Se caută oameni care să se infecteze deliberat în numele științei

download

Dimensiune font:

| 27-01-2022 15:29

Universitatea Oxford caută oameni care să se infecteze deliberat cu coronavirus în numele științei. De asemenea, instituția spune că studiul are ca scop intensificarea eforturilor pentru dezvoltarea unor vaccinuri mai eficiente.

 

Primul studiu clinic autorizat din lume în cadrul căruia participanţii sunt expuşi în mod deliberat la coronavirus caută voluntari în scopul intensificării eforturilor pentru dezvoltarea unor vaccinuri mai eficiente, informează Reuters, care mai spune că acesta este realizat de către Universitatea Oxford.

Potrivit presei internaționale, studiul a fost lansat în aprilie anul trecut, la trei luni după ce Mare Britanie a devenit prima ţară care a autorizat realizarea unor studii pe oameni referitoare la COVID-19. Studiile acestea mai sunt cunoscute şi sub denumirea de „studii controlate privind infectarea umană”.

Prima fază a cercetării, care se află încă în desfăşurare, se concentrează asupra stabilirii încărcăturii virale necesare pentru declanşarea unei infecţii, în timp ce a doua fază va avea drept obiectiv stabilirea răspunsului imunitar necesar pentru a evita infectarea, a precizat marţi universitatea britanică într-un comunicat.

Cercetătorii sunt aproape de a stabili încărcătura virală minimă care ar garanta că jumătate dintre persoanele expuse dezvoltă forme asimptomatice sau uşoare de COVID-19.

Voluntarii vor fi expuși la COVID-19
Oamenii de ştiinţă intenţionează să îi expună apoi pe voluntari – care au fost cu toţii infectaţi anterior pe cale naturală sau vaccinaţi – la o cantitate similară din varianta originală a virusului pentru a determina nivelurile de anticorpi sau de celule T imunitare care sunt necesare pentru a combate infectarea.

”Acesta va fi răspunsul imunitar pe care va trebui apoi să îl inducem printr-un nou vaccin”, a spus Helen McShane, profesoară de vaccinologie la Universitatea Oxford şi cercetătoare principală în cadrul studiului.

Potrivit sursei anterior citate, descoperirile ce vor fi făcute în urma studiului vor ajuta ca dezvoltarea viitoare a vaccinurilor să devină mai rapidă şi mai eficientă, se mai precizează în comunicat.

De asemenea, imunologi din diverse părţi ale globului au încercat să identifice reacţia imunitară pe care un vaccin trebuie să o producă astfel încât să protejeze împotriva bolii, cunoscută sub denumirea de corelaţie imună pentru protecţie. Odată descoperită, nevoia realizării unor studii clinice în domeniul vaccinării de masă este redusă foarte mult.

Oamenii de ştiinţă au folosit studiile clinice pe oameni timp de decenii pentru a dezvolta tratamente împotriva multor boli infecţioase, dar aceasta este prima astfel de cercetare în cazul COVID-19.

Un aspect negativ este riscul de îmbolnăvire gravă a voluntarilor care contractează boala, însă universitatea ia măsurile necesare.

Participanţii trebuie să aibă o stare bună de sănătate şi să aibă vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani. Ei vor rămâne în carantină timp de cel puţin 17 zile, iar cei care vor dezvolta simptome vor primi tratamentul pe bază de anticorpi monoclonali Ronapreve, produs de Regeneron. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei MEGA EDILE IAȘI SRL – societate în faliment, dosar nr. 2517/99/2019 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele active : Nr. crt. Denumire activ Buc Preț de pornire 90% (lei-fără TVA) 1. Mobilier 1 2.507 2. Bena cu descarcare centrala 1 1.877 3. Masina de curatat panouri 1 4.981 4. Masina de taiat 1 2.864 5. Masina de taiat caramida 1 2.951 6. Masina de fasonat 1 9.470 7. Aparat suduraMAX 403 1 10.434 8. Compresor de aer AB 300/808F 1 3.667 9. Masina de sudat carcase tip PILEMASTER IIIDF200/1500/12 si accesoriile aferente 1 554.088 10. Masina de confectionat etrieri tip TWINMASTER 12S, Model 031 si accesoriile aferente 1 355.857 11. Masina de fasonat 1 9.743 12. Compresor trifazat stationar AB300/808F 1 3.574 13. Masina de legat fier RB441T 1 8.228 14. Pistol sudura MIG,DC-00020 1 4.393 15. Radiocomanda macara 1 5.401 16. Bos furca macara auto 1 4.066 17. Uscator de aer prin refrigerare QNOM=900 L/M 1 3.001 18. Bena 1000 l descarcare centrala cu tub 1 3.646 Licitațiiile vor avea loc în zilele de 03,17.06.2022 respectiv 01 și 15.07.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine :  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 595 lei;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO25PIRB2400776062003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Cererile de participare se vor depune cu cel târziu cu 1 zi înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termen de 30 zile, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţiei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel:0744520508,0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei RESIDENT EST COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 5539/99/2020 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Autoutilitară marca Ford, model Transit, fabricat în anul 2002, capacitate cilindrică 2.402 cmc, putere 66 kw, 90 CP, norma de poluare E3 - Preț de pornire 2.000 Euro reprezentând 100% din valoarea de piață/de lichidare stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în zilele de 27.05.2022 respectiv 03, 10 și 17.06.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 595 lei;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO54PIRB2400764684002000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la: tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Primaria Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani, telefon 0231/561.946, fax 0231/561.936, e-mail: primariacotusca@ yahoo.com, cod fiscal 3372157. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: a) teren in suprafata de 7.900 mp, din Parcela Cadastrala 677, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; b) teren in suprafata de 680 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; c) teren in suprafata de 7.210 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 1, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; conform H.C.L. nr. 22/08.04.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Primariei Comunei Cotusca. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei, se achita numerar la Casieria institutiei sau in contul concedentului: RO60 TREZ 1195 006X XX00 0330, deschis la Trezoreria Saveni, cod fiscal al concedentului 3372157. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.05.2022, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2022, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.05.2022, ora 12.00, la sediul Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de contencios administrativ a Tribunalului Botosani, oras Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, e-mail: tr-botosani-reg@ just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.05.2022.
Pastilele de iod vor fi distribuite, în cele din urmă, prin farmacii. Iodul va fi eliberat doar cu rețetă de la medicul de familie
24/05/2022 22:11

 Pastilele de iodură de potasiu (65 mg comprimate) vor fi distribuite in scop preventiv prin farmaciile cu circuit deschis, prevede un proiect de Ordin al Ministerului Sănătătii. Lista farmaciilor cu c ...

Coreea de Nord a ajuns la 3 milioane de cazuri de Covid / Motivul pentru care autoritățile îi spun „febră”
24/05/2022 12:40

Autorităţile din Coreea de Nord au raportat marţi un număr total de circa 3 milioane de persoane cu „febră”, afirmand insă că situatia privind pandemia de COVID-19 este sub control, relatea ...

Variola maimuței. Cum acționează virusul care a stârnit panică în toată lumea
24/05/2022 12:34

Autorităţile sanitare din intreaga lume sunt in alertă după ce au fost inregistrate cazuri de variolă a maimuţei in mai multe state, cel mai mare focar de virus in afara Africii sub-sahariane de cand a ...

Primul val al pandemiei COVID-19 a ajuns și în Coreea de Nord. Autoritățile au raportat aproape trei milioane de cazuri de „febră”
24/05/2022 09:31

 Autorităţile nord-coreene au raportat marţi un total de aproape 3 milioane de "persoane cu febră", confirmand răspandirea in continuare a ceea ce este larg considerat a fi infecţii cu Co ...

Parazitul Toxoplasma afectează o treime din populație. Nu există niciun medicament de luptă împotriva lui
24/05/2022 08:55

Toxoplasma gondii este probabil cel mai de succes parazit din lume, in prezent. Această creatură microscopică este capabilă să infecteze orice mamifer sau pasăre, iar oamenii de pe toate continentele su ...

Greșeala uriașă pe care o fac toți românii când își măsoară tensiunea. Ce trebuie să faci neapărat înainte
23/05/2022 23:53

  Tensiunea arterială, o modalitate de a rămane sănătos   Conform unor studii medicale aprofundate, hipertensiunea arterială afectează aproximativ 45% dintre adulti. Cu alte cuvinte, hi ...

Bilanțul zilei: crește numărul cazurilor noi de coronavirus, în plină isterie generată de variola maimuței
23/05/2022 12:34

Peste 230 de noi cazuri de Covid si două decese la pacienti confirmati cu noul coronavirus au fost inregistrate in ultimele 24 de ore, a anuntat luni Ministerul Sănătătii. În ultimele 24 de ore au fos ...

Prima țară care impune carantină obligatorie pentru persoanele infectate cu variola maimuței
23/05/2022 11:51

Belgia a devenit prima tară care a introdus o carantină obligatorie pentru pacientii cu variola maimutei, după ce a raportat patru cazuri de boală in ultima săptămană, transmite rtl.be Cazurile de con ...

S-a încheiat pandemia cu adevărat?
23/05/2022 10:45

La capătul a peste 2 ani de pandemie, restrictiile au fost ridicate in majoritatea tărilor, iar numărul zilnic de infectări este tot mai scăzut - in Romania, sunt zile cand bilantul este sub pragul de 50 ...

Depresia după naștere afectează aproape un sfert dintre mame
22/05/2022 21:23

* in anul debutului pandemiei - 2020, la Institutul de Psihiatrie Socola din Iasi au fost internate 1.395 persoane cu probleme legate de depresie, insă numărul acestora a scăzut, anul trecut, la 1.358 * &nbs ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei