Ministrul Rafila îi trimite pe rezidenții cu note mici să se facă medici de familie. Soluția este criticată aspru. Medic: „Este o palmă dată doctorilor”

7_11zon

Dimensiune font:

| 04-06-2023 06:19

,i>„Medicul de familie trebuie să aibă răspunsuri pentru orice, iar medicii de familie nu sunt pe ultimul loc”, a explicat medicul Mihai Moisescu, președintele Asociației patronatelor medicilor de familie din județul Gorj, pentru Playtech.ro. Reacția medicului vine după ce săptămâna aceasta Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, i-a trimis pe rezidenții care au luat note mici să se facă medici de familie. Și Colegiului Medicilor de Familie a criticat decizia.

Soluția găsită de Rafila: Rezidenții cu note mici să fie medici de familie

La sesiunea din 14 mai 2023 peste 200 de rezidenți au obținut un punctaj minim de promovare la concursul de rezidențiat, iar Ministerul Sănătății a transmis studenților care nu au luat notă mare să se îndrepte către Medicina de Familie, mai ales că există un deficit în acest domeniu, punctează instituția.

„Ministerul Sănătății a solicitat universităților şi facultăților de medicină evaluarea posibilității suplimentării locurilor de pregătire în specialitatea Medicină de Familie.

Având în vedere deficitul de medici de familie înregistrat în anumite regiuni ale țării, precum şi faptul că un procent semnificativ dintre medicii de familie vor ieși la pensie în următorii 7 ani, Ministerul Sănătății consideră ca este posibilă această soluție în beneficiul tinerilor medici, în beneficiul sistemului sanitar şi implicit al pacienților”, se arată în comunicatul transmis, miercuri, 31 mai, de Ministerul Sănătății.

„Soluția” găsită de Ministerul Sănătății i-a nemulțumit pe medicii de familie, care au transmis că este o jignire adusă medicilor și induce,strong style="color:orange;font-weight:bold"> „populației ideea greșită că medicina de familie este o specialitate de mâna a doua”, a subliniat președintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu.

Mihai Moisescu, medic de aproape 50 de ani și președintele Asociației patronatelor medicilor de familie din județul Gorj, a explicat într-un interviu acordat Playtech.ro rolul medicului de familie în comunitate și de ce este nevoie ca cei care urmează acest domeniu să fie extrem de pregătiți.

„În primul rând nu este o soluție. Ideea cu care a venit ministrul Alexandru Rafila este jignitoare. Pe mine acest doctor Rafila m-a jignit. Ei de la început trebuiau să știe că au nevoie de medici de familie, nu să faci a treia tragere ca la Loto.

Au făcut prima dată și au rămas locuri neocupate, a doua oară la fel și ce s-a gândit domnul Rafila: acoperim cu medici de familie.

Modalitatea este absolut aiurea pentru că medicul de familie nu e legat de un teritoriu, ci de lista pe care o are. Ce îi dai acestui medic de familie? Nu îi dai nimic: el din buzunarul propriu trebuie să-și doteze cabinetul pentru că nu îți dă nimeni absolut nimic”, a declarat Mihai Moisescu, medic de familie, la un cabinet din Motru, județul Gorj

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
Atenție mare la ce medicamente luați înainte de a vă urca la volan. Puteți fi tratat precum consumatorii de droguri
23/09/2023 20:24

 În Romania, termenul de „drogat" este folosit de obicei pentru a descrie o persoană care consumă droguri ilegale, cum ar fi marijuana, cocaina sau heroina. Cu toate acestea, din punct d ...

Detalii din dosarul mitei de la „Marius Nasta”. Aproape 570.000 de euro confiscați de la un singur inculpat
23/09/2023 00:41

Peste 800.000 de euro au confiscat anchetatorii după perchezitiile desfăsurate in dosarul de coruptie in care doi medici de la „Marius Nasta”, Cornel Petreanu şi Cristian Paleru, au fost arestati prevent ...

Cum ne afectează echinocţiul de toamnă, de pe 23 septembrie! Efectele asupra corpului uman
23/09/2023 00:30

Echinocţiul de toamnă se produce la 23 septembrie, la ora 9 şi 50 minute, moment care marchează inceputul toamnei in emisfera nordică, iar ziua (partea zilei luminată de Soare) va fi egală cu noaptea. F ...

Austria a început să vândă primele alimente imprimate 3D – sunt invocate motive ecologice
22/09/2023 12:30

Pe rafturile magazinelor austriece au apărut fileuri de somon vegan produse cu ajutorul unei imprimante 3D, informează Rador Radio Romania, citat de stiripesurse. Potrivit producătorului, startup-ul vienez ...

Medic, acuzat de vătămarea unei femei după un avort
22/09/2023 01:53

Un medic ginecolog de la Spitalul Filantropia din Capitală a fost trimis in judecată pentru vătămare corporală din culpă, după ce unei paciente căreia ii făcuse o intrerupere de sarcină i s-a făcut r ...

Nereguli grave la Spitalul de Pediatrie Pitești: fumat în interior, lipsa planurilor de evacuare și paturi mobile mai late decât ușile
22/09/2023 01:52

Un control realizat la Spitalul de Pediatrie Pitesti a scos la iveală nereguli grave. S-au constatat riscuri in caz de incendiu, paturi mobile mai late decat uşile, iar angajaţii unei firme care efectuează ...

Chirurgul Cristian Paleru de la „Marius Nasta” a fost arestat preventiv pentru corupţie
22/09/2023 01:41

Tribunalul Bucureşti a dispus joi arestarea preventivă a medicului Cristian Paleru de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, acuzat că primea mită de la pacienţi. La tribunal se află şi ...

Patru medici de la Spitalul „Marius Nasta
21/09/2023 12:37

Noi informatii in dosarul de coruptie de la Spitalul Marius Nasta, din Capitală. Patru medici, chirurgi cunoscuti si rezidenti, au fost retinuti după ore in sir de audieri si perchezitii. Alte cadre medicale ...

Ultimă oră: Patru medici de la 'Marius Nasta', reţinuţi sub acuzaţia că luau mită de la pacienţi
21/09/2023 08:54

Patru medici de la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Bucureşti au fost reţinuţi de procurori, sub acuzaţia că primeau bani şi bunuri de la pacienţii care suferiseră intervenţii chirurg ...

Parchetul București face precizări fulger după descinderile de la Marius Nasta
20/09/2023 17:00

Mai multi medici de la Institutul „Marius Nasta” din Bucuresti sunt bănuiti că au luat, in anii 2022 - 2023, mită pentru verificarea pre si postoperatorie a pacientielor si pentru operatii. Zeci de perso ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei