Ana Bogdan a obținut la Iași primul trofeu WTA din carieră. Victorie splendidă reușită în fața lui Udvardy

tenis  678

Dimensiune font:

| 07-08-2022 15:05

 Ana Bogdan a obținut la Iași primul trofeu WTA din carieră. Victorie splendidă reușită în fața lui Udvardy

Ana Bogdan a câştigat duminică primul trofeul WTA din cariera sa, la turneul găzduit de oraşul Iași. Jucătoarea profesionistă de tenis s-a impus cu 6-2, 3-6, 6-1 în fața maghiarei Panna Udvardy și astfel și-a adjudecat marele premiu.


Ana Bogdan, primul trofeu WTA din carieră
Ana Bogdan a început bine meciul cu sportiva aflată pe locul 93 WTA. Ea a trimis câteva lovituri foarte puternice către adversara sa și astfel a câștigat primul set. În setul secund, românca a comis câteva greșeli, iar Udvardy a profitat din plin de acest lucru. Jucătoarea noastră și-a revenit însă pe finalul meciului și a învins-o pe sportiva de 23 de ani cu 6-2, 3-6, 6-1.

Premiul obținut la Iași reprezintă primul trofeu WTA din cariera româncei. Sportiva noastră este în culmea fericirii și speră ca pe viitor să mai reușească astfel de performanțe.

 

Câți bani a câștigat Ana Bogdan după meciul cu Panna Udvardy

Ana Bogdan a avut nevoie de mai bine de două ore pentru a o învinge pe Panna Udvardy. Partida de la Iași a durat două ore și 21 de minute. În tot acest timp, Ana Bogdan a reușit opt break-uri și a pierdut serviciul de cinci ori.

Jucătoarea română de tenis va fi recompensată cu un cec în valoare de 15.000 de dolari. De asemenea, ea va primi 160 de puncte în clasamentul WTA.

Campioana noastră va urca 12 locuri în clasamentul WTA, după triumful de la Iași. Asta înseamnă că va ocupa locul 63 începând de săptămâna viitoare. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
Ana Bogdan, campioană la WTA Parma
23/09/2023 19:44

 Ana Bogdan si-a adjudecat cel de-al treilea titlu al carierei, după ce a invins-o sambătă pe principala favorită, Anna Karolina Schmiedlova (58 WTA), scor 7-5, 6-1, in finala turneului „WTA 125& ...

VIDEO SuperLiga: Poli Iași, victorie cu FC Voluntari - Ilfovenii, două goluri anulate și un penalty ratat
23/09/2023 19:41

 Formatia Poli Iaşi s-a impus pe terenul echipei FC Voluntari, scor 2-1, intr-un meci din etapa a zecea a SuperLigii Romaniei la fotbal. Leo Grozavu  FC Voluntari - Poli Iasi 1-2, in etapa a ze ...

Patrioata Simona Halep și-a schimbat țara cu Franța ca să plătească taxe mai mici
23/09/2023 16:47

Simona Halep s-ar fi mutat in secret din Romania. Cel putin asta rezultă dintr-un fragment al motivării tribunalului in cazul tenismenei, semnalat de DC News. In raportul publicat de ITIA, in baza căruia Sim ...

Liga 2: FC Argeș și Chindia Târgoviște, victorii cu 4-0 / Rezultatele de sâmbătă și clasamentul
23/09/2023 13:33

 FC Arges si Chindia Targoviste, echipe care au evoluat sezonul trecut in SuperLiga, s-au impus cu 4-0 in meciurile disputate sambătă in etapa a saptea din Liga 2. Fanii echipei FC Arges  Liga ...

VIDEO SuperLiga: Dinamo, învinsă pe teren propriu de campioana României – Constănțenii, în inferioritate numerică
22/09/2023 23:08

 Dinamo a ajuns la cea de-a treia infrangere consecutivă, după ce Farul s-a impus cu 2-0, desi a evoluat mai bine de o jumătate de oră in inferioritate numerică, in etapa a zecea a SuperLigii. Faru ...

VIDEO SuperLiga: Oțelul Galați a reușit prima victorie în acest sezon
22/09/2023 21:47

 După opt rezultate de egalitate si o infrangere, Otelul Galati a reusit si prima victorie din acest sezon, scor 2-0 pe terenul celor de la U Craiova 1948, in etapa a zecea a SuperLigii. Dorinel Muntea ...

Politehnica Iași încearcă un nou restart, la Voluntari
22/09/2023 10:15

După ce si-a schimbat, din mers, discursul, acceptand nu doar realitatea că „echipa nu este in formă”, ci si faptul că „nu suntem incă asezati pentru prima ligă”, antrenorul Leo Gr ...

Leo Grozavu: „Nu arătăm ca o echipă în formă”
21/09/2023 14:15

* „Chiar dacă in ultimele două etape am scos patru puncte, nu putem spune neapărat că suntem in formă. Sunt echipe clasate peste noi in clasament care, la fel, nu sunt in formă, insă nu neapărat r ...

Echipa feminină CSM IAŞI 2020, favorită la câştigarea Superligii Naţionale de şah!
21/09/2023 12:31

Cele cinci jucătoarele care vor reprezenta CSM Iasi 2020 la Superliga Naţională de senioare au cea mai mai mare sumă a coeficienţilor ELO dintre formaţiile participante, inaintea inceperii competiţiei. I ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei