Alimentul de sezon care te bagă în spital. Atenție mare, face ravagii în organism

20

Dimensiune font:

| 14-05-2023 09:03

A venit sezonul în care trebuie să consumăm cât mai multe fructe și legume, perioada în care avem la dispoziție o diversitate de astfel de alimente. Se pare, însă, că nici acestea nu sunt tocmai sănătoase, cu atât mai puțin o legumă foarte iubită. Este vedeta verii, dar se pare că face ravagii în organismul nostru.

Leguma sezonului, un pericol pentru organism

Legumele sunt unele dintre cele mai indicate alimente, mai ales în această perioadă, când ar fi bine să avem un stil de viață mai sănătos. Se pare, însă, că unele sunt mai periculoase decât credem și chiar le consumăm în exces.

Un grup de cercetători de la Universitatea Carnegie Mellon a studiat impactul condiţiilor de mediu asupra alimentelor și a ajuns la concluzia că unele sunt foarte poluate. Printre cele mai nocive alimente se numără și salata verde, despre care putem spune că este vedeta momentului. Mai exact, aceasta este de trei ori mai poluantă pentru organism din cauza emisiilor de gaze cu efecte de seră.

„Sunt numeroase legume care au nevoie de mai multe resurse per calorie decât ne-am imagina. Salata verde, vinetele, țelina și castraveții sunt personajele negative în acest studiu, comparativ cu porcul sau carnea de pui”, a declarat Paul Fischbeck, profesor la CMU în domeniul ştiinţelor sociale şi al deciziilor și co-autor al acestui studiu.

Despre acest subiect a vorbit și un celebru bacteriolog britanic, Hugh Pennington, profesor emerit la Universitatea Aberdeen. Acesta a explicat că salata verde este mai periculoasă chiar și decât un hamburger și, din cauza bacteriilor pe care le conține, provoacă des infecții gastro-intestinale.

Care sunt beneficiile salatei verzi

Salata verde este o sursă excelentă de vitamine și minerale esențiale. Frunzele verzi conțin vitamina A, vitamina C, vitamina K și vitamina E, toate ajutând la funcționarea normală a organismului nostru.

De asemenea, salata verde furnizează o cantitate semnificativă de fier, calciu, potasiu și fibre alimentare. Consumul regulat de salată verde ne ajută să avem o dietă echilibrată și să îndeplinim nevoile nutriționale ale organismului.

Vitamina A și beta-carotenul găsite în salata verde sunt esențiale pentru sănătatea ochilor. Aceste substanțe ajută la menținerea sănătății retinei și previn degenerarea maculară, o afecțiune care poate duce la pierderea vederii pe termen lung.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:04

MEDIMAGIS SRL – finalizarea proiectului  ,,Creare centru de diagnostic imagistic la MEDIMAGIS SRL
26/09/2023 11:19

 Comunicat de presa  privind finalizarea proiectului  ,,Creare centru de diagnostic imagistic la MEDIMAGIS SRL"     

Remediile eficiente care te scapă de migrenă și insomnie
24/09/2023 10:15

Lipsa somnului creste riscul de aparitie a mai multor boli, in timp ce o noapte intreagă de odihnă imbunătăteste abilitătile cognitive si bunăstarea generală. Insomnia si migrenele sunt afectiuni foarte ...

Atenție mare la ce medicamente luați înainte de a vă urca la volan. Puteți fi tratat precum consumatorii de droguri
23/09/2023 20:24

 În Romania, termenul de „drogat" este folosit de obicei pentru a descrie o persoană care consumă droguri ilegale, cum ar fi marijuana, cocaina sau heroina. Cu toate acestea, din punct d ...

Detalii din dosarul mitei de la „Marius Nasta”. Aproape 570.000 de euro confiscați de la un singur inculpat
23/09/2023 00:41

Peste 800.000 de euro au confiscat anchetatorii după perchezitiile desfăsurate in dosarul de coruptie in care doi medici de la „Marius Nasta”, Cornel Petreanu şi Cristian Paleru, au fost arestati prevent ...

Cum ne afectează echinocţiul de toamnă, de pe 23 septembrie! Efectele asupra corpului uman
23/09/2023 00:30

Echinocţiul de toamnă se produce la 23 septembrie, la ora 9 şi 50 minute, moment care marchează inceputul toamnei in emisfera nordică, iar ziua (partea zilei luminată de Soare) va fi egală cu noaptea. F ...

Austria a început să vândă primele alimente imprimate 3D – sunt invocate motive ecologice
22/09/2023 12:30

Pe rafturile magazinelor austriece au apărut fileuri de somon vegan produse cu ajutorul unei imprimante 3D, informează Rador Radio Romania, citat de stiripesurse. Potrivit producătorului, startup-ul vienez ...

Medic, acuzat de vătămarea unei femei după un avort
22/09/2023 01:53

Un medic ginecolog de la Spitalul Filantropia din Capitală a fost trimis in judecată pentru vătămare corporală din culpă, după ce unei paciente căreia ii făcuse o intrerupere de sarcină i s-a făcut r ...

Nereguli grave la Spitalul de Pediatrie Pitești: fumat în interior, lipsa planurilor de evacuare și paturi mobile mai late decât ușile
22/09/2023 01:52

Un control realizat la Spitalul de Pediatrie Pitesti a scos la iveală nereguli grave. S-au constatat riscuri in caz de incendiu, paturi mobile mai late decat uşile, iar angajaţii unei firme care efectuează ...

Chirurgul Cristian Paleru de la „Marius Nasta” a fost arestat preventiv pentru corupţie
22/09/2023 01:41

Tribunalul Bucureşti a dispus joi arestarea preventivă a medicului Cristian Paleru de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, acuzat că primea mită de la pacienţi. La tribunal se află şi ...

Patru medici de la Spitalul „Marius Nasta
21/09/2023 12:37

Noi informatii in dosarul de coruptie de la Spitalul Marius Nasta, din Capitală. Patru medici, chirurgi cunoscuti si rezidenti, au fost retinuti după ore in sir de audieri si perchezitii. Alte cadre medicale ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei