Asistentă de la DSP Satu Mare, reţinută de DNA; peste 3.500 de certificate false de vaccinare la Vama Petea

OIP

Dimensiune font:

| 25-11-2021 13:00


Procurorii DNA - Oradea au extins urmărirea penală în dosarul certificatelor false de vaccinare anti-COVID eliberate la un centru din Vama Petea şi au reţinut, pentru 24 de ore, o asistentă medicală de la Direcţia de Sănătate Satu Mare.

Potrivit unui comunicat al DNA, este vorba de Diana Patricia Barta, asistent medical în cadrul Direcţiei de Sănătate Satu Mare, acuzată de săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual şi complicitate la fals informatic, toate în formă continuată.

De asemenea, au fost reţinute două persoane fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual şi complicitate la fals informatic, toate în formă continuată.

Conform DNA, cei trei suspecţi figurează între persoanele care ar fi intermediat legătura dintre asistentele medicale şi registratorii din centrul de vaccinare Petea implicaţi în eliberarea certificatelor false de vaccinare şi cei interesaţi de obţinerea acelor certificate.

Concret, cei trei ar fi procedat la identificarea unor persoane care doreau să obţină adeverinţe de vaccinare fără a le fi administrată doza de vaccin, cerând şi primind în schimb sume de bani (250 -300 euro). Banii le erau transmişi asistenţilor medicali din cadrul Centrului de vaccinare Petea, iar o parte li se "întorceau" drept recompensă pentru "serviciile" prestate.

Din probele administrate a reieşit că, în perioada 8 septembrie - 2 noiembrie, la Centrul de vaccinare Petea figurează în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV) un număr de 5.495 de persoane ca fiind imunizate. Din analiza datelor au rezultat suspiciuni că peste 3.500 de persoane fie nu ar fi fost fizic în centrul de vaccinare, ori au fost, dar nu ar fi primit efectiv doza de vaccin.

Săptămâna trecută, cinci persoane au fost arestate preventiv în acest caz, respectiv Daniela-Ioana Hoblea, asistentă medicală în cadrul Centrului de vaccinare Petea, Marc Ilieş şi Horea Buriceanu, registratori; Voichiţa-Camelia Sim, asistent medical în cadrul DSP Bihor şi o persoană fără calitate specială.

Conform DNA, asistenta Daniela Hoblea şi registratorii medicali Marc Ilieş şi Horea Buriceanu ar fi pretins şi primit, în mod repetat, sume de bani cuprinse între 250 şi 300 de euro de la persoanele care doreau să obţină adeverinţe de imunizare şi certificat digital european COVID, fără să le fi fost administrate dozele de vaccin.

"Persoanele interesate ar fi apelat la suspecţii menţionaţi de obicei prin intermediul unor persoane de încredere ale acestora din urmă. Între persoanele care ar fi intermediat legătura dintre cei patru suspecţi din centrul de vaccinare Petea şi cei interesaţi de obţinerea certificatelor false ar fi fost Voichiţa-Camelia Sim, asistent medical la Direcţia de Sănătate Bihor. În schimbul banilor, suspecţii ar fi încărcat în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV) datele persoanelor care în realitate nu primiseră doza de vaccin, fiindu-le apoi eliberată adeverinţa de vaccinare şi, pe baza acesteia, certificatul digital european COVID", susţine DNA.

Procurorii spun că mijloacele de probă au relevat existenţa a două moduri de acţiune: persoana interesată s-ar fi prezentat la centrul de vaccinare, însă doza de vaccin nu îi era administrată sau, mai frecvent, persoana interesată nici nu se prezenta la centrul de vaccinare, primind doar adeverinţa în schimbul sumei de bani solicitate.

În această a doua situaţie, arată anchetatorii, persoanele interesate comunicau persoanei intermediare, cu ajutorul unor aplicaţii telefonice ce permit transmiterea de fişiere media, poze ale actelor de identitate, acestea fiind retransmise suspecţilor Daniela Hoblea, Marc Ilieş şi Horea Buriceanu, în vederea introducerii datelor în RENV şi a generării adeverinţei de vaccinare.

"Apoi, adeverinţele de vaccinare erau remise persoanei intermediare care, la momentul predării acestora către persoanele interesate, încasa şi sumele de bani cu titlu de mită. Ulterior, intermediarii s-ar fi întâlnit periodic cu suspecţii Hoblea Daniela, Ilieş Marc şi Buriceanu Horea pentru remiterea sumelor de bani primite de la persoanele fals vaccinate. Cu această ocazie, o parte din suma de bani ar fi fost remisă persoanelor intermediare pentru 'serviciile' lor", explică DNA.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Subscrisa“EuroBusiness LRJ”S.P.R.L., cu sediul în Iași, Str. Zorilor nr.11, Jud.Iași, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C.”VILA LUX GRUP” S.R.L, cu sediul în Mun. Bacău, Str. Mioriței, nr. 82, Bl. 82, Sc. B, parter, ap. 2, jud. Bacău, J04/53/1998, CUI 10141511, desemnat prin Sentinţa Civilă 326/24.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bacău, Secția a II–a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul 5323/110/2017, primește oferte,pe suport de hârtie, în plic sigilat la sediul lichidatorului judiciar, până la data de 24.01.2022, orele 12:00, pentru angajarea unei firme specializate în serviciul arhivistic pentru prelucrarea arhivistică (servicii de organizare a fondului arhivistic) și de păstrare și conservare (depozitare) a fondului arhivistic. Deschiderea ofertelor se va face la data de 24.01.2022, orele 13:00. Oferta trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii: structura prețului pentru fiecare serviciu, prețul pentru perioada de depozitare legală, precum și pentru un metru liniar de documente,modalități și termene de plată. Oferta va fi însoțită de copiile certificatelor de conformitate, a actului constitutiv al persoanei juridice, a certificatelor de inregistrare la Registrul Comertului,a autorizației de funcționare pentru serviciile arhivistice menționate, inclusiv de păstrare și conservare a documentelor de arhivă cu valoare practică, eliberată de Arhivele Naționale,precum și de proiectul contractului în care să se regăsească și clauzele privind transferul acestor documente, conform Ordinului MAI nr.137/27.09.2013 și a art.18 indice 4, din Legea nr.138/2013. Documentele de arhivă cuprind documente contabile, acte de personal etc., ale societății falite S.C.”VILA LUX GRUP”S.R.L, în cantitate de aproximativ 12 m.l. Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare este prețul cel mai mic oferit. Ofertele ce urmeaza a fi primite vor fi supuse atenţiei Adunării Creditorilor debitoarei S.C.”VILA LUX GRUP”S.R.L.-în faliment. Desemnarea ofertantului câştigător al selecţiei de oferte va fi făcută în conformitate cu decizia Adunării Creditorilor .Relații suplimentare la tel./fax 0232/220.777, mail: office.is@lrj.ro,www.lrj.ro.
Subscrisa“EuroBusiness LRJ”S.P.R.L., cu sediul în Iași, Str. Zorilor nr.11, Jud.Iași, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C.”VILA LUX GRUP” S.R.L, cu sediul în Mun. Bacău, Str. Mioriței, nr. 82, Bl. 82, Sc. B, parter, ap. 2, jud. Bacău, J04/53/1998, CUI 10141511, desemnat prin Sentinţa Civilă 326/24.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bacău, Secția a II–a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul 5323/110/2017, primește oferte,pe suport de hârtie, în plic sigilat la sediul lichidatorului judiciar, până la data de 24.01.2022, orele 12:00, pentru angajarea unei firme specializate în serviciul arhivistic pentru prelucrarea arhivistică (servicii de organizare a fondului arhivistic) și de păstrare și conservare (depozitare) a fondului arhivistic. Deschiderea ofertelor se va face la data de 24.01.2022, orele 13:00. Oferta trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii: structura prețului pentru fiecare serviciu, prețul pentru perioada de depozitare legală, precum și pentru un metru liniar de documente,modalități și termene de plată. Oferta va fi însoțită de copiile certificatelor de conformitate, a actului constitutiv al persoanei juridice, a certificatelor de inregistrare la Registrul Comertului,a autorizației de funcționare pentru serviciile arhivistice menționate, inclusiv de păstrare și conservare a documentelor de arhivă cu valoare practică, eliberată de Arhivele Naționale,precum și de proiectul contractului în care să se regăsească și clauzele privind transferul acestor documente, conform Ordinului MAI nr.137/27.09.2013 și a art.18 indice 4, din Legea nr.138/2013. Documentele de arhivă cuprind documente contabile, acte de personal etc., ale societății falite S.C.”VILA LUX GRUP”S.R.L, în cantitate de aproximativ 12 m.l. Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare este prețul cel mai mic oferit. Ofertele ce urmeaza a fi primite vor fi supuse atenţiei Adunării Creditorilor debitoarei S.C.”VILA LUX GRUP”S.R.L.-în faliment. Desemnarea ofertantului câştigător al selecţiei de oferte va fi făcută în conformitate cu decizia Adunării Creditorilor .Relații suplimentare la tel./fax 0232/220.777, mail: office.is@lrj.ro,www.lrj.ro.
Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, telefon 0232299690, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 60.765 mp, identificat cadastral în T43 HS759/1, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 22.971 mp, identificat cadastral în T43 HB760/1, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1.988 mp, identificat cadastral în T43 HS762, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 2.892 mp, identificat cadastral în T43 HS763/2, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 2.401 mp, identificat cadastral în T43 HB765/2, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 39.907 mp, identificat cadastral în T43 HB767/3, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 873 mp, identificat cadastral în T43 HB767/4, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 22.382 mp, identificat cadastral în T43 HS768/1, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1.986 mp, identificat cadastral în T44 P770, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 114.475 mp, identificat cadastral în T44 HB771/3, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 600 mp, identificat cadastral în T44 P772, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 46.159 mp, identifica cadastral în T44 HS773, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 601 mp, identificat cadastral în T44 HB774, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; teren situat în extravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 4.338 mp, identificat cadastral în T44 HS777/2, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași; Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 42/09.06.2021, H.C.L. 84/22.11.2021, H.C.L. 87/25.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 16.02.2022, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 17.02.2022, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Record absolut de cazuri de COVID-19 în România
20/01/2022 11:00

Romania a atins joi un record absolut de cazuri de COVID-19, de la inceputul pandemiei - peste 19.100 de imbolnăviri. De asemenea, au fost inregistrate 43 de decese, conform datelor partiale transmise de autor ...

Varianta Omicron, prezentă în 72 % din cazurile la nivel global
19/01/2022 17:15

Varianta Omicron a coronavirusului, descoperită in noiembrie anul trecut, este deja prezentă in 71,9 % din cazurile analizate in ultimele 30 de zile de reţeaua de laboratoare GISAID, potrivit raportului ep ...

Vaccinul românesc este gata. Cercetătorii au avut dreptate
19/01/2022 10:30

Desi au fost impiedicati cu toate fortele si pe toate planurile de autoritătile statului roman, cercetătorii de la Institutul Oncogen Timisoara au reusit să finalizeze cele mai importante cercetări pentru ...

Israelul va renunța la Certificatul Verde
19/01/2022 10:24

Israelul ar trebui să renunte la sistemul Certificatului Verde (Green Pass), a declarat marti ministrul de finante Avigdor Liberman, in contextul in care tara a inregistrat un număr record de 65.259 de noi ca ...

Octavian Jurma: „E posibil să depăşim recordul din valul 4-Delta. Vom vedea valori zilnice peste 20.000 de cazuri noi
19/01/2022 09:19

Medicul Octavian Jurma afirmă, marţi seară, că ultimele date referitoare la pandemie arată că cele două variante – Delta şi Omicron – pot coexista foarte bine, săptămana trecută unul di ...

Noutăți despre certificatul verde. Nu mai este o urgență
19/01/2022 08:46

Florin Citu, a declarat că decizia renuntării la proiectul de lege privind introducerea certificatului verde la locul de muncă a venit din partea ministrului Sănătătii, Alexandru Rafila. „În ...

Bubuie cazurile de COVID. Peste 16.700 persoane infectate în doar 24 de ore
18/01/2022 11:09

Autorităţile anunţă 16.760 de noi cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 in ultimele 24 de ore, potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică. Numărul deceselor raportat in ultimele 24 de ore ...

All Love, o terapie pentru echilibru
18/01/2022 10:41

Aţi auzit de multe ori vorbind despre blocajele emoţionale şi despre problemele de sănătate care pot apărea din cauza lor, dar şi despre metodele de vindecare. Există multe terapii energetice care ne ...

Șeful Pfizer susţine că în curând ne vom întoarce la normalitate
17/01/2022 19:04

Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, a declarat luni că, deşi „cel mai probabil scenariu” este acela in care coronavirusul va continua să circule timp de ani de zile, este de părere că actualul val de ...

Vaccinarea anti-COVID a copiilor între 5 și 11 ani explicată de la A la Z. Cele mai frecvente nedumeriri ale părinților
17/01/2022 18:16

Specialistii au răspuns la cele mai comune intrebări privind vaccinarea contra COVID-19 a copiilor cu varsta cuprinsă intre 5 si 11 ani, informatiile fiind distribuite prin intermediul paginii de Facebook RO ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei