Scumpiri considerabile la energia electrică! Cu cât crește factura la energie de luna viitoare?

8_11zon

Dimensiune font:

| 01-08-2024 00:22

Românii vor plăti facturi mari la electricitate în luna august. Experţii în energie transmit că în multe cazuri acestea vor fi şi de cinci ori mai mari.

Sunt mai mulţi factori care duc la aceste creşteri uriaşe. Vorbim în primul rând despre canicula extremă din luna iulie, cea care a determinat folosirea aerului condiţionat multe ore pe zi, apoi vorbim de pragurile de plafonare a energiei electrice.

Cei mai loviţi vor fi românii care în general au un consum lunar mic, sub 100 kWh, cei care plătesc un preţ foarte mic pentru electricitate, respectiv 68 de bani pe kWh. Asociaţia Energia Inteligentă a făcut o serie de calcule punctuale

În Bucureşti, consumul unui apartament cu două camere ajunge aproape de 100 de kWh pe lună, asta fără aerul condiţionat, ceea ce înseamnă o factură de 66,5 lei pe lună.

Un aparat de aer condiţionat, în cazul unor temperaturi normale de vară, funcţionează în medie patru ore pe zi urcând astfel consumul total al apartamentul la 185 de kWh pe lună. Automat, consumatorul trece la o altă clasă de tarifare, adică 80 de bani pe kWh, iar factura pe luna iulie va creşte cu 123% şi va ajunge la 148 de lei.Factură cu 425% mai mare în București

Când afară sunt temperaturi caniculare de 38 – 40 de grade Celsius, pentru a putea sta în casă aerul condiţionat trebuie să funcţioneze cel puţin 6 – 7 ore pe zi. Iar acest lucru duce consumul total al apartamentului la peste 300 de kWh pe lună. Asta înseamnă un alt plan tarifar, respectiv 1 leu şi 30 de bani pe kWh, adică o factură cu 425% mai mare, respectiv 350 de lei pe lună.

Calculele sunt făcute pentru un singur aparat de aer condiţionat montat în casă.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:41

  Ciupercile Coada Curcanului, un remediu natural cu beneficii multiple
10/09/2024 13:45

Ciupercile coada curcanului (Trametes versicolor), denumite astfel datorită aspectului lor multicolor, care aminteste de penele unui curcan, sunt unele dintre cele mai fascinante si studiate specii de fungi di ...

  Bordetella și tusea măgărească, o amenințare neștiută
10/09/2024 12:51

Tusea convulsivă, cunoscută popular drept tusea măgărească, este o afectiune respiratorie gravă care afectează mii de oameni in fiecare an. În spatele acestui simptom chinuitor se află o bacterie ...

Medic acuzat că a atins în zone intime şapte femei şi le-ar fi sărutat; acuzatul spune că a fost doar o 'stângăcie'
09/09/2024 00:29

Un medic din structurile de urgenţă ale unei clinici private din Toulouse a compărut, marţi, in faţa instanţei, fiind acuzat de agresiuni sexuale asupra unor paciente pe care le-ar fi atins in zone intime ...

Roșiile au ajuns să ne îmbolnăvească: un renumit specialist în alimentație dezvăluie lucruri pe care producătorii ar dori să nu le știm
08/09/2024 09:22

Rosiile sunt extrem de populare datorită gustului lor delicios si a versatilitătii in diverse preparate culinare. Totusi, consumul de rosii poate aduce si riscuri pentru sănătate. Cu aproximativ 4.000 de s ...

PNRR: Fiterman Pharma S.R.L.anunță începerea derulării proiectului „Îmbunătățirea eficienței energetice în procesele de producție la Fiterman Pharma S.R.L.”
07/09/2024 08:04

 „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!”  07 septembrie 2024 Comunicat de presă privind inceperea derulării proiectului  „Îmbunătătirea eficientei en ...

Marcel Ciolacu, somat să îl demită de urgență pe Alexandru Rafila: 'Se dovedeşte un politruc mincinos şi iresponsabil'
06/09/2024 07:46

Preşedinta USR, Elena Lasconi, ii cere premierului PSD Marcel Ciolacu demiterea de urgenţă a ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, care se dovedeşte un politruc mincinos şi iresponsabil. Solicitarea ...

Rafila face anunțul așteptat de pacienții din România: Toate serviciile de radioterapie, decontate; tarifele, reactualizate
04/09/2024 18:22

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că Guvernul a adoptat, in şedinţa de miercuri, o ordonanţă de urgenţă care prevede extinderea decontării la toate toate tipurile de servicii de radiot ...

Rolul și importanța magneziului în performanța sportivă
04/09/2024 09:00

Rolul si importanta magneziului in performanta sportivă Beneficiile magneziului pentru organismul uman sunt foarte importante, acest mineral fiind benefic inclusiv pentru persoane care practică diverse activ ...

Îmbătrânirea active, o viață plină de energie și vitalitate la vârsta a treia
03/09/2024 17:57

 Îmbătranirea activă este conceptul care transformă perceptia asupra varstei inaintate, aducand in prim-plan ideea că anii nu sunt o povară, ci o oportunitate de a trăi cu energie si implinire. ...

Adolescenții refuză să folosească prezervative
03/09/2024 13:05

Utilizarea prezervativului in randul adolescenţilor activi sexual a scăzut semnificativ in Europa in ultimii zece ani, cu proporţii „ingrijorătoare” de sex neprotejat, potrivit unui raport al Or ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei