Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc luni petru a vota revocarea din funcţie a lui Niculae Bădălău de la Curtea de Conturi, după ce a fost arestat preventiv

media-166963171480543000

Dimensiune font:

| 05-12-2022 06:20

 Camera Deptaţilor şi Senatul se reunesc luni în şedinţă comună, pentru a vota revocarea din funcţie a lui Niculae Bădălău din funcîia de vicepreşedinte al Aitorităţii de Audit a Curţii de Conturi, după ce fostul parlamentar PSD a fost arestat sub acuzaţia de luare de mită.

 

Conducerea Parlamentului a decis, marţi, să dea un termen pentru  raport până luni, la ora 12.00, în comisiile reunite buget finanţe, iar plenul comun se va întruni de la ora 14.00, pentru a vota cererile depuse de PSD şi USR privind revocarea din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi a lui Niculae Bădălău, arestat sub acuzaţia de dare de mită.

USR a cerut, luni, Birourilor celor două Camere ale Parlamentului, declanşarea procedurii de revocare a lui Niculae Bădălău din funcţia deţinută la Curtea de Conturi, după reţinerea acestuia de către DNA.

 

La scurt timp, purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a anunţat că social-democraţii au depus, luni, către Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, o solicitare pentru declanşarea procedurii de revocare din funcţia de membru şi vicepreşedinte al Curţii de Conturi a lui Niculae Bădălău, suspectat de către DNA de dare de mită, deoarece nu a existat o demisie a acestuia.

Fostul senator PSD Niculae Bădălău, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi a fost arestat preventiv, luni, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti. Instanţa a admis propunerea DNA de arestare preventivă a lui Niculae Bădălău, măsura fiind dispusă pentru 30 de zile.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 27 noiembrie, a lui Niculae Bădălău, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul aceleiaşi instituţii, pentru dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă, şi a unei persoane fizice, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru dare de mită, coform DNA.

”În datele de 09.08.2022 şi 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind «Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…», estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăţi administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanţarea a două proiecte depuse la această instituţie de către primăria respectivă. În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeaşi primărie îl avea încheiat cu aceeaşi societate comercială, privind «Înfiinţare reţea de alimentare cu apă …», inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plăţile către firma respectivă, chiar şi pentru lucrări neconforme”, au susţinut procurorii.

Conform sursei citate, în acelaşi context, după ce, în 19 noiembrie 2022, Bădălău i-ar fi promis primarului remiterea a 7% din valoarea contractului menţionat  (4.903.959,97 lei fără TVA), dar şi dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obţină pentru aceeaşi firmă de la primăria respectivă, în 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiaşi om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă.âÎn total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă 7% din valoarea celor două contracte.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:45

Un polițist aflat în timpul liber a fost bătut de trei tineri pentru că a intervenit când aceștia agresau o femeie
01/02/2023 08:54

  Un politist din Vrancea aflat in timpul liber a fost bătut de trei tineri pentru că a intervenit cand acestia agresau o femeie in Gara din Gugesti. Ofiterul sustine că si-a declinat identitatea, i ...

Un român, plecat la muncă în Belgia, dat dispărut. I s-a făcut rău pe drum și a fost lăsat la un spital din Germania
01/02/2023 08:52

 Un bărbat in varstă de 38 de ani din Priboiu, judeţul Damboviţa, este căutat la nivel internaţional, după ce a dispărut in drum spre Belgia, unde urma să lucreze in construcţii. Prietenii cu ca ...

Copiii vor putea avea de la naștere carte de identitate pentru a le facilita circulația în UE. Cel puțin 5 milioane de documente vor fi plătite cu bani europeni din PNRR
01/02/2023 08:50

 Cel puţin cinci milioane de cărţi de identitate electronice vor fi plătite din fonduri alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Guvernul adoptand, in şedinţa de marţi, o ...

O bătrână de 84 de ani din Constanța a sunat la 112 și a cerut ajutor ca să nu înghețe în casă
31/01/2023 10:15

Bătranete, haine grele | Singură pe lume, o femeie de 84 de ani din Constanta a sunat plangand la 112. Ea a spus dispecerei că moare de frig si singurătate in casă si a cerut ajutor Facturile mari ii ad ...

 A fost nevoie să moară un om ca ASPA să-și facă treaba: Captura de maidanezi făcută duminică pe Lacul Morii
29/01/2023 15:07

12 caini adulti si doi pui au fost capturati duminică de pe campul din zona Lacului Morii, unde sambătă o femeie a murit după ce a fost atacată de caini, informează Mediafax. Autoritatea pentru Supravegh ...

Moment de reculegere la locul accidentului aviatic din 2014 - Sora Aurei Ion cere finalizarea dosarului
29/01/2023 15:02

Rude şi voluntari ai Asociaţiei Aura Ion, studenta decedată in accidentul aviatic petrecut la data de 20 ianuarie 2014 in Munţii Apuseni, s-au recules duminică la locul tragediei, pe Varful Petreasa, la pe ...

Un șofer grăbit s-a izbit in radarul poliției care urmărea altă mașină
29/01/2023 12:18

 Un conducător auto s-a izbit intr-o masină neinscriptionată care apartine Inspectoratului de Politie Judetean Botosani si care era dotată cu aparat radar. Masina Politiei avea semnalele acustice si l ...

Spargere la Casa de Sănătate Galați
27/01/2023 11:00

Secţia 5 Poliţie Galaţi a fost sesizată telefonic de către dispeceratul unei societăţi de pază cu privire la faptul că persoane necunoscute, după ce au forţat un geam, au pătruns, vineri, in sediul ...

Petrecere încheiată la spital. 14 persoane au acuzat stări de rău
22/01/2023 09:15

Mai multe persoane care participau la o petrecere organizată, sambătă seara, la un restaurant din Ramnicu Valcea, au ajuns la spital după ce au acuzat stări de rău, au informat reprezentanţii Inspectorat ...

Șefa Secției de Oncologie, arestată pentru 64 de luări de mită: bani, miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată si brânză
21/01/2023 07:58

 Primele informatii oficiale ale anchetatorilor cu privire la sefa Sectiei de Oncologie a Spitalului Judetean Suceava, doctorul Anca Ababneh Dumitrovici, sunt că aceasta este acuzată oficial că a luat s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei