Australienii salută legea care le-ar permite să își ignore șefii în afara programului de muncă

19

Dimensiune font:

| 13-02-2024 09:27

Locuitorii Australiei au salutat joi un nou proiect de lege care le acordă dreptul de a ignora apelurile telefonice și mesaje șefilor lor în afara programului de lucru, însă unii lideri ai mediului de afaceri au acuzat guvernul că își depășește prerogativele, relatează Reuters.

Așa-zisul „drept la deconectare” face parte dintr-o serie de modificări legislative ce vizează relațiile dintre angajați și patroni, ele fiind introduse în parlament de guvernul federal condus de premierul Anthony Albanese, laburistul ajuns la putere după ce l-a învins pe fostul prim-ministru conservator Scott Morrison la alegerile din 2022.

Proiectul de lege a fost adoptat joi de Senat, însă el se va întoarce la Camera Reprezentanților pentru votarea mai multor amendamente.

„Cred că este o idee minunată”, a declarat Colvin Macpherson, o locuitoare a orașului Sydey, pentru Reuters. „Toți avem nevoie să ne relaxăm, toți trebuie să putem să ne putem decupla și să nu fim deranjați de emailuri și apeluri telefonice în toiul nopții”, a adăugat el.

Aceasta a dat exemplul propriilor copii, despre care a spus că sunt avocați și „lucrează oricum un număr îngrozitor de ore iar apoi te trezești că apar lucruri noaptea”.

Dreptul de a ignora apelurile de la locul de muncă există deja în mai multe țări europene

Legi asemănătoare privind „dreptul la decuplare” au fost adoptate deja de Franța, Germania și alte țări din Uniunea Europeană. Parlamentul European a recomandat încă din 2021 ca acesta să devină un drept fundamental la nivelul UE.

„În general, cred că ar trebui să poți să te decuplezi când îți închei ziua de muncă și când ești acasă făcând ce vrei în timpul weekendului sau în concediu, mi se pare un lucru rezonabil în mare”, a declarat pentru Reuters Ivan Karajas, un alt rezident din Sydney.

Însă un comunicat semnat de Camerele de comerț ale diferitelor sectoare economice din Australia a îndemnat Senatul să reanalizeze ceea ce mediul de afaceri a descris drept o lege „grăbită și viciată”.

„Tehnologia modernă a oferit flexibilitate forței de muncă și numeroși angajați nu mai sunt nevoiți să stea în spatele unui birou de la ora 9 la 5. Nu putem permite ca legile privind relații industriale să facă mai dificil ca proprietarii de afaceri care muncesc din greu să genereze avuția de care noi ne bucurăm ca națiune”, afirmă comunicatul.

Bran Black, directorul Consiliului Oamenilor de Afaceri din Australia, a declarat în fața reporterilor de la Canberra că prevederile din proiectul de lege sunt împotriva mediului de afaceri și ele vin într-o perioadă în care țara are cel mai puțin nevoie de așa ceva.

„Afacerile nu se opun ideii ca oamenii să poată să se deconecteze, știu că și mie îmi place să mă deconectez (...) dar trebuie să te asiguri că aceste politici sunt corecte în privința modului în care sunt implementate și tipul de consultări care sunt necesare pentru a face asta”, a adăugat el.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Milioane de seniori nu îşi vor primi pensiile până de Paşte
23/04/2024 12:58

Bătranii vor fi nevoiti să se descurce cum pot, cu banii care le mai răman din această lună (aprilie). Aproximativ patru milioane de pensionari nu isi vor primi pensiile pană de Paste. Posta Romană va ...

Isteria. De la fenomen istoric, la înțelegere modernă
21/04/2024 16:58

 Isteria, unul dintre cele mai enigmatice si controversate subiecte in istoria medicinei, a evoluat semnificativ in perceptia si tratamentul său de-a lungul secolelor. Originand din Grecia antică, termen ...

Românii tot nu-și permit mâncarea: peștele, carnea și brânza au devenit alimente de lux
16/04/2024 00:07

De Paste, oamenii vor scoate mai multi bani din buzunare pentru alimentele de bază cum ar fi branza, carnea sau pestele. In pietele din Drobeta Turnu Severin, cele mai mari preturi sunt la telemeaua de oaie, u ...

Eurostat: România se menține la cea mai ridicată rată din UE a deceselor cauzate de accidente rutiere
13/04/2024 00:05

Numărul persoanelor din Uniunea Europeană decedate in accidente rutiere a crescut cu 4% in 2022, comparativ cu 2021, iar cea mai ridicată rată a deceselor in urma accidentelor rutiere s-a inregistrat in Rom ...

'Dependența de butoane' este boală națională: Viciul care fură prezentul și interzice viitorul
10/04/2024 20:46

Industria jocurilor de noroc a suferit prima mare infrangere in Romania. Deputatii au adoptat ieri, cu 243 de voturi pentru si 4 abtineri, proiectul de lege căruia i s-au adus patru amendamente prin care au fo ...

JAF la drumul mare: Coaliția PSD-PNL vrea să TRIPLEZE taxa pe locuințe. Primul pas spre forțarea românilor să renunțe la proprietăți?
08/04/2024 12:37

Coalitia PSD-PNL isi doreste cresterea impozitelor pe proprietate, aceste biruri urmand a fi triplate. Impactul va fi unul semnificativ, avertizează analistii, avand in vedere că Romania este tara cu cei m ...

O adolescentă de 15 ani a murit după ce a căzut de la etajul al optulea al unui bloc de locuinţe din municipiul Braşov. Se pare că a băut fără măsură
08/04/2024 10:07

O adolescentă de 15 ani a murit, duminică, după ce a căzut de la etajul al optulea al unui bloc de locuinţe din municipiul Braşov. Incidentul a avut loc la ora 2:00 dimineaţa, iar echipajele medicale tri ...

Sute de oi, arse într-un incendiu din localitatea Ostrov
07/04/2024 15:59

Două sute de oi şi zece porci, precum şi tone de cereale şi baloţi de paie au ars intr-un incendiu iscat in noaptea de sambătă spre duminică la un adăpost de animale din localitatea Ostrov, a informat ...

Anunț important al șefului Casei de Pensii: Bani mai mulți sau mai puțini la recalculare, în funcție de anul pensionării
07/04/2024 00:25

Daniel Baciu, directorul Casei de Pensii, a elucidat grupurile de pensionari care vor beneficia de majorări mai semnificative in urma recalculării pensiilor, in functie de anul in care s-au pensionat. Pension ...

Se anunță prăpădul în Rusia! Un baraj s-a rupt, în Urali, iar mii de case ar putea fi inundate
06/04/2024 00:26

Un baraj s-a rupt vineri in oraşul Orsk, situat in munţii Urali din Rusia, iar evacuarea populaţiei este in curs de desfăşurare, au anunţat serviciile de urgenţă locale. Agenţia de ştiri de stat TASS ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei