Începe distribuirea pastilelor cu IOD. Cui vor fi administrate și cum ajung la populație

Iodura-de-potasiu_64aec23bc6

Dimensiune font:

| 23-03-2022 13:58


A început distribuţia de iodură de potasiu în toată ţara. Maşinile de transport ale companiei Antibiotice Iași, încărcate cu cele 30 de milioane de comprimate de iodură de potasiu, vor distribui acest medicament pe parcursul întregii săptămâni către toate Direcțiile de Sănătate Publică din ţară, potrivit anunțului făcut chiar de ministrul Sănătății.


Pe fondul infomațiilor contradictorii legate de efectele și modul de administrare a pastilelor cu iodură de potasiu, autoriățile au anunțat că întregul proces, de la producție până la distribuire, va fi gestionat de stat.

Antibiotice Iași a produs deja 30 de milioane de tablete, iar acestea sunt trimie către toate direcțiile de sănătate publică din țară, iar acestea le vor transfera, cu ajutorul inspectoratele județene pentru situații de urgență, către prefecturi și primării, care se vor ocupa de distribuirea propriu-zisă.


Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a avertizat că tratamentul trebuie aplicat conform schemei elaborate de specialiști, persoanele vizate fiind copii și femeile gravide, nu adulții. De asemenea, tratamentul nu se ia preventiv, pentru că efectul este advers.


INSP nu recomandă populației să achiziționeze comprimate de iodură de potasiu pentru uz profilactic și nici să facă stocuri deoarece administrarea se face doar la recomandarea autorității centrale de sănătate publică și în concentrația stabilită de aceasta.

Utilizată în exces și cu titlu preventiv, aceasta poate provoca afecţiuni ale glandei tiroide.

Cum se iau pastilele de iodura de potasiu ?

Pentru un efect adecvat, unui adult i se recomanda o doza initiala unica de 130 miligrame iodura de potasiu, echivalenta a 100 mg de iod (numai doua tablete). Tabletele pot fi mestecate sau inghitite. Este recomandabil, ca in functie de amploarea si evolutia urgentei nucleare, la recomandarea autoritatilor competente, se poate repeta administrarea de tablete de iod pe parcursul a doua zile consecutive, potrivit Nuclearelectrica.


Administararea de iod stabil pentru copii se va face in functie de varsta, astfel:

Copii cu varsta peste 12 ani – 2 tablete;
Copii cu varsta intre 3 si 12 ani – 1 tableta/zi;
Copii cu varsta intre 1 luna si 3 ani – o jumatate (1/2) tableta/zi;
Nou-nascutii pana la o luna – o singura administrare de un sfert (1/4) tableta dizolvata in lapte, apa, limonada sau altceva similar.
Nu este necesara administrarea de tablete cu iod persoanelor cu varsta peste 40 ani, intrucat la aceasta grupa de varsta nu s-a inregistrat cresterea riscului de cancer tiroidian dupa expunerea la iod radioactiv.

Efecte secundare si contraindicatii
In urma administrarii tabletelor de iod aparitia efectelor secundare este in general redusa. Ele apar in cazuri rare (1 din 1000 de utilizatori) si sunt reversibile: eruptii cutanate; aceste eruptii cutanate sunt tranzitorii.

Urmatoarele persoane nu trebuie sa ia tablete de iod:

– persoane care sufera de hipersensibilitate (alergie) la iodura de potasiu sau la oricare dintre componentele medicamentului (celuloza microcristalina, hidrogenocarbonat de sodium, dioxid de siliciu colloidal anhidru, stearat de magneziu);
– persoanele care sufera de una dintre urmatoarele boli rare:
dermatita herpetiformis, boala a pielii in cazul careia un aport crescut de iod trebuie evitata;
– vasculita cu valori nici ale complementului.
– persoanele care sufera de disfunctii tiroidiene, disfunctii renale sau boli autoimune vor lua tablete de iod numai la recomandarea medicului.

NU UTILIZATI sare iodată în cantități nerecomandate sau alte suplimente alimentare care conțin iod, în locul pastileu de Iodură de Potasiu. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Medicii care vor trimite pacienții către spitalele private ar putea primi interdicția de a mai practica meseria
07/12/2023 14:42

O propunere legislativă depusă recent la Senat ar putea interzice personalului din sistemul de sănătate publică să pună presiune asupra pacientilor să folosească servicii medicale private. Medicii si ...

Parteneriatul dintre Județul IașI și Institutul Regional de Oncologie Iași – finalizare proiect: ”Creșterea calității serviciilor medicale de specialitate prin extindere, modernizare și dotare ambulatoriu integrat in incinta I.R.O. Iași”
07/12/2023 12:25

 COMUNICAT DE PRESĂ Data 07.12.2023 FINALIZARE PROIECT Cresterea calitătii serviciilor medicale de specialitate prin extindere, modernizare si dotare ambulatoriu integrat in incinta I.R.O. Iasi

UAT GURA HUMORULUI în calitate de Beneficiar anunță FINALIZAREA proiectului “Extinderea, reabilitarea si dotarea infrastructurii medicale existente in vederea relocarii ambulatoriului integrat al spitalului Orășenesc Gura Humorului”, COD SMIS 126345
07/12/2023 10:03

 COMUNICAT DE PRESĂ Data: 05-07 decembrie 2023   FINALIZAREA PROIECTULUI “EXTINDEREA, REABILITAREA SI DOTAREA INFRASTRUCTURII MEDICALE EXISTENTE ÎN VEDEREA RELOCĂRII AMBULA ...

Municipiul Onești, anunță finalizarea cu succes a proiectului „LUCRĂRI DE MODERNIZARE INSTALAȚII DE FLUIDE MEDICALE ȘI INSTALAȚII ELECTRICE INTERIOARE”
07/12/2023 09:39

Comunicat inchidere proiect  7 decembrie 2023 „LUCRĂRI DE MODERNIZARE INSTALATII DE FLUIDE MEDICALE SI INSTALATII ELECTRICE INTERIOARE” COD SMIS 2014 : 155252  

Consiliul Județean Iași a implementat proiectul „Reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria Iași”
07/12/2023 09:36

 Comunicat de presă Data: 7 decembrie 2023 „Reabilitarea si modernizarea Spitalului Clinic de Urgentă pentru Copii Sf. Maria Iasi”, cod SMIS 110280

Încă un elicopter Black Hawk pentru situații de urgență
07/12/2023 01:07

Al cincilea elicopter Sikorsky S-70M Black Hawk, destinat managementului situaţiilor de urgenţă, a venit să completeze parcul aviatic al Inspectoratul General de Aviatie al MAI Primele patru aeronave de ac ...

Cum se elimină pesticidele din fructe și legume - Cele mai sigure și simple metode
06/12/2023 23:22

Într-o epocă in care accentul pe o alimentatie sănătoasă este mai puternic ca niciodată, prezenta pesticidelor pe fructe si legume devine o preocupare tot mai mare. Pesticidele, care sunt esentiale p ...

Cum să nu te îngraşi de sărbători
06/12/2023 14:32

Se presupune că ne aflăm in cea mai „minunată perioadă a anului!” Sezonul sărbătorilor – care pare să inceapă din ce in ce mai devreme pe măsură ce trec anii – se recunoaste si prin mesele fes ...

Cum faci față depresiei de sărbători
06/12/2023 14:03

In ciuda bucuriei festive care insoteste sărbătorile de iarnă, această perioadă a anului poate aduce si sentimente de singurătate, izolare, durere, anxietate si tristete. Chiar si oamenii care iubesc săr ...

Acest produs provoacă boli și noi îl mâncăm în fiecare zi
05/12/2023 23:59

Consumul de carne rosie poate provoca boli de stomac, a declarat medicul Andrei Pylev. Cafeaua si ciocolata pot provoca, de asemenea, stări patologice, dar nu sunt legate in primul rand de aparitia cancerului. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei