Dieta prin care Busu a slăbit 24 de kilograme. Alimentele la care a renunțat și regula de la care nu se abate niciodată: „Cu sfințenie trebuie respectată”

13

Dimensiune font:

| 30-11-2023 01:30

Busu se mândrește cu o schimbare radicală, pe plan fizic. Îndrăgitul meteorolog a reușit să slăbească în ultima perioadă nici mai mult, nici mai puțin de 24 de kilograme și nu-și dorește să se oprească aici. Problemele cu kilogramele în plus au început să apară după infarctul suferit, spune acesta, când mânca extrem de haotic și, cel mai rău, obișnuia adesea să mănânce seara.

„Am slăbit și de frică, de jenă. Am 61 de ani. Nu m-a speriat nimic, dacă m-ar fi speriat, m-ar fi speriat când am avut infarctul. După infarct m-am îngrășat, dar m-a convins Greta la un moment dat și am zis să încerc(n.r. să apeleze la nutriționist). Am fost foarte ușor convins că lucrurile merg spre ce trebuie.

Mâncam aiurea, pe la 2 noaptea la borcanul cu ciocolată, nu eram disciplinat și despre asta este vorba. Nu am avut drame, depresii, am fost nedisciplinat și atât. Mâncam ce voiam, la orice oră și în special noaptea. Foarte mulți fac asta.”, a declarat Busu în cadrul emisiunii Vorbește lumea, de pe Pro TV.

Când mănâncă ultima masă

Pentru a obține aceste rezultate, Busu spune că a apelat la ajutorul unui specialist, care l-a ajutat să obțină aceste rezultate senzaționale. Acesta a învățat multe reguli de bază ce țin de dietă, dar a introdus și în alimentația sa o serie de produse la care înainte nu s-ar fi gândit. De asemenea, vedeta de la Pro TV spune că respectă mereu o regulă de aur, semnificativă în reușitele sale: ultima masă are loc la ora 17:00.

„Acum mănânc curat. Înseamnă orez negru, dacă se poate, sau integral, salate, pește, piept de curcan, doar atât, pentru că am mâncat acum câteva zile porc și mi s-a zis că nu slăbesc cu el. Nu am știut, nu e bine. Am eliminat glutenul și zahărul. Ultima masă la ora 17:00, cu sfințenie trebuie respectată. Mi-a fost foame și după, dar mâncam un măr, care îți face și mai foame, dar mie nu-mi era.”, a continuat el.

Ce consumă, de regulă, Busu la cină

Dacă înainte nu s-ar fi gândit niciodată că poate avea niște mese delicioase cu ajutorul legumelor sau iaurtului grecesc cu fructe proaspete, acum Busu spune că adoră aceste alegeri alimentare pe care le include adesea în meniul său.

„Am descoperit iaurtul grecesc cu brânză de vaci, e extraordinar, nu am mâncat în viața mea de astea. Mai pui și un castravete alături, un pic de nucă și e senzație. În primul rând, avem pe masă și o supă cremă de legume, din multe legume, fără făină, se pune un pic de parmezan, pătrunjel, mai avem un orez negru, eu nu mâncam niciodată înainte, care are un pic de ciupercă, ardei, le poți amesteca. Mai avem celebra brânză de vaci cu iaurt, care trebuie să fie mai tare, nu trebuie să fie brânză cremoasă. Orezul eu îl mănânc cu pește, cartofii dulci îi mănânc tot cu pește sau cu salată. Preferata mea este asta: un iaurt cu banană, nucă, merișoare. Eu doar sâmbăta și duminica mănânc mic dejun. În timpul săptămânii, este la 12 prima masă. Nu am simțit nicio secundă faptul că mă înfometez. Am mers la analize, la controlul medical regulat, și în primul rând, medicul a fost foarte fericit când m-a văzut slab.”, a mai spus el.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Un cercetător de la Harvard a dezvăluit care e cea mai bună modalitate de a renunța la cafea
02/03/2024 15:26

Beneficiile si dezavantajele cofeinei in dieta noastră sunt studiate stiintific de ani de zile la Universitatea Harvard. Cercetători precum Michael Miller oferă sfaturi despre cum să reducem un consum exces ...

Primăria Iași lucrează la un proiect pentru construirea unui centru SPA și modernizarea Plajei Nicolina
02/03/2024 10:38

Primăria Municipiului Iasi lucrează la un proiect pentru construirea unui centru SPA si modernizarea Plajei Nicolina pe care va incerca să il finanteze cu fonduri europene nerambursabile. Consiliul Local a ...

Un medic din Cluj a eliberat peste un 3000 de concedii medicale în 2023! Cum justifică oncologul cele 1 milion de zile libere date pacienților!
02/03/2024 08:26

Situatie inexplicabilă in 2023, an cu mii de concedii medicale! Doar un doctor din Cluj a dat peste 3.000 la pacientii săi, arată datele CNAS. Romanii au stat mii de zile acasă, iar statul a plătit pentru ...

Europenii, impresionați de poțiunea românescă de dragoste, veche de 200 de ani, dezvăluită de Muzeul Farmaciei din Cluj
02/03/2024 00:40

Muzeul Farmaciei Romane dezvăluie reteta secretă a unei potiuni magice de dragoste veche de 200 de ani. Muzeul Farmaciei din Cluj Napoca oferă vizitatorilor sesiuni ghidate despre cum se prepară o potiune ...

Spitalul de Recuperarea investit peste 1 milion de euro în aparatură de ultimă generație
01/03/2024 07:23

* „Dotarea Spitalului Clinic de Recuperare Iasi cu echipamente de ultimă generatie răspunde necesitătilor din ce in ce mai complexe ale pacientilor care se adresează spitalului, facilitand procesul de ...

Daune de 250.000 de euro pentru bărbatul care, dintr-o culpă medicală, a rămas fără penis. Ce spune pacientul
01/03/2024 07:02

Printr-o decizie definitivă, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău e obligat, alături de mai mulţi medici, la plata sumei de 250.000 de euro, cu titlu de daune morale, unui pacient care a suferit o inflama ...

Anunț de începere proiect– PNRR: ONCO-SAFE - Reducerea infecțiilor nosocomiale, condiție pentru creșterea calității vieții pacienților oncologici la I.R.O. Iași
29/02/2024 08:29

 ANUNT DE ÎNCEPERE PROIECT „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!”  ONCO-SAFE - Reducerea infectiilor nosocomiale, conditie pentru cresterea calitătii vietii pacie ...

  Farmaciștii cer ghid pentru eliberarea dozei de urgență la antibiotice
28/02/2024 11:05

  În ianuarie, prin Ordin al ministrului Sănătătii, au fost introduse noi reglementări pentru eliberarea antibioticelor, motivate oficial de institutie prin consumul excesiv de antibiotice din R ...

În formă cu postul de 36 de ore: cum se menține atât de suplu premierul britanic Rishi Sunak
27/02/2024 15:06

In varstă de 43 de ani, tanărul premier al Regatului Unit are o abordare unică fată de alimentatie. Chinuitor de unică... Liderul Partidului Conservator este o imagine a sănătătii si agilitătii, cu co ...

România gonește spre boală: 20% din adulți sunt obezi - Un medic de familie face publice date grave
27/02/2024 13:57

Medicul de familie Evelyn Cristescu afirmă că procentul de persoane obeze este aproximativ 20% in mediul urban şi undeva la 17% in mediul rural şi a precizat că obezitatea infantilă este pe la 10%, menţi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei