Abstinența alimentară, regula de bază pentru un sănătate de fier

postnegru-800x508

Dimensiune font:

| 22-09-2022 16:45

Regula de bază pentru o viață sănătoasă ar fi – nu cumpătarea, așa cum am tot auzit -, ci abstinența alimentară. Prof. dr. Dafin Mureșanu susține că bolile au ca principală origine excesul culinar. „Fiindcă organismul uman are mai multe resurse de a gestiona problema aportului redus de calorii și nutrienți, decât de a gestiona excesul. Bolile ni se trag de la excesul de alimentație. Avem dovezi foarte clare și studii științifice în acest sens (…) Da, postul nu este periculos. Mii de studii dovedesc acest lucru. Regimul hipocaloric este într-adevăr o resursă terapeutică foarte bine studiată și postul care nu este înfometare, pentru că postul generează satisfacția pe care o obții din a te abține de la alimentație” a explicat preşedintele Societăţii de Neurologie din România (SNR) şi al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN). Tratamentul prin înfometare al unor patologii foarte greu de controlat a fost inițiat, pentru prima dată, în Rusia, la începutul secolului XX, într-o clinică de la Goriacinsk de medicul Iuri Nicolaev. Apoi, în anii ’60-’70, la Spitalul Korsakov din Moscova, a fost aplicat cu foarte mult succes și la bolnavii cu depresii puternice, care nu mai răspundeau la niciun fel de tratament. Apoi, „în Germania există o clinică sofisticată specializată în tratamentul prin înfometare controlată, clinica Buchinger. Pentru această clinică, statul german rambursează serviciile medicale pentru cei care fac terapie prin înfometare. Este foarte important pentru că este o terapie de comutare”, a continuat prof. dr. Dafin Mureşanu.

Consumerismul, un lanț vicios

Specialistul a explicat că nevoia aceasta de a consuma în exces este, de fapt, un lanț vicios în care se învârte societatea modernă. „Această tendință izvorăște dintr-o proiecție iluzorie asupra vieții. Noi, de fapt, creștem acest consum, muncim ca să câștigăm bani, ca să avem multe lucruri, în speranța că vom trăi mai bine. Este conceptul împingerii continue a țintei. Trăim întotdeauna așteptând weekend-ul, trăim așteptând concediul și repetăm, an de an, și în fiecare zi, același lucru: ne pregătim pentru a trăi! Astăzi muncim mai mult, ca mâine să trăim mai bine și uităm momentul”.

Dafin Mureșanu spune că, de fapt, ar trebui să ne resetăm organismul și să ne trăim viața în momentul prezent. „Prin înfometare controlată se obţine un grafic de consum al resurselor interne care nu sunt alocate biologic corespunzător. Şi anume, în primele 24 de ore, doar cu apă, consumi glucide. Apoi, timp îndelungat până la 2-3 săptămâni, consumi rezervele de lipide, 96 la sută din consumul de energie în post se bazează pe lipide, deci pierzi lipidele şi doar 4 la sută se bazează pe pierderea capitalului de proteine. Atenție! Totul până când se ajunge într-un punct critic care nu trebuie depăşit. Acel punct critic este destul de individual şi, pentru specia umană, nu trebuie să depășească 40 de zile”.

Recomandată bolnavilor de cancer

Postul și regimul hipocaloric sunt benefice, de asemenea, pentru bolnavii cu afecțiune grave. Spre exemplu, cei cu cancer, unde ajută, practic, chimioterapia. „Prin înfometare se produce o resetare a organismului, care îţi dă un nou profil. (…) Celula tumorală nu se poate adapta la regimul hipocaloric, înfometării. (…) S-a observat că toleranţa pacientului este mult mai bună la chimioterapie în regim hipocaloric sau post. Ştiinţa ne arată că pinguinul poate să reziste fără mâncare 100 de zile, ursul hibernează, nu mănâncă, şi se trezește primăvara plin de vitalitate. Omul după post este mult mai viguros, capacitatea de reacţie mult mai bună. (…) Putem ajunge să scriem pe pâine sau pe pachetele cu carne un mesaj de genul celui de pe pachetele de țigări: „Ai grijă! dacă mănânci prea mult, ai putea avea probleme de sănătate!”. Ce-i drept, înfometarea și postul sunt și un exercițiu de voinţă.”, a conchis prof. dr. Dafin Mureşanu. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

 

Lichidatorul judiciar desemnat prin Ȋncheierea nr. 40/18 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia Civilă, în dosarul nr. 2183/89/2022, privind debitoarea S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, având C.U.I. 16445021, sediul social în mun. Vaslui, str. Căpitan Filote Claudiu, bl. 448, sc. A, et. 3, ap. 15, jud. Vaslui, număr de ordine în registrul comerţului J37/358/2004, notifică deschiderea procedurii simplificate de faliment, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este de 23.12.2022. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitoarei. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 19.01.2023. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 03.02.2023. Se convoacǎ prima Adunare a creditorilor în data de 23.01.2023, ora 1200 la sediul lichidatorului judiciar situat în mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea lichidatorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la lichidatorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566.035, 0727/850.575.
Sucul de sfeclă roșie combate anemia
09/12/2022 15:10

Adepţii alimentaţiei naturale utilizează ca intăritor al organismului in perioada de iarnă diferite băuturi din amestecuri de sucuri obţinute in casă.   O băutură dintre cele mai uşor de prepa ...

Scandal incredibil: părinții unui copil bolnav refuză total transfuziile de sânge de la vaccinați
08/12/2022 16:28

Autorităţile neozeelandeze au cerut marţi justiţiei să le incredinţeze custodia unui bebeluş ai cărui părinţi se opun unei operaţii chirurgicale menite să-i salveze viaţa, de teamă ca nu cumva e ...

Bolnavii din România, în pericol. Casa Națională de Sănătate vrea să limiteze numărul serviciile medicale decontate
06/12/2022 13:15

Ministerul Sănătăţii afirmă, marţi, că serviciile medicale ambulatorii trebuie să rămană cat mai accesibile pacienţilor şi va susţine acest lucru in discuţiile cu Casa Naţională de Asigurări de ...

De ce e bine să-ți speli picioarele seara cu bicarbonat de sodiu
06/12/2022 11:21

Bicarbonatul de sodiu este unul din ingredientele naturale nontoxice, recomandat intr-o serie de remedii cosmetice si pentru sănătate. O baie caldă la picioare, inainte de culcare, cu puţin bicarbonat de ...

Speriat de răscoală, președintele chinez spune că varianta Omicron a Covid-19 permite
06/12/2022 11:09

Varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 este mai puţin letală, prin urmare ea permite ''mai multă flexibilitate'' in privinţa restricţiilor, a spus preşedintele chinez Xi Jinping intr-o intreveder ...

Singurii absolvenți de Medicină din România care vor putea profesa în SUA și Canada. Care este universitatea acreditată
06/12/2022 10:54

Singurii absolventi de Medicină din Romania care vor putea profesa in SUA si Canada incepand cu anul 2024 sunt cei care studiază la Universitatea de Medicină si Farmacie din Iasi. Incepand din 2024, absol ...

Obezitatea va crește din cauza costului vieții
06/12/2022 10:49

Avand in vedere costul vietii, care a crescut, multe familii trebuie să aleagă intre alimente ieftine si cu o densitate energetică scăzută in defavoarea altor optiuni alimentare mai scumpe si sănătoase ...

  Prima imagine contează! Învață cele mai importante lecții de frumusețe!
06/12/2022 06:30

„Imaginea personală este ambasadorul perfect”, a spus Dana Săvuică. Aflată la Iasi, la momentul aniversar al Clinicii de Remodelare Corporală si Estetică facială 21 Beauty, un loc u ...

Ce sunt vergeturile și cum să le tratezi
05/12/2022 17:11

Vergeturile, striae distensae in termeni stiintifici, sunt printre cele mai comune si răspandite pete ale corpului. Ele se pot forma pe pielea oricui indiferent de sex, dar in procente afectează aproximativ d ...

Iată cum să eviți virusurile de iarnă
05/12/2022 15:13

O privire de ansamblu asupra sistemului imunitar Este o retea complicată de organe, tesuturi, celule si anticorpi care lucrează impreună pentru a mentine corpul in sigurantă impotriva infectiilor. Cand sist ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei