Dosar penal în cazul mașinii ridicate de Poliția Locală Constanța. Șoferul cu dizabilități a depus plângere

download (3)

Dimensiune font:

| 05-01-2023 01:04

 Proprietarul mașinii ridicate de Poliția Locală Constanța de pe un loc rezervat persoanelor cu dizabilități a depus plângere la Poliția municipiului Constanța. Dosarul penal vizează infracțiunea de abuz în serviciu.

Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Constanța a anunțat că miercuri, 4 ianuarie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați, de către un bărbat, de 41 de ani, cu privire la faptul că, la data de 3 ianuarie, în jurul orei 19.00, i-a fost ridicat, fără motiv, autoturismul parcat pe un loc special destinat persoanelor cu dizabilități din incinta unui complex comercial din municipiul Constanța.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, transmite IPJ.

Cercetarea penală se desfășoară, în acest moment, in rem, adică vizează fapta nu o anumită persoană. 

Femeie în cărucior, lăsată pieton

În seara zilei de marți, 3 ianuarie, mașina unei persoane cu dizabilități a fost ridicată la ordinul Poliției Locale Constanța din parcarea unui hipermarket. Mașina se afla pe un loc rezervat persoanelor cu handicap.

În jurul orei 21.00, o familie din Medgidia (ambii soți sunt persoane cu dizabilități) au ieșit cu căruciorul de cumpărături dintr-un hipermarket situat la marginea municipiului Constanța și au observat că mașina lor, parcată pe un loc rezervat unor astfel de persoane, nu mai este. În zonă erau doi polițiști locali de la care au aflat că mașina fusese ridicată deoarece nu a avut afișat pe bord ecusonul care să dovedească faptul că autoturismul aparține unei persoane cu dizabilități.

În schimb, proprietarul mașinii le-a explicat polițiștilor că autoturismul avea lipit un autocolant cu semnul persoanelor cu dizabilități atât pe parbrizul din față, cât și pe luneta din spate. Mai mult, documentele mașinii (Talonul și Cartea de Identitate) menționează faptul că mașina a fost modificată pentru persoane cu dizabilități, soția șoferului fiind imobilizată în cărucior cu rotile.

Greșeala noastră a fost că am uitat să punem pe bord legitimația ce atestă că suntem persoane cu dizabilități. Însă mașina are și în față și în spate un semn al persoanelor cu dizabilități. Atitudinea polițistului a fost îngrozitoare”, spune femeia.

Familia în cauză, însoțită de fetița lor de 3 ani, a reușit să-și recupereze mașina de la locul de depozitare a autoturismelor ridicate în jurul orei 23.00, după ce au plătit 570 de lei, taxă de ridicare a autoturismului.

Primăria municipiului Constanța a reacționat cu privire la acest incident arătând faptul că proprietarul mașinii nu a respectat prevederile legale. „La restituirea vehiculului, s-a ținut cont de faptul că persoana care utiliza vehiculul în cauză era o persoana cu handicap care deținea card/legitimație, dar nu a ținut cont de prevederile legale, în sensul ca nu  l-a avut afișat la loc vizibil. Având în vedere aceste aspect, persoana a fost sancționată cu avertisment”.

De asemenea, Primăria Constanța susține că modul de acțiune și comportamentul polițiștilor locali prezenți la fața locului va fi verificat, iar în situația în care se constată că au fost încălcate prevederile legale se vor fi dispune măsuri în consecință.

Avocatul Adrian Cuculis spune că acest caz arată „incompetența organelor statului, respectiv, ale administrației publice locale”.

 

Am putea spune că polițistul local a săvârșit un soi de neglijență în serviciu. Trebuia să aibă gândirea pro activă și să verifice în centrală dacă persoana respectivă deținea card de parcare sau, pur și simplu, să verifice vizual dacă dispozitivul adaptat mașinii respective exista sau nu”, spune avocatul.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Comarna, cu sediul in sat Comarna, comuna Comarna, Str. Dreptatii nr. 465, judetul Iasi, telefon/fax 0232.238.900, e-mail: comarnaiasi @yahoo.com, cod fiscal 4540640. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -cladire in suprafata de 69 mp si teren aferent in suprafata de 250 mp, situat in T42, Parcela CC 1867-1868, nr. cadastral 63013, CF 63013, in intravilanul satului Comarna, comuna Comarna, nr. 112, judetul Iasi, ce apartine domeniului privat al Comunei Comarna, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comarna nr. 39/31.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se poate consulta pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria comarna.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartiment Secretariat din cadrul Comunei Comarna, sat Comarna, comuna Comarna, Str. Principala nr. 197, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 30Lei/exemplar, ce se achita la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 24.07.2024, ora 16.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 01.08.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Comarna, sat Comarna, comuna Comarna, Str. Principala nr. 197, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 02.08.2024, ora 10.00, Sala de sedinte a Comunei Comarna, sat Comarna, comuna Comarna, Str. Principala nr. 197, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Raducaneni, comuna Costuleni, sat Cozia, judetul Iasi -sediu temporar, telefon 0232.292.315, fax 0232.273.999, e-mail: judecatoria- raducaneni-gref @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 10.07.2024
Psiholog: Sunt tineri care nu au bani de droguri de mare risc, dar sunt dispuşi să le testeze gratis
12/07/2024 19:30

Psihologul Eduard Bondoc a declarat, joi seară, că sunt tineri care nu provin din familii instărite şi nu au bani să işi procure droguri, dar sunt dispuşi să testeze tot felul de combinaţii de droguri ...

O rețea de traficanți de minori a fost anihilată la București
11/07/2024 10:53

Şase persoane au fost reţinute de procurori intr-un dosar in care sunt acuzate, printre altele, de trafic de minori şi viol, a informat, joi, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organ ...

Conducerea MAI confirmă stiripesurse.ro: Șoferii care refuză testul antidrog primesc permisul înapoi în trei zile
09/07/2024 08:47

Bogdan Despescu, secretar de stat in Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a declarat luni că premierul a solicitat ministerului un mecanism prin care şoferii ale căror rezultate la analizele pentru consum de ...

Probleme pentru echipa națională a României: Avionul care îi aduce în țară pe tricolori s-a stricat
03/07/2024 16:44

Avionul care trebuia să aducă in tară echipa natională de fotbal a Romaniei s-a defectat, iar tricolorii sunt nevoiti să astepte un alt zbor. Astfel, acestia vor deloca de la ora 21.30 din Frankfurt si vor ...

Ciutacu intră pe 'contrasens' după umilința României cu Olanda: 'Nu meritați chiar statui'
03/07/2024 12:29

Tricolorilor, nu meritati chiar statui si decoratii, dar v-ati castigat respectul unei natiunii, transmite jurnalistul Victor Ciutacu, după ce Romania a pierdut meciul cu Olanda de la Euro 2024. Realizatorul T ...

Reacția lui Gică Hagi, după înfrângerea tricolorilor în optimi
02/07/2024 22:51

Gică Hagi a transmis ganduri bune tricolorilor si i-a felicitat pentru prestatia avută. “Să-i felicităm pentru tot parcursul avut, au intrat in istorie. Am avut oportunităţile noastre, dar s-a văzut c ...

Andrei Caramitru arată de ce eliminarea României de la Euro 2024 nu trebuie privită ca o înfrângere
02/07/2024 22:46

Andrei Caramitru a transmis un mesaj, după ce tricolorii au pierdut in fata Olandei. Intr-un mesaj publicat pe Facebook, Andrei Caramitru a arătat de ce eliminarea Romaniei de la Euro 2024 nu ar trebui privi ...

Când un salariu de 11 mii de lei net nu te motivează suficient…
02/07/2024 12:27

Intr-o Romanie unde multi se zbat să-si acopere nevoile de bază, există o categorie de oameni pentru care un salariu de 11.000 de lei net lunar nu este suficient. Recent, spitalele din Resita si Caransebes a ...

Legea privind centralele de apartament: Românii care NU vor fi afectați de noile prevederi
27/06/2024 14:04

In Camera Deputatilor a fost adoptat proiectul privind eficienta energetică a clădirilor, ceea ce va avea impact inclusiv asupra viitoarelor centrale de apartament. Initiatorii legii au explicat filosofia din ...

România, rușinea Europei. Canalizarea reprezintă un lux pentru multe milioane de români
26/06/2024 17:26

Datele publicate de Institutul National de Statistică indică faptul că la nivelul anului 2023 aproximativ 40% dintre gospodăriile din Romania incă aveau toaletele in fundul curtii. In cifre, acest lucru s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei