Epidemie de holeră în Camerun. 34 de persoane au murit

focar-de-holera-in-camerun-in-doua-luni-au-murit-200-de-persoane-18489064

Dimensiune font:

| 22-02-2022 12:35

O nouă epidemie a izbucnit la începutul lunii ianuarie în această țară africană și au fost înregistrate deja zeci de victime. Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, anual se înregistrează până la 4 milioane de cazuri în întreaga lume și mor peste 140.000 de oameni din cauza acestei boli.
Cel puţin 34 de persoane au murit în urma unei epidemii de holeră care se răspândeşte în Camerun, stat situat în Africa Centrală, a anunţat luni Biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA), informează agenţia Xinhua.

Epidemia a afectat cel puţin patru provincii, inclusiv Litoral, unde se află capitala comercială Douala. În provincia Southwest, 28 de persoane au murit, iar alte 1.055 au fost infectate. În provincia Litoral au fost consemnate 77 de cazuri şi patru decese, în provincia South 52 de cazuri şi două decese, iar în provincia Far North au fost raportate opt cazuri, a precizat OCHA.

Primele cazuri, semnalate în ianuarie
Cazurile de holeră au fost raportate pentru prima dată în localităţi din provinciile Litoral şi Southwest, la începutul lunii ianuarie.

Săptămâna trecută, ministrul pentru Sănătate Publică din Camerun, Malachie Manaouda, a îndemnat populaţia să respecte măsurile de igienă recomandate şi să anunţe orice caz de infectare.

„În faţa reapariţiei cazurilor de holeră (…), pentru a ne proteja (…) şi mai ales pentru a preveni răspândirea acestora, trebuie să respectam regulile de igienă elementare pentru că holera este o boală a murdăriei, o boală care se transmite pe cale fecal-orală”, a declarat la postul public de televiziune CRTV dr. Linda Esso, director adjunct al luptei împotriva epidemiilor şi pandemiilor din cadrul Ministerului Sănătăţii.


Focare asociate acestei boli epidemice răspândite de obicei prin apa contaminată apar în mod regulat în Camerun, în principal din cauza condiţiilor sanitare deficitare şi a lipsei accesului la apă potabilă curată.

Această boală diareică acută, care poate ucide în câteva ore în lipsa tratamentului, reapare periodic în această vastă ţară din Africa centrală, cu o populaţie de peste 25 de milioane de locuitori.

Epidemia precedentă de holeră din 2020 a ucis 66 de persoane
Precedenta resurgenţă a epidemiei de holeră a ucis 66 de persoane în Camerun, între ianuarie şi august 2020.

La începutul anului 2021, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că au existat anual 1,3 până la 4 milioane de cazuri de holeră şi 21.000 până la 143.000 de decese din cauza acestei boli în întreaga lume.

„Vaccinurile anti-holeră sigure, administrate pe cale orală, ar trebui utilizate împreună cu o îmbunătăţire a alimentării cu apă şi a sistemului de canalizare pentru a limita focarele de holeră şi pentru a promova prevenirea în zonele cunoscute a fi expuse riscului ridicat”, potrivit organizaţiei ONU.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Borșul din tărâţe, remediu pentru ficat și TBC
22/02/2024 14:15

  Preparat specific bucătăriei romaneşti, borşul de putină este un remediu terapeutic extraordinar pentru o serie de afecţiuni la care medicamentele moderne dau gres de multe ori. Puterea terapeutic ...

Medicii ieşeni vorbesc despre pericolul energizantelor
21/02/2024 22:15

* „Trebuie să tinem cont de faptul că ele contin cofeină, foarte mult zahăr, taurină, aditivi si indulcitori. Combinate, acestea pot avea un efect negativ asupra organismului. Astfel, nu este o surpr ...

România are peste 200.000 de pacienți cu afecțiuni oncologice
21/02/2024 09:00

Preşedintele CNAS, Valeria Herdea, a declarat luni că in Romania sunt peste 200.000 de pacienţi oncologici, ceea ce este "dramatic pentru starea de sănătate a unei populaţii". "Din păcate ...

Cât să mergi pe jos pentru rezultate reale. Sfaturile specialiștilor
20/02/2024 20:16

Cat să mergi pe jos pentru rezultate reale. Sfaturile specialistilor Mersului pe jos este unul dintre aliatii unei sănătăti de fier. Asa spun specialistii. Ar putea fi arma ta secretă in lupta cu scădere ...

130.000 de români au epilepsie
20/02/2024 14:02

Fondatorul şi coordonatorul reţelei Telemedicină in Epilepsie din Romania, doctorul Bogdan Florea, a declarat, luni, intr-o conferinţă de presă la Targu Mureş, că oficial in Romania sunt inregistrate 12 ...

Amor dus la extrem: un tânăr și-a rupt 'bărbăția' în timpul actului sexual cu iubita
20/02/2024 08:30

Un tanăr in varstă de 20 de ani a ajuns in sala de operatie in urma unui contact sexual cu partenera sa, totul după ce a suferit o fractură peniană in timp ce se afla in erectie. Doctorul Mihai Suciu si ec ...

Număr enorm de cancere în România: „Este dramatic”
20/02/2024 00:44

Preşedintele CNAS, Valeria Herdea, a declarat luni că in Romania sunt peste 200.000 de pacienţi oncologici, ceea ce este „dramatic pentru starea de sănătate a unei populaţii”. „Din păcate, avem 20 ...

Cel mai amplu studiu de până acum privind vaccinurile împotriva Covid a descoperit legături cu afecțiunile de sănătate/ Creșteri mici ale problemelor neurologice, sanguine și cardiace/ Au fost analizate cazurile a 99 de milioane de persoane vaccinate
19/02/2024 21:12

Vaccinurile care protejează impotriva imbolnăvirilor grave, a decesului si a simptomelor lungi si persistente ale Covid in urma unei infectii cu coronavirus au fost legate de mici cresteri ale afectiunilor ne ...

Staţia mobilă a Serviciul de Evidenţă a Persoanelor va ajunge in 26 de localitati din judetul Iasi in urmatoarea perioada
19/02/2024 21:05

 De la inceputul lunii februarie instituţia noastră desfăsoară Campania „Prioritate la Identitate”  cu scopul punerii in legalitate pe linie de evidenţă a persoanelor şi stare civil ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei