Fostul ministru al sănătăţii Vlad Voiculescu, chemat la DNA în dosarul vaccinurilor

MTZjMzE2ZjMyYWQ2MDgyZTdjYWQwNzMzNQ==.thumb

Dimensiune font:

| 08-12-2023 10:28

Fostul ministru al sănătăţii Vlad Voiculescu este la DNA, pentru prima întâlnire cu procurorul în dosarul vaccinurilor.

Este acuzat de abuz în serviciu, pentru că ar fi aprobat şi el cumpărarea unui număr mult mai mare de doze anti-COVID decât ar fi fost necesar, potrivit rechizitoriului. Înainte de a intra în sediul central al DNA el a susţinut o adevărată conferinţă de presă în care a explicat de ce, în opinia sa, nu este vinovat. Vlad Voiculescu a spus că în acea perioadă nimeni nu avea cum să prevadă cum va evolua pandemia şi câţi români se vor vaccina şi de câte ori. În plus toate statele europene au făcut achiziţii mult mai mari de doze anti-COVID decât numărul locuitorilor.

Vlad Voiculescu: Când vorbim despre surplus, trebuie să ne gândim ce ar fi însemnat ca România să nu comande, respectiv ca toată Europa să nu comande sau să comande cu ţârâita. Asta ar fi însemnat că mulţi oameni nu ar fi avut acces la vaccin. Iarăşi, n-au fost deciziile mele, dar tot acest dosar este unic în Europa. Nicăieri nu există un procuror care să investigheze o decizie politică de genul acesta. Deciziile police sunt cele de oportunitate, care, conform datelor din momentul respectiv, conform urgenţelor din momentul respectiv, şi anume urgenţa era salvarea de vieţi, redeschiderea economiei.

Fostul ministru al sănătăţii a mai transmis că nu a semnat niciun contract de achiziţie a dozelor de vaccin şi a amintit că în acea perioadă tot ce ţinea de combaterea pandemiei era în subordinea Comitetul Naţional pentru Coordonarea Vaccinării. Toate deciziile importante erau luate de premierul de atunci, care nu ieşea niciodată din cuvântul preşedintelui Iohannis, a mai spus Vlad Voiculescu. Cu două zile în urmă a fost la DNA şi fostul premier Florin Cîţu. El nu a comentat acuzaţiile din dosar şi a spus doar că a respectat legile ţării. (Rador/ FOTO arhiva) 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Medicii ieşeni vorbesc despre pericolul energizantelor
21/02/2024 22:15

* „Trebuie să tinem cont de faptul că ele contin cofeină, foarte mult zahăr, taurină, aditivi si indulcitori. Combinate, acestea pot avea un efect negativ asupra organismului. Astfel, nu este o surpr ...

România are peste 200.000 de pacienți cu afecțiuni oncologice
21/02/2024 09:00

Preşedintele CNAS, Valeria Herdea, a declarat luni că in Romania sunt peste 200.000 de pacienţi oncologici, ceea ce este "dramatic pentru starea de sănătate a unei populaţii". "Din păcate ...

Cât să mergi pe jos pentru rezultate reale. Sfaturile specialiștilor
20/02/2024 20:16

Cat să mergi pe jos pentru rezultate reale. Sfaturile specialistilor Mersului pe jos este unul dintre aliatii unei sănătăti de fier. Asa spun specialistii. Ar putea fi arma ta secretă in lupta cu scădere ...

130.000 de români au epilepsie
20/02/2024 14:02

Fondatorul şi coordonatorul reţelei Telemedicină in Epilepsie din Romania, doctorul Bogdan Florea, a declarat, luni, intr-o conferinţă de presă la Targu Mureş, că oficial in Romania sunt inregistrate 12 ...

Amor dus la extrem: un tânăr și-a rupt 'bărbăția' în timpul actului sexual cu iubita
20/02/2024 08:30

Un tanăr in varstă de 20 de ani a ajuns in sala de operatie in urma unui contact sexual cu partenera sa, totul după ce a suferit o fractură peniană in timp ce se afla in erectie. Doctorul Mihai Suciu si ec ...

Număr enorm de cancere în România: „Este dramatic”
20/02/2024 00:44

Preşedintele CNAS, Valeria Herdea, a declarat luni că in Romania sunt peste 200.000 de pacienţi oncologici, ceea ce este „dramatic pentru starea de sănătate a unei populaţii”. „Din păcate, avem 20 ...

Cel mai amplu studiu de până acum privind vaccinurile împotriva Covid a descoperit legături cu afecțiunile de sănătate/ Creșteri mici ale problemelor neurologice, sanguine și cardiace/ Au fost analizate cazurile a 99 de milioane de persoane vaccinate
19/02/2024 21:12

Vaccinurile care protejează impotriva imbolnăvirilor grave, a decesului si a simptomelor lungi si persistente ale Covid in urma unei infectii cu coronavirus au fost legate de mici cresteri ale afectiunilor ne ...

Staţia mobilă a Serviciul de Evidenţă a Persoanelor va ajunge in 26 de localitati din judetul Iasi in urmatoarea perioada
19/02/2024 21:05

 De la inceputul lunii februarie instituţia noastră desfăsoară Campania „Prioritate la Identitate”  cu scopul punerii in legalitate pe linie de evidenţă a persoanelor şi stare civil ...

Energizantele, interzise minorilor. Amenzi de 50.000 de lei pentru magazinele care nu respectă legea
19/02/2024 16:44

Aleşii vor să interzică vanzarea băuturilor energizante in randul minorilor, la fel cum se intamplă şi in cazul alcoolului sau ţigărilor. Un proiect de lege in acest sens a trecut deja de Senat, iar ast ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei