Medici și farmaciști acuzați de spălare de bani, achitați după un proces de 10 ani

platforma recrutare medijobs medici coronavirus covid 19 Romania

Dimensiune font:

| 19-05-2022 14:00

Un număr de 34 de inculpaţi deferiţi Justiţiei în urmă cu zece ani, printre care se află medici şi farmacişti, pentru săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune, uz de fals, dare de mită şi spălarea banilor, au fost achitaţi definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, după ce judecătorii au constat că faptele s-au prescris.

În anul 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţa trimiterea în judecată a 34 de persoane, implicaţi fiind şi medici şi farmacişti de la farmaciile Dona din Capitală, acuzaţi că au falsificat mii de reţete medicale, înşelând Casa Naţională de Asigurări cu 1,6 milioane lei.

Opt ani a durat procesul la Tribunalul Bucureşti, instanţă care aplica în decembrie 2020 câteva condamnări cu suspendare, după care au urmat alţi doi ani de dezbateri la Curtea de Apel Bucureşti. Această ultimă instanţă a dat şi verdictul final: toţi inculpaţii au fost achitaţi sau a fost încetat procesul penal împotriva lor pentru că, între timp, faptele s-au prescris.

Medicii şi farmaciştii din acest dosar sunt acuzaţi că au falsificat 4.000 de reţete medicale, prejudiciul produs Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti fiind de 1,6 milioane lei. Pe unele dintre reţete figurau şi numele unor persoane decedate.

Este vorba de Wychy-Nessy Prioteasa-Constantinescu (farmacist diriginte şi coordonator a 10 farmacii din cadrul lanţului farmaceutic Dona), Geta Vecserdi (farmacist diriginte), Gabriel Sescu (administrator), Cristina Daniela Sescu (medic psihiatru), Maria Mirabela Sescu (director adjunct la C.M.), Sorin Gelu Pătraşcu (asociat şi administrator la o firmă), Anca Mihaela Solomon (farmacist diriginte), Claudia Elena Şerban (farmacist coordonator zonă pentru 10 farmacii Dona) şi Adriana Liliana Craina (director de zonă al lanţului farmaceutic Dona).

Potrivit procurorilor, medicii acuzaţi în dosar prescriau tratamente pe numele unor pacienţi care nu fuseseră consultaţi, apoi le trimiteau unor farmacişti care falsificau semnăturile beneficiarilor şi le decontau la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, banii fiind spălaţi prin introducerea într-un circuit comercial licit.

Sumele decontate de la CASMB variau între 30% şi 100% din valoarea reţetei, iar pentru activitatea lor farmaciştii obţineau un bonus la salariu, întrucât creşteau vânzările în mod artificial, iar medicii primeau sume cuprinse între 3% şi 5% din valoarea respectivei reţete.

Una dintre modalităţile de operare era aceea că farmacistul, de regulă, diriginte de farmacie sau coordonator de zonă, stabilea o legătură cu un medic specialist sau de familie. În baza înţelegerii cu farmacistul, medicul prescria în mod constant numeroase reţete false cu valoarea compensată, fără a avea acoperire într-o situaţie reală, în sensul că reţetele erau eliberate pe numele unor pacienţi care nu fuseseră consultaţi şi care nu solicitaseră vreun tratament. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Borșul din tărâţe, remediu pentru ficat și TBC
22/02/2024 14:15

  Preparat specific bucătăriei romaneşti, borşul de putină este un remediu terapeutic extraordinar pentru o serie de afecţiuni la care medicamentele moderne dau gres de multe ori. Puterea terapeutic ...

Medicii ieşeni vorbesc despre pericolul energizantelor
21/02/2024 22:15

* „Trebuie să tinem cont de faptul că ele contin cofeină, foarte mult zahăr, taurină, aditivi si indulcitori. Combinate, acestea pot avea un efect negativ asupra organismului. Astfel, nu este o surpr ...

România are peste 200.000 de pacienți cu afecțiuni oncologice
21/02/2024 09:00

Preşedintele CNAS, Valeria Herdea, a declarat luni că in Romania sunt peste 200.000 de pacienţi oncologici, ceea ce este "dramatic pentru starea de sănătate a unei populaţii". "Din păcate ...

Cât să mergi pe jos pentru rezultate reale. Sfaturile specialiștilor
20/02/2024 20:16

Cat să mergi pe jos pentru rezultate reale. Sfaturile specialistilor Mersului pe jos este unul dintre aliatii unei sănătăti de fier. Asa spun specialistii. Ar putea fi arma ta secretă in lupta cu scădere ...

130.000 de români au epilepsie
20/02/2024 14:02

Fondatorul şi coordonatorul reţelei Telemedicină in Epilepsie din Romania, doctorul Bogdan Florea, a declarat, luni, intr-o conferinţă de presă la Targu Mureş, că oficial in Romania sunt inregistrate 12 ...

Amor dus la extrem: un tânăr și-a rupt 'bărbăția' în timpul actului sexual cu iubita
20/02/2024 08:30

Un tanăr in varstă de 20 de ani a ajuns in sala de operatie in urma unui contact sexual cu partenera sa, totul după ce a suferit o fractură peniană in timp ce se afla in erectie. Doctorul Mihai Suciu si ec ...

Număr enorm de cancere în România: „Este dramatic”
20/02/2024 00:44

Preşedintele CNAS, Valeria Herdea, a declarat luni că in Romania sunt peste 200.000 de pacienţi oncologici, ceea ce este „dramatic pentru starea de sănătate a unei populaţii”. „Din păcate, avem 20 ...

Cel mai amplu studiu de până acum privind vaccinurile împotriva Covid a descoperit legături cu afecțiunile de sănătate/ Creșteri mici ale problemelor neurologice, sanguine și cardiace/ Au fost analizate cazurile a 99 de milioane de persoane vaccinate
19/02/2024 21:12

Vaccinurile care protejează impotriva imbolnăvirilor grave, a decesului si a simptomelor lungi si persistente ale Covid in urma unei infectii cu coronavirus au fost legate de mici cresteri ale afectiunilor ne ...

Staţia mobilă a Serviciul de Evidenţă a Persoanelor va ajunge in 26 de localitati din judetul Iasi in urmatoarea perioada
19/02/2024 21:05

 De la inceputul lunii februarie instituţia noastră desfăsoară Campania „Prioritate la Identitate”  cu scopul punerii in legalitate pe linie de evidenţă a persoanelor şi stare civil ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei