Șase bărbați au tăiat porcul pentru Crăciun chiar pe acoperișul blocului. Aceștia au respectat tradiția și l-au și pârlit

download

Dimensiune font:

| 02-12-2022 19:53

 Cum Crăciunul bate la ușă, șase bărbați, alături de un minor, au tăiat un porc chiar pe acoperișul unui bloc din Baia Mare. Aceștia au respectat tradiția și l-au și pârlit, bineînțeles, tot acolo.

Șase bărbați din Baia Mare au fost puși pe fapte mari, încă de la început de decembrie, motiv pentru care au tăiat un porc pe acoperișul unui bloc. Alături de ei s-a aflat și un băiat cu vârsta cuprinsă între cinci și șase ani.

Au respectat tradiția cu totul, dar nici de amendă nu au scăpat. Cei șase bărbați au urcat pe terasa unui bloc din Baia Mare, ziua în amiaza mare. Aceștia au sacrificat porcul, după care au început să îl pârlească, potrivit tradiției.

Totul bine și frumos, până în momentul în care imaginile au ajuns și la oamenii legii care i-au amendat pe aceștia cu suma de 200 de lei. Evenimentul a avut loc astăzi, 2 decembrie, iar blocul cu pricina se află pe strada Aleea Filaturii.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:09

40 la sută dintre copii sunt victimele cyberbullyingului
07/02/2023 13:15

Doi din cinci copii (40%) spun că au fost jigniţi sau au primit mesaje supărătoare pe internet, fiind supuşi cyberbullying-ului, doar trei din 10 victime avand incredere să discute despre acest aspect, po ...

Șoferii beți sau drogați care vor provoca accidente vor face pușcărie
07/02/2023 12:00

Senatul a adoptat, in plen, in unanimitate, propunerea legislativă pentru completarea Codului penal care prevede ca şoferii drogaţi, in stare de ebrietate sau fără permis care au generat un accident rutier ...

O bătrână de 84 de ani din Constanța a sunat la 112 și a cerut ajutor ca să nu înghețe în casă
31/01/2023 10:15

Bătranete, haine grele | Singură pe lume, o femeie de 84 de ani din Constanta a sunat plangand la 112. Ea a spus dispecerei că moare de frig si singurătate in casă si a cerut ajutor Facturile mari ii ad ...

 A fost nevoie să moară un om ca ASPA să-și facă treaba: Captura de maidanezi făcută duminică pe Lacul Morii
29/01/2023 15:07

12 caini adulti si doi pui au fost capturati duminică de pe campul din zona Lacului Morii, unde sambătă o femeie a murit după ce a fost atacată de caini, informează Mediafax. Autoritatea pentru Supravegh ...

Moment de reculegere la locul accidentului aviatic din 2014 - Sora Aurei Ion cere finalizarea dosarului
29/01/2023 15:02

Rude şi voluntari ai Asociaţiei Aura Ion, studenta decedată in accidentul aviatic petrecut la data de 20 ianuarie 2014 in Munţii Apuseni, s-au recules duminică la locul tragediei, pe Varful Petreasa, la pe ...

Un șofer grăbit s-a izbit in radarul poliției care urmărea altă mașină
29/01/2023 12:18

 Un conducător auto s-a izbit intr-o masină neinscriptionată care apartine Inspectoratului de Politie Judetean Botosani si care era dotată cu aparat radar. Masina Politiei avea semnalele acustice si l ...

Spargere la Casa de Sănătate Galați
27/01/2023 11:00

Secţia 5 Poliţie Galaţi a fost sesizată telefonic de către dispeceratul unei societăţi de pază cu privire la faptul că persoane necunoscute, după ce au forţat un geam, au pătruns, vineri, in sediul ...

Petrecere încheiată la spital. 14 persoane au acuzat stări de rău
22/01/2023 09:15

Mai multe persoane care participau la o petrecere organizată, sambătă seara, la un restaurant din Ramnicu Valcea, au ajuns la spital după ce au acuzat stări de rău, au informat reprezentanţii Inspectorat ...

Șefa Secției de Oncologie, arestată pentru 64 de luări de mită: bani, miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată si brânză
21/01/2023 07:58

 Primele informatii oficiale ale anchetatorilor cu privire la sefa Sectiei de Oncologie a Spitalului Judetean Suceava, doctorul Anca Ababneh Dumitrovici, sunt că aceasta este acuzată oficial că a luat s ...

Explozie la o hală cu utilaje agricole, într-o localitate din Satu Mare: o persoană a suferit arsuri de gradul 2 şi 3
19/01/2023 12:35

O persoană a suferit arsuri de gradul 2 şi 3 pe corp in urma unei explozii care a avut loc luni după amiaza la o hală cu utilaje agricole din localitatea Vama, informează Inspectoratul pentru Situaţii de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei