Efectele benefice surprinzătoare ale somnului de după-amiază

000000  ULTIMA-ORA-pensii-m

Dimensiune font:

| 20-06-2023 19:44

 Efectele benefice surprinzătoare ale somnului de după-amiază

 Somnul din timpul zilei are efecte benefice asupra sănătății creierului și poate contribui chiar și la încetinirea fenomenului de micșorare a creierului.

În timpul cercetărilor, specialiștii au observat că persoanele care obișnuiesc să doarmă în timpul zilei prezintă o mai mare dezvoltare a creierului, ceea ce ar putea conduce la întârzierea îmbătrânirii cu trei până la șase ani, arată un studiu realizat de University College of London în colaborare cu Universitatea din Uruguay, care au extras și prelucrat date de la pacienți britanici cu vârste cuprinse între 40 și 69 de ani culese de Biobank.

Cercetătorii avertizează că somnul insuficient dăunează creierului în timp, provocând inflamații și afectând conexiunile dintre celulele cerebrale.

"Somnul regulat din timpul zilei ne poate proteja împotriva neurodegenerării, prin compensarea programului deficitar de odihnă", spune unul dintre autorii studiului.

Studiul citat schimbă percepția asupra somnului de după-amiază și nuanțează cercetări prealabile care sugerau că aceste scurte episoade pot fi semne incipiente ale instalării simptomelor de Alzheimer.

Fenomenul de micșorare a creierului este un proces care se manifestă odată cu înaintarea în vârstă și este accelerat la persoanele care suferă de probleme cognitive sau boli neurodegenarative, unele cercetări sugerând că ar putea fi relaționate și cu insomniile.

'

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Medicii care vor trimite pacienții către spitalele private ar putea primi interdicția de a mai practica meseria
07/12/2023 14:42

O propunere legislativă depusă recent la Senat ar putea interzice personalului din sistemul de sănătate publică să pună presiune asupra pacientilor să folosească servicii medicale private. Medicii si ...

Parteneriatul dintre Județul IașI și Institutul Regional de Oncologie Iași – finalizare proiect: ”Creșterea calității serviciilor medicale de specialitate prin extindere, modernizare și dotare ambulatoriu integrat in incinta I.R.O. Iași”
07/12/2023 12:25

 COMUNICAT DE PRESĂ Data 07.12.2023 FINALIZARE PROIECT Cresterea calitătii serviciilor medicale de specialitate prin extindere, modernizare si dotare ambulatoriu integrat in incinta I.R.O. Iasi

UAT GURA HUMORULUI în calitate de Beneficiar anunță FINALIZAREA proiectului “Extinderea, reabilitarea si dotarea infrastructurii medicale existente in vederea relocarii ambulatoriului integrat al spitalului Orășenesc Gura Humorului”, COD SMIS 126345
07/12/2023 10:03

 COMUNICAT DE PRESĂ Data: 05-07 decembrie 2023   FINALIZAREA PROIECTULUI “EXTINDEREA, REABILITAREA SI DOTAREA INFRASTRUCTURII MEDICALE EXISTENTE ÎN VEDEREA RELOCĂRII AMBULA ...

Municipiul Onești, anunță finalizarea cu succes a proiectului „LUCRĂRI DE MODERNIZARE INSTALAȚII DE FLUIDE MEDICALE ȘI INSTALAȚII ELECTRICE INTERIOARE”
07/12/2023 09:39

Comunicat inchidere proiect  7 decembrie 2023 „LUCRĂRI DE MODERNIZARE INSTALATII DE FLUIDE MEDICALE SI INSTALATII ELECTRICE INTERIOARE” COD SMIS 2014 : 155252  

Consiliul Județean Iași a implementat proiectul „Reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria Iași”
07/12/2023 09:36

 Comunicat de presă Data: 7 decembrie 2023 „Reabilitarea si modernizarea Spitalului Clinic de Urgentă pentru Copii Sf. Maria Iasi”, cod SMIS 110280

Încă un elicopter Black Hawk pentru situații de urgență
07/12/2023 01:07

Al cincilea elicopter Sikorsky S-70M Black Hawk, destinat managementului situaţiilor de urgenţă, a venit să completeze parcul aviatic al Inspectoratul General de Aviatie al MAI Primele patru aeronave de ac ...

Cum se elimină pesticidele din fructe și legume - Cele mai sigure și simple metode
06/12/2023 23:22

Într-o epocă in care accentul pe o alimentatie sănătoasă este mai puternic ca niciodată, prezenta pesticidelor pe fructe si legume devine o preocupare tot mai mare. Pesticidele, care sunt esentiale p ...

Cum să nu te îngraşi de sărbători
06/12/2023 14:32

Se presupune că ne aflăm in cea mai „minunată perioadă a anului!” Sezonul sărbătorilor – care pare să inceapă din ce in ce mai devreme pe măsură ce trec anii – se recunoaste si prin mesele fes ...

Cum faci față depresiei de sărbători
06/12/2023 14:03

In ciuda bucuriei festive care insoteste sărbătorile de iarnă, această perioadă a anului poate aduce si sentimente de singurătate, izolare, durere, anxietate si tristete. Chiar si oamenii care iubesc săr ...

Acest produs provoacă boli și noi îl mâncăm în fiecare zi
05/12/2023 23:59

Consumul de carne rosie poate provoca boli de stomac, a declarat medicul Andrei Pylev. Cafeaua si ciocolata pot provoca, de asemenea, stări patologice, dar nu sunt legate in primul rand de aparitia cancerului. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei