Cozile umilinței: Sute de persoane cu dizabilităţi stau la coadă la Galați pentru a primi ajutoarele alimentare de la UE. 2.300 de pachete pentru 7.000 de beneficiari

22

Dimensiune font:

| 22-05-2023 13:56

Sute de persoane cu dizabilităţi din Galaţi stau, luni, la coadă, unele dintre ele încă de duminică seara de la ora 20.00, pentru a primi pachetele cu ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană, relatează Agerpres.

Potrivit coordonatorului Centrului de distribuţie a ajutoarelor alimentare, Laura Roşca, oamenii au format aceste cozi pentru că sunt disponibile doar 2.300 de pachete cu alimente pentru aproximativ 7.000 de beneficiari, iar singurul criteriu după care se împart aceste ajutoare este „primul venit, primul servit”.

„A început distribuţia pentru persoane cu handicap de gradul unu şi doi. Am început distribuţia la ora 5 dimineaţă, pentru a veni în sprijinul oamenilor care au venit cu noaptea în cap. Pentru a veni în sprijinul lor le-am oferit câteva scaune, un ceai cald şi măsuri de prim ajutor, constând în măsurarea tensiunii arteriale. În listă sunt 7.000 de persoane, dar stocul este de 2.300 de pachete. Astfel că primul venit este primul servit, din păcate”, a declarat Laura Roşca.

Ea a precizat că, în conformitate cu legea, pachetele alimentare de la UE se distribuie, în prima fază, beneficiarilor de venit minim garantat şi celor care primesc alocaţie pentru susţinerea familiei. Legea mai spune că, dacă rămân pachete nedistribuite, acestea sunt acordate persoanelor cu dizabilităţi, într-o tranşă ulterioară.

La nivelul municipiului Galaţi, au fost alocate iniţial 3.157 de pachete cu alimente, în timp ce numărul beneficiarilor de venit minim garantat şi de alocaţie pentru susţinerea familiei este de 1.000. Numai 780 dintre aceştia au fost însă interesaţi să îşi ridice ajutoarele alimentare, aşa că au rămas nedistribuite 2.377 de pachete care acum sunt repartizate persoanelor cu dizabilităţi.

Însă, la nivelul municipiului Galaţi sunt 7.000 de astfel de persoane cu dizabilităţi, aşa că, pentru a fi siguri că vor primi cutiile cu alimente, oamenii se înghesuie, la coadă, ore în şir, având în vedere ca singurul criteriu după care se împart aceste ajutoare este „primul venit, primul servit”.

Un pachet cu alimente are peste 25 de kilograme şi conţine făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve cu carne de vită, cu carne de porc, pate de ficat, compot

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Comarna, cu sediul in sat Comarna, comuna Comarna, Str. Dreptatii nr. 465, judetul Iasi, telefon/fax 0232.238.900, e-mail: comarnaiasi @yahoo.com, cod fiscal 4540640. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -cladire in suprafata de 69 mp si teren aferent in suprafata de 250 mp, situat in T42, Parcela CC 1867-1868, nr. cadastral 63013, CF 63013, in intravilanul satului Comarna, comuna Comarna, nr. 112, judetul Iasi, ce apartine domeniului privat al Comunei Comarna, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comarna nr. 39/31.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se poate consulta pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria comarna.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartiment Secretariat din cadrul Comunei Comarna, sat Comarna, comuna Comarna, Str. Principala nr. 197, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 30Lei/exemplar, ce se achita la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 24.07.2024, ora 16.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 01.08.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Comarna, sat Comarna, comuna Comarna, Str. Principala nr. 197, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 02.08.2024, ora 10.00, Sala de sedinte a Comunei Comarna, sat Comarna, comuna Comarna, Str. Principala nr. 197, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Raducaneni, comuna Costuleni, sat Cozia, judetul Iasi -sediu temporar, telefon 0232.292.315, fax 0232.273.999, e-mail: judecatoria- raducaneni-gref @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 10.07.2024
Psiholog: Sunt tineri care nu au bani de droguri de mare risc, dar sunt dispuşi să le testeze gratis
12/07/2024 19:30

Psihologul Eduard Bondoc a declarat, joi seară, că sunt tineri care nu provin din familii instărite şi nu au bani să işi procure droguri, dar sunt dispuşi să testeze tot felul de combinaţii de droguri ...

O rețea de traficanți de minori a fost anihilată la București
11/07/2024 10:53

Şase persoane au fost reţinute de procurori intr-un dosar in care sunt acuzate, printre altele, de trafic de minori şi viol, a informat, joi, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organ ...

Conducerea MAI confirmă stiripesurse.ro: Șoferii care refuză testul antidrog primesc permisul înapoi în trei zile
09/07/2024 08:47

Bogdan Despescu, secretar de stat in Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a declarat luni că premierul a solicitat ministerului un mecanism prin care şoferii ale căror rezultate la analizele pentru consum de ...

Probleme pentru echipa națională a României: Avionul care îi aduce în țară pe tricolori s-a stricat
03/07/2024 16:44

Avionul care trebuia să aducă in tară echipa natională de fotbal a Romaniei s-a defectat, iar tricolorii sunt nevoiti să astepte un alt zbor. Astfel, acestia vor deloca de la ora 21.30 din Frankfurt si vor ...

Ciutacu intră pe 'contrasens' după umilința României cu Olanda: 'Nu meritați chiar statui'
03/07/2024 12:29

Tricolorilor, nu meritati chiar statui si decoratii, dar v-ati castigat respectul unei natiunii, transmite jurnalistul Victor Ciutacu, după ce Romania a pierdut meciul cu Olanda de la Euro 2024. Realizatorul T ...

Reacția lui Gică Hagi, după înfrângerea tricolorilor în optimi
02/07/2024 22:51

Gică Hagi a transmis ganduri bune tricolorilor si i-a felicitat pentru prestatia avută. “Să-i felicităm pentru tot parcursul avut, au intrat in istorie. Am avut oportunităţile noastre, dar s-a văzut c ...

Andrei Caramitru arată de ce eliminarea României de la Euro 2024 nu trebuie privită ca o înfrângere
02/07/2024 22:46

Andrei Caramitru a transmis un mesaj, după ce tricolorii au pierdut in fata Olandei. Intr-un mesaj publicat pe Facebook, Andrei Caramitru a arătat de ce eliminarea Romaniei de la Euro 2024 nu ar trebui privi ...

Când un salariu de 11 mii de lei net nu te motivează suficient…
02/07/2024 12:27

Intr-o Romanie unde multi se zbat să-si acopere nevoile de bază, există o categorie de oameni pentru care un salariu de 11.000 de lei net lunar nu este suficient. Recent, spitalele din Resita si Caransebes a ...

Legea privind centralele de apartament: Românii care NU vor fi afectați de noile prevederi
27/06/2024 14:04

In Camera Deputatilor a fost adoptat proiectul privind eficienta energetică a clădirilor, ceea ce va avea impact inclusiv asupra viitoarelor centrale de apartament. Initiatorii legii au explicat filosofia din ...

România, rușinea Europei. Canalizarea reprezintă un lux pentru multe milioane de români
26/06/2024 17:26

Datele publicate de Institutul National de Statistică indică faptul că la nivelul anului 2023 aproximativ 40% dintre gospodăriile din Romania incă aveau toaletele in fundul curtii. In cifre, acest lucru s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei