44

 Cristiano Ronaldo la Al-Nassr, Messi la Al Hilal, Benzema la Al-Ittihad. Trei nume grele ale fotbalului mondial care vor juca anul viitor cu totii in aceeasi ligă, cea a Arabiei Saudite. Contractele sun ...

  Iașul găzduiește cel mai atractiv festival al verii
04/06/2023 22:27

Pe 11 iunie,  ora 14, la Atrium, Palas Mall Iaşi se va desfăsura Festivalul Internaţional al Familiei la Şah, ajuns la a IX-a ediţie. Pană vineri, 9 iunie, se pot inscrie la concurs echipe alcătuite ...

Fotbaliştii Politehnicii Iaşi reiau pregătirile după doar două săptămâni de vacanţă
04/06/2023 19:42

 După două săptămani libere, o vacanţă destul de scurtă, elevii lui Leo Grozavu se vor reuni luni seară la Stadionul Emil Alexandrescu, de la ora 18.30, pentru a pregăti viitorul sezon de SuperLig ...

Fostul fotbalist Dănuț Lupu, condamnat la închisoare cu executare
03/06/2023 13:32

Fostul fotbalist gălăţean Dănut Lupu a fost condamnat la 7 luni si 10 zile de inchisoare cu executare, după ce a fost prins in mai multe randuri conducand fără permis. Potrivit publicaţiei Gandul, Dăn ...

Suporterii români, sfătuiți de FRF să nu scandeze „Kosovo este Serbia”, la meciul naționalei disputat la Priștina
03/06/2023 08:50

Suporterii romani care vor face deplasarea la Pristina pentru meciul Kosovo – Romania, programat la 16 iunie in preliminariile Campionatului European din 2024, sunt sfătuiţi să nu scandeze sau să afişeze ...

Ce este Liga Națiunilor la fotbal?
02/06/2023 14:23

Fotbalul este cel mai popular sport din Europa. Atractia pentru această activitate este extinsă in intreaga lume. In total, sunt peste 5 miliarde de fani ai fotbalului, cei mai multi venind din Europa si Ame ...

Unul dintre cele mai mari concursuri de șah din lume se desfășoară astăzi, la Iași!
01/06/2023 09:00

Peste 1.000 de copii şi adolescenţi din intreaga ţară vor participa in ziua de 1 iunie la unul dintre cele mai mari concursuri de şah din lume. Evenimentul constituie Finala Naţională a Proiectului ,,Şa ...

S-au limpezit complet apele în fotbalul judeţean
31/05/2023 19:26

 Partidele disputate duminică, 28 mai, au limpezit complet apele in fotbalul judeţean. În Liga IV, cu o etapă inainte de final, Moldova Cristeşti şi-a păstrat ecartul de patru puncte faţă de ...

Competența și credința merg împreună: După ce au câștigat titlul în Liga 1, Gică Hagi și Gică Popescu s-au dus la Muntele Athos
31/05/2023 10:44

Gheorghe Hagi si Gheorghe Popescu, cei doi artizani ai victoriei Farului Constanta in Liga 1, au mers in Sfantul Munte Athos, după castigarea campionatului national de fotbal. Cei doi mari fosti sportivi ai R ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei