Calendarul zilei 2 iunie – Ziua Națională pentru Adopție. Tânără adoptată, ajunsă asistentă socială, transmite un mesaj copiilor orfani: Dumnezeu pune lucruri bune în fiecare!

15

Dimensiune font:

| 02-06-2024 17:24

Julianna Mariana Citirigă, o tânără din Brașov adoptată de la vârsta trei ani, s-a făcut asistent social ca să-i poată ajuta pe copiii din orfelinate să își găsească o familie în care să crească

Din păcate azi, în România, mai puțin de zece procente dintre copiii din orfelinatele din România au șansa să crească în cadrul unei familii.

„La vârsta adolescenței intervine în viața oricărui copil o schimbare. Atunci când ai fost abandonat sau ți-au murit părinții, îți dorești să știi cine ești, de unde ai venit. Și eu m-am confruntat cu o perioadă în care mi-am pus multe întrebări, dar i-am avut pe părinții mei lângă mine.”, povestește Julianna despre cum a aflat destul de târziu că este adoptată.

„Un copil care este într-un centru își învinovățește părinții naturali și pe sine. Crede că are o problemă și de aceea a fost abandonat. De aceea, cel mai important, dar și cel mai greu, este ca acel micuț să ajungă să își ierte părinții și să se ierte pe sine, pentru a putea merge mai departe. Pentru cei mai mulți este extrem de dificil și nu reușesc niciodată să facă acest pas. Ei se gândesc de mici că sunt răi, că există ceva care nu e în regulă cu ei și, dacă nu au un sprijin permanent, nu vor trece peste asta. (…)

Am stat de vorbă cu mai mulți copii din centre. Întotdeauna le explic că Dumnezeu a pus câte ceva bun în fiecare din noi și așa a făcut și cu ei. Nu trebuie decât să facă să iasă la suprafață ce a pus Dumnezeu bun în ei și le va fi mult mai bine.”, explică mai departe tânăra.

Mariana Citirigă a simțit chemarea de a-i ajuta pe ceilalți, aflându-și astfel vocația de asistent social încă de mică. Este licențiată în acest domeniu, urmând cursurile Universității Transilvania din Brașov. A muncit apoi o perioadă în București și în Târgu Mureș, pentru a reveni la Brașov. Astăzi lucrează la Direcția de Asistență Socială (DAS), aflată în subordinea Primăriei Brașov.

„Mi-a plăcut foarte mult ce făceam la DAS. Era o activitate mult mai diversificată și îmi plăcea ce făceam, deoarece era o muncă de prevenire a abandonului. Lucram cu familii sărace, le ajutam să poată să își păstreze copiii și să îi crească, să îi trimită la școală și să le ofere o educație cât mai bună.

Tot ce îmi doresc în viitor este să ajut cât mai mulți copii să ajungă într-o familie care să-i iubească și să le ofere căldura unui cămin, educația, încrederea în forțele proprii și tot ce au nevoie să poată să biruiască în viață. Dumnezeu mi-a oferit niște daruri pe care eu vreau să le pun în slujba copiilor din centre și să le vorbesc de tot ce poate face Dumnezeu în viețile lor, astfel încât să se poată bucura de o viață frumoasă.”, a spus aceasta.

În fiecare an în data de 2 iunie este celebrată Ziua Națională pentru Adopție, potrivit Legii nr. 21/2014 care prevede ca în această zi autoritățile, instituțiile publice, și alte instituții să promoveze adopția, iar activitățile să fie coordonate de Oficiul Român pentru Adopții

Conform datelor centralizate de Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) la finalul lunii decembrie 2019 erau 50.401 copii în sistemul de protecție specială (în scădere cu 2.382 copii față de decembrie 2018), din care:

- 15.572 copii (30.90%) beneficiau de măsura de protecție specială în servicii de tip rezidențial (12.371 copii se aflau în servicii de tip rezidențial publice, 3.201 copii în servicii de tip rezidențial private);

- 34.829 copii (69.10%) beneficiau de măsura de protecție specială în servicii de tip familial (18.043 copii se aflau la asistenți maternali, 12.260 copii se aflau la rude până la gradul IV inclusiv, 4.526 copii se aflau la alte familii sau persoane).

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:51

Anunț apocaliptic făcut de ministrul Mediului: România trece printr-o secetă pedologică severă / 'Previziunile nu sunt optimiste'
16/07/2024 09:01

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, declară că previziunile pentru următoarea perioadă nu sunt deloc imbucurătoare, avand in vedere că ar trebui să invătăm să irigăm corect pentru a salva agricultura. ...

Psiholog: Sunt tineri care nu au bani de droguri de mare risc, dar sunt dispuşi să le testeze gratis
12/07/2024 19:30

Psihologul Eduard Bondoc a declarat, joi seară, că sunt tineri care nu provin din familii instărite şi nu au bani să işi procure droguri, dar sunt dispuşi să testeze tot felul de combinaţii de droguri ...

O rețea de traficanți de minori a fost anihilată la București
11/07/2024 10:53

Şase persoane au fost reţinute de procurori intr-un dosar in care sunt acuzate, printre altele, de trafic de minori şi viol, a informat, joi, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organ ...

Conducerea MAI confirmă stiripesurse.ro: Șoferii care refuză testul antidrog primesc permisul înapoi în trei zile
09/07/2024 08:47

Bogdan Despescu, secretar de stat in Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a declarat luni că premierul a solicitat ministerului un mecanism prin care şoferii ale căror rezultate la analizele pentru consum de ...

Probleme pentru echipa națională a României: Avionul care îi aduce în țară pe tricolori s-a stricat
03/07/2024 16:44

Avionul care trebuia să aducă in tară echipa natională de fotbal a Romaniei s-a defectat, iar tricolorii sunt nevoiti să astepte un alt zbor. Astfel, acestia vor deloca de la ora 21.30 din Frankfurt si vor ...

Ciutacu intră pe 'contrasens' după umilința României cu Olanda: 'Nu meritați chiar statui'
03/07/2024 12:29

Tricolorilor, nu meritati chiar statui si decoratii, dar v-ati castigat respectul unei natiunii, transmite jurnalistul Victor Ciutacu, după ce Romania a pierdut meciul cu Olanda de la Euro 2024. Realizatorul T ...

Reacția lui Gică Hagi, după înfrângerea tricolorilor în optimi
02/07/2024 22:51

Gică Hagi a transmis ganduri bune tricolorilor si i-a felicitat pentru prestatia avută. “Să-i felicităm pentru tot parcursul avut, au intrat in istorie. Am avut oportunităţile noastre, dar s-a văzut c ...

Andrei Caramitru arată de ce eliminarea României de la Euro 2024 nu trebuie privită ca o înfrângere
02/07/2024 22:46

Andrei Caramitru a transmis un mesaj, după ce tricolorii au pierdut in fata Olandei. Intr-un mesaj publicat pe Facebook, Andrei Caramitru a arătat de ce eliminarea Romaniei de la Euro 2024 nu ar trebui privi ...

Când un salariu de 11 mii de lei net nu te motivează suficient…
02/07/2024 12:27

Intr-o Romanie unde multi se zbat să-si acopere nevoile de bază, există o categorie de oameni pentru care un salariu de 11.000 de lei net lunar nu este suficient. Recent, spitalele din Resita si Caransebes a ...

Legea privind centralele de apartament: Românii care NU vor fi afectați de noile prevederi
27/06/2024 14:04

In Camera Deputatilor a fost adoptat proiectul privind eficienta energetică a clădirilor, ceea ce va avea impact inclusiv asupra viitoarelor centrale de apartament. Initiatorii legii au explicat filosofia din ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei